Ciorbea, despre OUG privind migraţia: Nu contează lungimea, ci aspectele invocate şi analiza

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Avocatul Poporului, Victor Ciorbea FOTO Adevărul
Avocatul Poporului, Victor Ciorbea FOTO Adevărul

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, susţine că va răspunde solicitării PNL, privind contestarea la CCR a ordonanţei care permite mobilitatea aleşilor locali, în cel mai scurt timp cu putinţă.

Ciorbea a menţionat că ordonanţa de urgenţă privind migraţia aleşilor locali este publicată în Monitorul Oficial şi PNL a depus memoriul pentru contestarea actului normativ, cu o serie de argumente, scrie Mediafax.

„O să încercăm ca în cel mai scurt timp să dăm un răspuns”, a spus Avocatul Poporului.

Întrebat cât poate să dureze analiza asupra oportunităţii contestării ordonanţei la Curtea Constituţională, având învedere că documentul publicat în Monitorul Oficial are o jumătate de pagină, Ciorbea a răspuns: ”Da, numai că asta... nu contează lungimea ordonanţei, ci contează aspectele care sunt invocate, de neconstituţionalitate şi în funcţie de asta. Deci trebuie să le analizăm pe toate”.

Avocatul Poporului a refuzat să spună dacă şi-a făcut o opinie după ce a citit textul ordonanţei de urgenţă.

”Nu-mi cereţi să mă pronunţ înainte de a mă pronunţa şi pe procedură, şi pe aspectele de constituţionalitate, şi pe fond”, a mai spus Ciorbea.

La insistenţa jurnaliştilor asupra termenului pe care şi-l propune pentru a da un răspuns solicitării PNL, Avocatului Poporului a răspuns: ”Răspunsul va fi sincer, în cel mai scurt (timp - n.r.) cu putinţă (...) Acuma ce vreţi să vă spun? Lăsaţi-mă să lucrez”.

O delegaţie de parlamentari PNL a depus joi, la Avocatul Poporului, sesizarea pentru contestarea la Curtea Constituţională a ordonanţei de urgenţă privind migraţia aleşilor locali, liberalii avertizând că dacă până luni Victor Ciorbea nu va da curs demersului încep pichetarea sediului instituţiei.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite