Cîţu, despre expulzarea unui oficial rus: Nu are legătură cu ce se întâmplă în alte ţări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Moscova consideră decizia Bucureştiului de a expulza un diplomat rus drept "neprietenoasă" FOTO Inquam Photos/George Călin
Moscova consideră decizia Bucureştiului de a expulza un diplomat rus drept "neprietenoasă" FOTO Inquam Photos/George Călin

Premierul Florin Cîţu a declarat, luni seară, în legătură cu expulzarea unui oficial rus din ţara noastră, acuzat de spionaj, că decizia nu are nicio legătură cu ceea ce se întâmplă în alte ţări care au luat hotărâri similare.

Florin Cîţu a fost întrebat, luni seară, la TVR 1 despre expulzarea de către România a unui oficial rus. 

“Nu aş lega-o pe seama unei reacţii solidare cu ce se întâmplă în alte ţări. În România a fost o decizie luată, asumată şi am mers mai departe. O luam oricum. A fost o decizie pe care o luam şi nu are nicio legătură cu ce se întâmplă cu alte ţări din Uniunea Europeană”, a explicat premierul. Alexey Grishaev, adjunct al ataşatului militar în cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti, a fost declarat persona non grata. 

”Ministerul Afacerilor Externe informează că autorităţile române au decis declararea persona non grata pe teritoriul României a domnului Alexey Grishaev, adjunct al ataşatului militar în cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti, având în vedere că activităţile şi acţiunile sale contravin prevederilor Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice din 1961”, a transmis, luni, MAE. 

Moscova consideră decizia Bucureştiului de a expulza un diplomat rus drept "neprietenoasă" şi îşi rezervă dreptul de a "lua măsuri relevante ca răspuns", a declarat, luni pentru TASS, ambasadorul rus în România Valery Kuzmin.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite