Cîţu, despre scandalul privind strategia de comunicare: Niciodată nu mi-a fost prezentat, nu a fost înregistrat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Cîţu FOTO Inquam Photos / George Călin
Florin Cîţu FOTO Inquam Photos / George Călin

Premierul Florin Cîţu a declarat că nu poate să comentez „documente editabile, fiţuici care apar în presă” şi că documentul nu i-a fost prezentat, fiind întrebat dacă a verificat dacă este real documentul ce priveşte strategia de comunicare a echipei sale în campania internă a PNL. Despre semnătura electronică a unui consilier de stat, care apare pe document, el spune că în Guvern nu există semnături electronice.

„Eu din funcţia de premier pot să comentez doar pe documente oficiale. Ceea ce înţeleg eu prin document oficial este unul înregistrat. Niciodată nu a fost înregistrat, nu mi-a fost prezentat un astfel de document. Documente editabile, fiţuici care apar în presă nu pot să comentez. Eu pot să comentez doar documente oficiale”, a explicat Florin Cîţu, întrebat despre faptul că pe document apare numele unui consilierului de stat.

El a mai argumentat că Guvernul nu are o astfel de semnătură electronică. 

Un document cu antetul Guvernului, transmis de un consilier de stat a încins spiritele în interiorul PNL, pentru că premierul ar folosi resurse guvernamentale în campania internă pentru preşedinţia partidului. Social-democraţii cer anchetă penală, iar contracandidatul său, Ludovic Orban, spune că cel care a decis folosirea acestor resurse trebuie să plece imediat de la Palatul Victoria.

Premierul Florin Cîţu a afirmat însă că documentul ar fi apărut dintr-un „exces de zel” al unui colaborator, iar cei care susţin că este real, cum e cazul lui Ludovic Orban, să vină cu probe.„Orban trebuia să vină cu dovezi că e veridic”, a subliniat Florin Cîţu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite