„În PNL nu a fost nicio discuţie oficială pe tema acestui subiect (cota progresivă de impozitare n.r.). Nu a fost niciun BEX în ultimele două luni de zile, deci nu a fost discutată, nu a fost nicio simulare pusă pe masă”, a declarat Cîţu luni, la Senat.
Florin Cîţu a arătat că liberalii vor un sistem de impozitare simplu, anume cota unică, pentru a aduce mai mulţi bani la buget. „Preşedintele PNL a ieşit şi a spus foarte clar că susţine cota unică, dar repet, în PNL nu a fost nicio discuţie până în acest moment. Sunt sigur că la următorul BEx sau BPN va fi o discuţie, dacă se ia vreo decizie în coaliţie”, a mai spus Cîţu.
El s-a referit şi la creşterea taxelor şi impozitelor locale, arătând că înainte de a discuta despre aceste majorări, trebuie „să colectăm tot ce putem cu acest Cod Fiscal”. Cîţu a mai precizat că liberalii au conectat casele de marcat la ANAF, într-un an de zile, proiect „pe care PSD l-a uitat prin sertare ani de zile”.
„Soluţiile liberale sunt întotdeauna cele bune în ceea ce priveşte fiscalitatea, cele ale PSD, aşa cum am spus, vor duce doar la inflaţie şi la dobânzi mai mari”, a ţinut să menţioneze Cîţu.
Fostul lider al PNL a mai subliniat că Liviu Dragnea a încercat doi ani de zile să schimbe cota unică, iar „PSD-ul merge în aceeaşi direcţie”. „Ştim că PSD, de fiecare dată când este la guvernare, încearcă. Liviu Dragnea a încercat doi ani de zile să schimbe cota unică, să introducă impozit progresiv. (...0 Este aceeaşi meteahnă a lui Liviu Dragnea, PSD-ul merge în aceeaşi direcţie”, a mai spus Cîţu.
Vezi şi: Şedinţă a Coaliţiei. Pe agendă, posibile modificări la Codul fiscal
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
1 Comentariu
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Stiind metehnele PSD, ati indepartat USR-ul si ati preferat PSD. Ceva nu face sens! Tara se duce spre faliment, iesiti de la guvernare! Este sansa voastra ca partid, altfel PNTCD scrie pe voi!