Ciucă, după ce Franţa a anunţat că vrea să aducă trupe militare în România, în cadrul misiunilor NATO: Salut cu căldură această dovadă de fraternitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Guvernul României
FOTO: Guvernul României

Premierul Nicolae Ciucă a salutat decizia Franţei de a aduce trupe militare pe teritoriul României în cadrul misiunilor NATO, precizând că decizia lui Emmanuel Macron este o „dovadă de fraternitate” în contextul parteneriatului strategic dintre cele două state.

 UPDATE - Bogdan Aurescu, ministrul de Externe, a transmis că anunţul preşedintelui Franţei de a trimite trupe în România este rezultatul eforturilor depuse de Klaus Iohannis. Totodată, Aurescu i-a transmis mulţumiri omologului său francez Jean Yves Le Drian pentru dialogul pe acest subiect

Anunţul important al Preşedintelui Emmanuel Macron privind disponibilitatea Franţei de a participa la prezenţa militară NATO în România pe Fl. Estic e rezultatul notabil al eforturilor constante ale Preşedintelui Klaus Iohannis”, a scris ministrul pe Twitter. 

***

„Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, ne anunţă disponibilitatea ţării sale de a întări flancul estic al NATO în România. Salut cu căldură această dovadă de fraternitate în contextul Parteneriatului nostru Strategic”, a scris prim-ministrul Ciucă, joi, pe Twitter. 

Emmanuel Macron a anunţat, miercuri, că Franţa este dispusă să aducă trupe pe teritoriul României în cadrul misiunilor NATO. Vestea a fost dată de europarlamentarul francez Natalie Loiseanu. „În această seară Emmanuel Macron a anunţat disponibilitatea Franţei de a participa la o prezenţă militară avansată a NATO în România. Franţa este solidară cu statele europene preocupate de securitatea lor”, a scris aceasta pe Twitter.

Vezi şi: Iohannis: Salut disponibilitatea Franţei de a participa la prezenţa militară avansată a NATO în România

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite