„Mulţumesc tuturor celor care ne-au acordat votul de încredere şi celor care nu l-au acordat. Cred că este important pentru noi şi pentru dumneavoastră să ştiţi că am înţeles că ne-am asumat o răspundere foarte mare şi recomandările. Vom face tot ceea ce este posibil, aşa cum ne-am asumat, să avem în centrul atenţiei noastre cetăţeanul român”, a declarat premierul desemnat, în urma votului de încredere din Parlament.
„Au fost cuprinse o serie întreagă de asumări în programul de guvernare. S-au dezbătut şi metodele în care vom reuşi să strângem mai mulţi bani”, a mai explicat premierul desemnat, dând asigurări că vor exista bani de pensii, salarii şi alocaţii.
Liderul liberal şi-a explicat discursul din plenul Parlamentului în ceea ce priveşte modificarea Constituţiei, afirmând că liderii politici urmează să discute „şi aceste elemente”, însă deocamdată „nu au fost dezbătute linii specifice de modificare a Constituţiei”.
Membrii Guvernului Cioucă urmează să depună jurământul de investire în faţa preşedintelui Klaus Iohannis.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
1 Comentariu
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
„Nimeni nu trebuie să aibă vreo temere legată de faptul că nu sunt resurse financiare”, a mai completat liberalul. Normal, dar cand ne gandim ca aveti pe masa, mereu, formularul de imprumut ....! Asta e o temere, deoarece nu vedem investitii, investitii tintite pe domenii pt. a face economia mai profitabila si banii sa ramana in tara. Inafara de meteahna de a taxa IT-istii care inclusiv acum, multi dintre ei lucreaza din tara cu firme dinafara, si e f f usor sa-si mute firmele, fara ca staul sa castige ceva, deci inafara de aceasta fixatie, nu vad alte idei de a aduna bani mai multi la buget. Guvernantii nostri sunt extrem de buni la constrangeri, si a distruge si ce mai merge, iar PSD-ul e campion. Ii plac banii domeniului privat, dar tot in ei (in privati) bat incontinuu.