Clivajul tineri-bătrâni. Fiii nelegitimi ai democraţiei

„Adunaaaaarea!” Şi ei, seniorii dependenţi de Antena 3, s-au conformat. Cam aşa s-a coagulat ceea ce a ajuns să fie numit în unele ştiri „protest” - o mare nedreptate lingvistico-simbolică faţă de cei care au protestat cu adevărat în tânăra noastră democraţie (cu mult mai tânără decât o cred unii).

În aceeaşi piaţă – o agora a nemulţumirilor care a împăcat, în ultimii ani, revendicări ale tinerilor şi bătrânilor care, dincolo de manipulări făţişe sau nu, au ieşit în stradă pentru că au ceva ce telespectatorilor Antena 3, de pildă, le este străin: simţ civic. Încurajează formele astea de manifestare civică o specie diformă de tiranie a minorităţii? Poate. Sunt ele coruri pe mai multe voci? Admitem şi asta. Însă protestele ultimilor ani – organizate sub idei-sloganuri ca Uniţi Salvăm, Corupţia Ucide etc – au arătat că tinerii (beizadelele capitalismului care îşi dispreţuiesc bătrânii, spun unii) au găsit un antidot mult mai puternic decât gargara izolată a părinţilor şi bunicilor: curajul.

Am citit zilele trecute, cu un dezgust pe măsura aplombului cu care tinerii au fost huliţi, un text semnat de domnul avocat Piperea (pe care, de altfel, l-am citit cu interes până acum), pentru care tinerii sunt „viitorii captivi ai sistemului care îi vrea consumatori fericiti”, sunt „luaţi de lobby-iştii sistemului şi puşi în centrul preocupărilor lor pentru viitorul luminos al naţiei”, pe deasupra tot ei, tinerii frumoşi şi inteligenţi, „butonează smart-phone-ul şi se cred hiper-destepţi şi eficienţi, văd doar prezentul”.

Nu, domnule Piperea, greşiţi. Tinerii de azi nu sunt captivii unui sistem, ei sunt eliberaţii şi eliberatorii (păstrând emfaza, da), ei sunt cei care se informează mai abitir şi mai temeinic decât o fac bătrânii, maniheişti în judecăţile lor trase parcă la tiparniţă. Da, cei care au refuzat să accepte faptul că procesul de învăţare inter-generaţional este multilateral, cei care au rămas tributari ideii că nu au ce învăţa de la copiii lor, sunt captivii vremurilor trecute. Să nu uităm că odiosul regim comunist i-a învăţat atomizarea socială, i-a uniformizat, le-a apretat ideile într-atât încât cu greu se pot dezmorţi astăzi.

Nu, domnule Piperea, greşiţi. Tinerii din ziua de azi nu sunt instrumentele unor păpuşari. Să nu uităm că ei sunt cei care schimbă, tiptil-tiptil, regulile post-tranziţiei ăsteia nenorocite. Ei nu sunt jucaţi pe degete de nişte lobby-işti, logica s-a inversat – tinerii din ziua de azi ştiu să facă ei înşişi lobby, fiecare cu vocea şi portavocea lui.

Nu, domnule Piperea, greşiţi. Tinerii din ziua de azi nu sunt autişti şi legaţi ombilicat de telefoanele deştepte. Să nu uităm că mulţi tineri din ţările arabe – amărâţi deţinători de telefoane inteligente – au pornit o Primăvară a idealurilor, chiar aşa, prin Twitter şi Facebook. 

Aţi mai făcut o comparaţie nefericită. „Tineri frumoşi cu priviri inteligente erau şi cei care au rezonat cu ideile lui Mussolini şi Hitler, şi cei care au intrat cu tot sufletul lor frumos în SS-ul nazist, şi cei care au asigurat paza sclavilor de la Auschwitz şi de la I G Farben asigurînd consolidarea ideologiei naziste a lebensraum-ului”, aţi scris. Aţi scăpat din vedere un lucru, care vă demontează logica din spatele acestui argument: tinerii regimurilor odioase de ieri sunt bătrânii regimurilor de astăzi. Sunt bătrânii care învaţă democraţia, care au fost adoptaţi de ea, şi care – aşa cum s-a întâmplat şi în Piaţa Constituţiei la mascarada marca Antena 3, acum o ocărăsc. 

Bătrânii care ies în stradă la strigarea Antenei 3 sunt victimele unei agnotologii (propagare a ignoranţei) care se foloseşte de tertipurile propagandei comuniste – fabricarea unor mituri, prezentarea unor idei ca adevăruri unice, inventarea unor simboluri. 

Tinerii anilor ’60-’70 – numiţi de sociologi baby boomers – au crescut într-o lume a predictibilităţii, ei nu cunosc lebedele negre. Democraţia se învaţă, „omul nou” modelat de comunism a ieşit dintr-o găoace cu pereţi groşi şi s-a trezit, brusc, faţă în faţă cu o sumedenie de libertăţi, care s-au tot înmulţit ca opt-out-urile Marii Britanii. Ei bine, reacţiile din media şi de pe Facebook nu au fost împotriva faptului că bătrânii au protestat (cei care au fost acolo ştiu că mulţi dintre ei nici nu cunoşteau în detaliu relaţia Antena 3-ANAF). Cei care au muştruluit bătrânii au făcut-o pentru că ei, bătrânii ieşiţi la apelul Antena 3, i-au făcut de ruşine. Ei, fiii nelegitimi ai democraţiei, refuză să înveţe democraţia de la „tinerii frumoşi şi liberi”. Forbes a publicat de curând cifrele audienţei Antenei 3. Situaţia e cam aşa: 40,6% din telespectatorii postului au vârste de peste 65 de ani, grupa de vârstă de 55-64 de ani reprezintă 33% din totalul audienţei Antenei 3. Ergo, peste 70% dintre cei care se uită la Antena 3, în intervalul de maximă audienţă, au vârste de peste 55 de ani. Doar 4% sunt tineri frumoşi şi liberi (25-34 de ani). 

Practic, Antena 3 este tot o formă de atomizare socială. Practic, oamenii aceştia trăiesc într-o Minunată Lume Nouă, într-o distopie care iată, nu îi găseşte compatibili democraţiei. Bătrânii care ies în stradă la strigarea Antenei 3 sunt victimele unei agnotologii (propagare a ignoranţei) care se foloseşte de tertipurile propagandei comuniste – fabricarea unor mituri, prezentarea unor idei ca adevăruri unice, inventarea unor simboluri. 

Celor care vor citi textul ăsta în nuanţe ale generalizării le spun: nu am făcut o apologie tinerilor „în bloc” şi nici nu m-am dezis de toţi bătrânii. Clivajul ăsta construit, de fapt, pe o ură de clasă hrănită de semeţia bătrânilor de azi care cred că tinerii şi-au luat nasul la purtare de la prea multe libertăţi şi democraţie, poate fi stins doar prin predarea temeinică a unor lecţii de democraţie. Da, de data asta bătrânii ar fi ucenicii.