Politică

articolul anterior articolul urmator

Clopoţelul a sunat, masa de manevră e-n creştere

4
11 Sep 2017 12:54:39
Ancelin Roseti

În ultimii 27 de ani, analfabetismul şi-a făcut loc, cu vigoare pandemică, în toată societatea românească. Ignoranţa nu se îngrijorează de sine şi nu se sinchiseşte să îmbrăţişeze ferm aproape întreaga paletă socio-profesională.

Ultimele măsurători ne şoptesc că aproximativ jumătate din populaţia ţării (45%) este atinsă de „sindromul” analfabetismului funcţional. Aşadar, unul din doi români este „fericit”, contemplă în roz peisagiile, nu are griji, nu-şi face probleme. Are încredere, admiră optimist contururile luminoase ale viitorului mai mult sau mai puţin îndepărtat. Bineînţeles, totul este relativ. Dacă mai luăm în calcul analfabetismul sadea şi gingaşele stări aeriene ale concetăţenilor care nu privesc cu ochi atât de dulci cultura, n-ar trebui să ne mirăm că procentul va creşte până în preajma celui avansat de cineva, în urmă cu câţiva ani, adică cca. 80%. Masă de manevră (o numea domnia sa), pe care fiecare partid se străduieşte să şi-o apropie cât mai mult de inimă, mai ales atunci când îi vine sorocul electoral.

Cândva, ex-preşedintele Traian Băsescu spunea, fără să greşească prea mult, că „şcoala românească scoate tâmpiţi”. Privind lucrurile din această perspectivă, se poate spune că marfă este, din belşug ― şi, dacă se termină, mai aducem. Raţiunile electorale să fi fost cauza pentru care învăţământul a fost lăsat de izbelişte? Scopurile politice (transpartinice) să fi fost bagheta rea-voitoare care a concertat minuţios ducerea învăţământului în derizoriu?

De graţiile analfabetismului nu a scăpat nici clasa politică. Dimpotrivă, în rândurile acesteia ignoranţa este la mare căutare, bucurându-se de o încredere infinită ― aici întâlneşti lucruri de neîntâlnit. În comparaţie cu gafele şi perlele aşa-zişilor politicieni, filmele cu proşti par palide ecranizări ale unei realităţi fetide şi pline de un trist umor. Te simţi intimidat ― nu ştii în ce parte s-o apuci, nu ştii dacă să râzi sau să plângi. Privind de jur-împrejur, într-o atare situaţiune, învăţământul românesc îşi justifică performanţa şi pare a avea un scop precis: formarea viitorilor politicieni.

Învăţământul românesc se află într-o reformă continuă, se reformează zilnic, se reformează de două ori pe zi, se reformează după chipul şi asemănarea celui care-l conduce. Se fac manuale alternative, se fac manuale intermitente, se fac manuale simultane, apoi unice, inedite, incomparabile, de neurmat. Au fost unii (politicieni) care recomandau ca mai întâi să fie absolvită facultatea şi abia pe urmă să te înscrii, dacă vrei (facultativ), în clasele I-IV. Deci i s-a acordat o importanţă covârşitoare. Dar, indiferent de reformă, învăţământul românesc a rămas inevitabil egal cu sine însuşi. Nu ştii să spui dacă se află în aer sau la pământ.

Într-o societate în care prosperitatea, împlinirea şi succesul socio-profesional impun criterii ca „pila”, „descurcăreala”, „trasul sforilor”, relaţiile, şpaga, cumetria, coloratura politică, găştile ş.a.m.d., e greu să convingi pe cineva că învăţământul, educaţia, cultura sunt baza unei societăţi prospere, că fără acestea o societate nu poate fi decât putredă şi că impostura aduce odată cu sine corupţia.

Mai nou, domnul Liviu Pop, ministrul Educaţiei, un om cu o inteligenţă rar întâlnită şi de o vastă incultură, a introdus în şcoli „celebrul” manual de educaţie fizică, ce are a revoluţiona învăţământul (manual atât de necesar viitoarelor ediţii ale Olimpiadei şi, în genere, ale întrecerilor sportive, care se vor desfăşura oral sau în scris, sub formă de extemporale). Lipsa manualelor de sport era hiba majoră a învăţământului. Lipsa acestui manual sporea numărul analfabeţilor cu diplomă. Nu este prima oară când domnia sa bate somnolent câmpii, încercând să dreagă busuiocul. Iată-l elucubrând: „Acest manual este un instrument care îi ajută în procesul educativ pe profesori, pe părinţi şi pe elevi. Toţi trei actorii au de câştigat. Nu văd care este în fond problema că există un manual. Nu dă nimeni lucrare de control la Educaţie fizică din manual. Nu se dau teme pentru acasă sau teme de vacanţă din manual”. Cu alte cuvinte acest manual e bun la toate, „educă” pe toată lumea: şi pe părinţi, şi pe elevi, şi pe profesorii care urmează să-l predea. Deci nici profesorii nu-l ştiu, din moment ce urmează a fi „educaţi” de acest manual. Paradoxal, nu? Pe de altă parte, dl. ministru Pop pare a recunoaşte că acest manual are virtuţile tămăduitoare ale aghesmei. O neutralitate vindecătoare, care nu face nici bine, nici rău, e numai inutilă: „Nu văd care este în fond problema că există un manual.” Problema pe care „n-o vedeţi, în fond” este că s-au cheltuit inutil o sumedenie de bani, domnule Liviu Pop. …Şi-n buzunarele cui au ajuns?

Că dl. ministru Liviu Pop este străin de limba română nu mai e o surpriză pentru nimeni, însă domnia sa este străin de încă multe alte lucruri. Şi totuşi a ajuns ministru… Caz unic în lume, cred, ca un individ agramat să fie şeful învăţământului. Acest paradox forţează viguros limitele absurdului. Se mai poate afirma, în această situaţie, că educaţia este negreşit baza societăţii, când un astfel de individ a ajuns la butoanele ei?

Pe de altă parte, privind lucrurile din alt unghi, cred totuşi că numirea d-lui Liviu Pop în funcţia de ministru al Educaţiei este o alegere bună. Domnia sa reprezintă cum nu se poate mai bine starea funestă a învăţământului românesc.

Aşadar, suntem pe drumul cel bun, astăzi a început noul an şcolar, numărul analfabeţilor va spori, vom avea o mai consistentă masă de manevră, în viitor ― şi poate că vom fi fericiţi…

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

4 Comentarii

VNaftuli
12.09.2017, 00:02:16

„Ultimele măsurători ne şoptesc că aproximativ jumătate din populaţia ţării (45%) este atinsă de „sindromul” analfabetismului funcţional. Aşadar, unul din doi români este „fericit”, contemplă în roz peisagiile, nu are griji, nu-şi face probleme. Are încredere, admiră optimist contururile luminoase ale viitorului mai mult sau mai puţin îndepărtat.” Triumful capitalismului împotriva socialismului. De ce are nevoie demoNcrația? de inculți „revoluționari” care să „înțeleagă” lupta împotriva „comunismului” (socialismului).

0 (2 voturi)
scriptamanent
12.09.2017, 10:45:19

Ce concluzie stupida, antagonica realitatii. Toti analfabetii vor deveni mari sperante in reinstaurarea comunismului, unde lucrezi-nu lucrezi, toti trebuie sa primeasca ceva, acolo. Toti isi doresc pomenile statului social, nimeni nu vrea sa munceasca. Societatile de constructii dau salarii pana la 1700 de euro. Nimeni nu vrea sa vina sa munceasca, pentru ca e prea greu, dupa 2 ore pleaca fara formele de lichidare. Toti asteapta ajutorul social, alocatia de copii, ajutoare de incalzire, ajutoare de la primarie si nimeni nu iese sa curete ulitele satului de frunze si rigolele de pamant, astfel ca vor fi inundati la prima ploaie serioasa. Si atunci vor cere sa le dea statul, ca e obligat statul, ca sa-si repare asa-zisele case si iar vor intinde mana. Asa ca VNaftuli, mai intoarce-o, ca pe Savushkin v-au invatat prost si dati in balta, de sar stropi.

0 (2 voturi)
Adrian Andrei
12.09.2017, 10:11:06

Dureros articol, domnule Roseti. Felicitari!

+2 (2 voturi)
Paun Al
12.09.2017, 18:19:25

..."numărul analfabeţilor va spori, vom avea o mai consistentă masă de manevră, în viitor " Deja exista o masa de manevra suficient de numeroasa , de care profita grupurile de interese numite partide .. Ignorantii , analfabetii functionali ii vor vota pe cei mai oportunisti si profitori dintre ei ..sa-i "conduca ", adica sa-i manevreze ... Tot de ei va profita si clerul ...

+2 (2 voturi)
Modifică Setările