Camera Deputaţilor a decis prin nemuncă flagrantă să consimtă tacit la scoaterea în afara legii a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) ca instituţie profund neromânească, dacă nu anti-românească de-a dreptul. Bucuria tâmpă a acestui ex parlamentar nu va dura. Ce va dura este ruşinea care apasă asupra unei Camere sau alta a Parlamentului, care, pentru a câta oară, ratează controlul de legalitate asupra unor asemenea iniţiative care sunt legiune. Ce trebuie desfiinţat este nu CNCD, ci tocmai această nefericită posibilitate ca legi importante să treacă tacit, adâncindu-se astfel starea de neaşezare şi rău instituţional a unuia dintre pilonii democraţiei reprezentative.

Nu postez acest articol ca minoritar, a se înţelege. E musai însă să amintesc că două directive europeneşti, obligatorii pentru orice stat membru al Uniunii, găsesc ca fundamentală existenţa unei asemenea instituţii a egalităţii care să activeze legea în folosul victimelor unui tratament discriminatoriu din cauza vârstei, genului, orientării sexuale, etniei, dizabilităţii – pentru a numi doar câteva dintre criterii. Mai amintesc şi că adoptarea legislaţiei antidiscriminare a fost criteriu de aderare la Uniunea Europeană. De la instituţia completamente decorativă şi fără dinţi din perioada premierului Adrian Năstase la CNCD-ul de astăzi, calea fu lungă şi deloc uşoară. Ea s-a născut în urma presiunilor organizaţiilor neguvernamentale care astăzi compun Coaliţia Antidiscriminare, decise să dea în judecată Guvernul pentru că nu îndeplinea obligaţiile legale de a face funcţională legislaţia în materie prin înfiinţarea unei autorităţi de stat specializate în prevenirea şi combaterea discriminării.

Pentru cei care consideră egalitatea în faţa legii un simplu slogan sau mostră de corectitudine politică intim asociată cu discriminarea pozitivă, CNCD e un monstru. O adevărată poliţie ideologică care trage la răspundere autorităţi publice şi derapaje ministeriale ori prezidenţiale şi care nu-i lasă pe români să fie români şi heterosexuali în ţara lor. Pentru toţi aceştia, de toate culorile politice şi religioase, plata egală pentru munca depusă în aceeaşi poziţie şi cu aceeaşi pregătire profesională, concediul de maternitate pentru femei de care să se poată bucura fără a le destina ulterior şomajului, sancţionarea discriminărilor multiple (femeie romă, în vârstă şi cu dizabilităţi, să zicem) şi a inegalităţilor strigătoare la Dumnezeu dintre o majoritate religioasă şi grupuri confesionale minoritare, toate acestea sunt un moft!

Drept e, nu ajută din cale afară doar să foloseşti cochet termenul de dizabilitate pentru cei cu handicap motor în timp ce ei nu pot urca treptele multora dintre instituţiile publice din România rămase încă inaccesibile. Nu ajută să perorăm despre drepturile şi interesul superior al  copiilor dacă unii dintre aceştia riscă să rămână nevaccinaţi ori despre drepturile adolescenţilor care nu primesc educaţie pentru sănătate sexuală şi reproductivă la care şcoala este obligată prin lege. Drept e, unele dintre decizii au fost contestate de către societatea civilă sau considerate slabe ori chiar ruşinoase chiar în interiorul CNCD. Ajută însă să ai la îndemână o instituţie publică accesibilă precum CNCD care îţi poate apăra demnitatea şi drepturile încălcate atunci când ai fost discriminat si umilit şi ale cărei decizii sunt supuse controlului instanţelor de judecată. Ajută să avem un CNCD care nu e blânda şi eminamente ineficace instituţie a Avocatului Poporului ori vreun anonim Institut al Drepturilor Omului de care nu are habar nici măcar Parlamentul sub a cărui autoritate se află.