Politică

articolul anterior articolul urmator

Coaliţia şi Opoziţia intră în război din cauza Avocatului Poporului

1
24 Jun 2021 06:00:30
Autor: Radu Eremia
Renate Weber, un inamic al Coaliţiei, la fel ca şi Florin Iordache, şeful Consiliului Legislativ. FOTO Inquam Photos
Renate Weber, un inamic al Coaliţiei, la fel ca şi Florin Iordache, şeful Consiliului Legislativ. FOTO Inquam Photos

Coaliţia forţează numirea unui nou Avocat al Poporului, cu toate că îi sunt cerute explicaţii de la Comisia de la Veneţia pentru revocarea Renatei Weber, iar CCR se pronunţă pe tema demiterii marţea viitoare.

Coaliţia este încolţită pe tema deciziilor din ultimele săptămâni privind revocările de la Avocatul Poporului, TVR şi Radio România. Ultima instituţie care solicită precizări privind demiterea Renatei Weber este Comisia de la Veneţia, for care a trimis preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Ludovic Orban şi Anca Dragu, o scrisoare prin care cere „bazele şi elementele juridice” care au dus la demiterea Avocatului Poporului, o decizie catalogată drept „grea”.

Scrisoarea semnată de Gianni Buquicchio, preşedintele Comisiei de la Veneţia, invocă Principiile de protecţie şi promovare a instituţiei Ombudsmanului („Principiile de la Veneţia”), unde pot fi regăsite motivele care dau temei unei revocări. „Ombudsmanul poate fi revocat din funcţie numai în conformitate cu o listă exhaustivă de condiţii clare şi rezonabile, definite de lege. Aceste condiţii se referă numai la  criteriile esenţiale de «incapacitate» sau «incapacitate de a îndeplini atribuţiile», «conduită necorespunzătoare» sau «culpă», care trebuie interpretate îndeaproape. Majoritatea parlamentară necesară pentru revocarea din funcţie a Ombudsmanului - chiar de către Parlament sau de către o instanţă la cererea Parlamentului - trebuie să fie cel puţin egală cu, şi de preferinţă mai mare decât cea stabilită pentru alegerea sa. Procedura de revocare este publică, transparentă şi prevăzută de lege”, se arată în scrisoarea Comisiei de la Veneţia. Prin urmare, solicită „bazele şi elementele juridice care au dus la această decizie grea, de a demite din funcţie un Ombudsman în timpul exercitării mandatului său”.

Şi Curtea Constituţională a anunţat că în şedinţa de marţea viitoare se va pronunţa pe tema sesizării PSD privind revocarea Avocatului Poporului. În tot acest scandal legat de revocarea Renatei Weber, Coaliţia a mers mai departe în procesul de alegere a unui nou Avocat al Poporului. O singură candidatură a fost depusă, cea a profesorului universitar Fabian Gyula, jurist propus de UDMR, care se bucură şi de sprijinul public al PNL, în timp ce USR-PLUS încă mai negociază cu partenerii dacă să-l voteze şi în plen. 

Avocatul Poporului, ales de UDMR

„Vreau să am o linie de mijloc. Nu vreau să aibă oamenii impresia că au aruncat nişte bani pentru funcţie, dar în acelaşi timp nu vreau să vând iluzii deşarte şi nu vin nici ca un cavaler care poate rezolva orice, pentru că sunt pur şi simplu, potrivit statutului, un simplu ajutor al Parlamentului în relaţiile cu Guvernul”, a declarat Fabian Gyula, la audierea sa din Comisiile juridice reunite.

PSD a cerut în şedinţa Comisiilor juridice amânarea audierii şi a votului în ceea ce-l priveşte pe Fabian Gyula pentru o săptămână, dar majoritatea parlamentară nu a fost de acord. Prin urmare, Fabian Gyula a primit aviz pozitiv de la comisiile de specialitate, dar votul din plen va fi dat doar luni, pentru că încă sunt tensiuni în Coaliţie. USR-PLUS condiţionează votul, dar doar pentru moment, de adoptarea desfiinţării Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie.

PSD cere aşteptarea deciziei CCR

Social-democraţii au solicitat şi celor doi şefi ai Parlamentului să temporizeze numirea noului Avocat al Poporului, pentru a fi aşteptată mai întâi decizia CCR, în condiţiile în care judecătorii constituţionali discută speţa marţea viitoare, adică în penultima zi a sesiunii legislative. 

„După ce Comisia de la Veneţia a solicitat precizări suplimentare Coaliţiei de guvernare, majoritatea parlamentară PNL-USR-PLUS-UDMR este obligată să aştepte decizia Curţii Constituţionale înainte de a supune la vot desemnarea unui nou Avocat al Poporului. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului trebuie să prezinte public răspunsul pe care l-au transmis sau pe care urmează să-l transmită la solicitarea preşedintelui Comisiei de la Veneţia, domnul Gianni Buquicchio, privind temeiurile legale ale Hotărârii Parlamentului prin care a fost revocat Avocatul Poporului”, arată PSD, potrivit unui comunicat de presă.

Surse politice din Coaliţie au precizat pentru „Adevărul” că încă au speranţe că judecătorii CCR îşi vor respecta propria jurisprudenţă şi nu vor declara neconstituţională demiterea lui Weber. În caz contrar, în situaţia în care e deja numit un nou Avocat al Poporului luni, iar CCR decide marţi neconstituţionalitatea revocării, reprezentanţii Coaliţiei se aşteaptă ca toată situaţia să ajungă tot pe masa judecătorilor Curţii. „Va fi un meci lung între noi şi CCR până în 2022. Asta e situaţia şi trebuie să ne obişnuim cu ea”, a declarat pentru „Adevărul” un lider al Coaliţiei.

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Tomescu Tom
24.06.2021, 07:16:04

Te ia amețeala când vezi câți oameni se înghesuie să reprezinte poporul .. Te cuprind emoțiile când îi vezi cu câtă îndârjire se luptă între ei .. doar pentru binele nostru. . Toți sunt unul și unul .. Cei mai buni dintre cei buni .. Sunt speciali .. :)))

Modifică Setările