Confortul relaţiilor simple - despre Putin şi alţi bărbaţi puternici

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-un interviu publicat pe spotmedia.ro şi luat de Magda Grădinaru, Gabriel Liiceanu spune următoarele: „O să vă mire poate ce spun. Ceea ce se întâmplă acum are la bază o vină istorică generată de o gafă ideologică. Occidentul s-a ferit, după 1990, să condamne comunismul, aşa cum condamnase nazismul.” Eu cred însă că lucrurile nu sunt atît de simple.

Să încercăm proba contrarie. Dispăruseră nostalgicii comunismului pentru că la noi a fost condamnat comunismul prin faimosul raport Tismăneanu? E plină România de oameni care îl adulează pe Putin. Nu mai departe de marţi mi s-a zis că blocul sovietic a fost într-adevăr un rău, dar măcar România nu avusese datorie de stat. Rămîi fără argumente în faţa unor asemenea enunţuri.

Sau o altă probă: dispăruse nazismul din occident pentru că Occidentul condamnase nazismul? Da de unde! E pe toate colţurile de la Marine le Pen la Sorin Lavric, studentul şi colaboratorul domnului Liiceanu care fusese şi el avertizat dacă nu de alţii, atunci în mod sigur de Gáspár Miklós Tamás. Pesemne că dînsul nu înţelege nici acum scrisoarea filozofului maghiar.

Eu cred că Putin face parte din tagma liderilor care au crescut şi şi-au clădit puterea pe ranchiună. Hitler avusese toate argumentele unei Germanii jignite cînd se ridicase în fruntea unui alt mare stat. În timp ce nu li se mai usucă gura de anticomunism, mulţi maghiari îl admiră pe Putin care vrea să refacă blocul sovietic de odinioară.

Şi mai cred că nu e vorba aici atît de nostalgia comunismului, cît de nostalgia vremurilor în care nimeni nu avea vreo răspundere. Statul îţi asigura serviciul, locuinţa şi gîndurile. Îţi băga spaima-n măduvă, dar se pare că mulţi vor exact asta. Îl admiră pe Putin călărind cu bustul gol şi spun: „e totuşi bărbat, ce mai!” Au un respect enorm pentru bărbatul puternic şi cu dinţii strînşi de care se teme pînă şi şeful Serviciilor de Informaţii Secrete. Nu pot admira un bărbat tandru, numai pe unul dur.

Fireşte, Occidentul are vina lui şi în ridicarea lui Hitler, şi în cea a lui Putin. Impotenţa se poate regăsi la politicienii occidentali de azi aşa cum se regăsise la un Chamberlain, de pildă. Poate că Churchill era singurul care îşi dăduse seama cine fusese Hitler cu-adevărat.

Dar asta nu e în vreo relaţie cu comunismul, cu atît mai puţin într-o relaţie atît de simplă. Din păcate, condamnările sunt nişte lucruri care nu au efectul scontat, mai ales dacă persistă aceleaşi figuri iconice. De exemplu, liderul suprem, fie el mahalagiu cu viziune sau KGB-istul mîntuitor. Oamenii îşi explică cu cea mai mare plăcere lor înşişi că respectivul este Făt-Frumos din lacrimă pentru că le dăduse cetăţenie dublă sau pentru că le va face din nou mare ţărişoara. Iar Occidentul, prins în mreaja banilor şi a comfortului pe care vrea să-l păstreze cu orice preţ, va fi de acord cu toate inepţiile de-aici.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite