Politică

articolul anterior articolul urmator

Comisia pentru dezvoltarea partidului

4
4 Jan 2017 11:21:42
Mihnea Dumitru

O parte din educaţia noastră democratică, preferabil prin vremea liceului, dacă ar exista astfel de cursuri, ar trebui să se centreze pe câteva zile petrecute în Palatul Parlamentului. Credeţi-mă că întreaga perspectivă asupra politicii s-ar schimba. Pentru nişte studenţi, munca într-o comisie, chiar şi la nivelul plimbatului unor hârtii, ar oferi perspectiva adecvată asupra politicii. E destul să te aşezi, să taci şi să asculţi.

O funcţie într-o comisie (preşedinte, vice, secretar) înseamnă beneficii. Ai, în primul rând, birou, ceea ce nu primeşti ca simplu deputat sau senator - şi nici ca simplu membru al comisiei. Există o structură acolo, un şofer, o secretară sau poate chiar mai multe posturi, în funcţie de situaţie. Dacă partidul tău are şi majoritatea - şi, în general, are, pentru că altfel n-ai ajunge preşedinte, atunci controlezi o mână de oameni care pregătesc şedinţe, le asigură buna desfăşurare, fac fotocopii, iau notiţe. 
 
Bref, o mică armată de oameni gestionează ceea ce un sistem informatic de mâna a treia ar putea-o rezolva în doi timpi şi trei mişcări. Dar puterea peste un sistem informatic de mâna a treia nu este putere, iar misiunea ta este să treci măsurile partidului tău, să le blochezi pe cele ale opoziţiei şi să dai avize (consultative) plenului. Din când în când, mai vin străini în vizită, omologi de prin ţări îndepărtate - sau chiar tu decizi să pleci în delegaţii în afară. Gheşeft. Tot din când în când mai vine şi presa, când e vreo audiere sau vreo măsură mai importantă de grăbit prin comisii, iar atunci trebuie să fie jocul perfect, fără sughiţuri. 
 
Ca student care petrece câteva zile acolo, tu ai vedea ceva complet diferit. Ai observa o structură destul de profesionistă care plimbă hârtiile şi organizează şedinţele, micile drame aferente fiecărei şedinţe, retorica infierbântată a unor luări de poziţie. Dar ai şi înţelege, iar aici sper că nu supraevaluez inteligenţa unor copii, faptul că totul e un circ pregătit, organizat, că puterea aruncă argumente goale spre măsura care trebuie trecută sau că opoziţia vine cu chestii gândite în pripă ca s-o placheze. 
 
Ai mai vedea şi că principalul joc nu este reprezentat de argumentele pe lege, pentru că puţini parlamentari citesc iniţiativa. Ei se bazează pe consilieri să o facă sau, cel puţin, pe ce-şi amintesc din punctajele de la partid în favoarea sau împotriva măsurii. Nu, problema e cu degringolada organizaţională, cu managementul timpului şi a hârţogărelii, când şedinţele se suprapun, iar câţiva parlamentari nu sunt de găsit din varii motive (în general stupide, personale, adică n-au chef să vină). Atunci vezi că partidele trimit repede nişte deputaţi în locul celor care lipsesc, pentru a păstra majoritatea în comisie, că se strică subit xerox-urile sau, mai bine, că se închid uşile la cine ştie ce audiere de ministru.
 
Este posibil şi să observi mici dialoguri, când presa nu este de faţă, pentru că şi acolo e un joc, iar puţini ziarişti de Parlament stau cu microfoanele pornite înaintea şedinţei. Dacă vrei exclusivităţi sau informaţii pe surse, nu faci măgării. Rar, dacă ai ordin de la redacţie să îngropi pe cineva sau chiar dai accidental peste vreo ştire, te zbaţi împotriva curentului.
- Vasile, azi am nevoie de votul ăsta. Chiar e o măsură bună, hai să trecem peste diferenţe, că ştiu că ne-am mai certat de-a lungul timpului, spune un deputat fictiv, pe ton omenesc. E o măsură bună, e în toată Uniunea Europeană, dă-o-n p... m.... E bună şi pentru electoratul vostru.
- Mircea, răspunde preşedintele fictiv al unei comisii, ştiu ce spui, dar nu ştiu dacă voi avea azi majoritate. Poate în plen să treacă...
- Adică nu vrei s-o treci? Mă supăr, nu te susţin la legea ta, care urmează să treacă pe aici.
- Hai mă, las-o dracu, ştii şi tu jocul, când n-am ce face, n-am! Şi voi aţi întrecut măsura cu legea ailaltă. Îmi pare rău. Uite, încerc să aduc oameni, dacă vin de la grup hotărâţi, n-am ce face, însă.
Şi tot aşa, e un joc continuu şi funcţional care n-are nicio legătură cu măsura în sine, ci cu exercitarea puterii. Ca preşedinte, eşti un organizator, un moderator, iar unica ta misiune e să dai bine la camere, dar şi mai important, să dai bine la partid. Dacă pici în comisie o lege care trebuie trecută prin plen, ai o problemă, te trezeşti cu telefoane de peste tot. Telefoane rele.
 
La audierea miniştrilor, nici dracu' nu citeşte programul PSD de guvernare. Cu camerele pe ei, parlamentarii înţeleg că e o oportunitate de imagine să pui întrebări inteligente şi vin ceva mai pregătiţi, dar nimeni, nici măcar opoziţia, nu are impresia că întrebările vor schimba ceva. Doar proasta pregătire a candidaţilor sau vreo gafă de ultim moment ar putea întoarce voinţa politică. Şi cum unii miniştri sunt şi parlamentari, poate chiar membri în comisiile respective, jihadul nu se declanşează pentru foşti colegi, că suntem oameni, au mai ajutat şi ei uneori la trecerea unor legi, se pot întoarce oricând înapoi, nu are rost să-i antagonizezi. 
 
Există oricând nivelul uman, în politica românească, ideea că doi inamici publici îşi pot da mâna în privat şi discuta despre familii, dacă se cunosc de destul timp. Zgomotul pe care-l fac în faţa camerelor e un show, pentru că responsabilitatea în faţa oamenilor nu există. Nu ai votanţi de-ai tăi în plen sau în comisii, nu ai elevi de liceu care să se uite peste un gard mic la ce faci tu. Responsabilitatea ta devine partidul şi cei care te-au pus în funcţia de demnitar.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

4 Comentarii

Sertorius
4.01.2017, 12:52:38

@Mihnea Gheorghiu. Cam așa se petrec lucrurile și cu cât mai slab pregătiți sunt parlamentarii, cu atât parodia devine mai grosieră. E un sistem neperformant care face din instituția fanion a democrației un argument împotriva acesteia. Ar fi de reflectat cum s-ar putea reforma Parlamentul. Poate că noi, cetățenii, ar trebui să avem o inițiativă legislativă, transpartinică, ptr ca prezența pe listele electorale să fie condiționată de trecerea unui examen public, organizat sub egida Academiei Române (eventual), în care viitorul parlamentar să dovedească un minimum de cunoștințe specifice activității parlamentare.

+1 (1 vot)
Sertorius
4.01.2017, 12:56:12

O altă idee ar fi transparentizarea instituției. Prezențele și inițiativele fiecărui parlamentar să fie făcute public pe un site accesibil electoratului. Ședințele plenului și lucrările din comisii să fie televizate. În fond și la urma urmei, parlamentarii sunt bugetari plătiți de contribuabili și munca lor interesează direct electoratul care i-a trimis acolo.

+1 (1 vot)
Targetedd Individual
4.01.2017, 14:31:57

Comentariu considerat abuziv.

berenger
4.01.2017, 20:14:17

Comentariu considerat abuziv.