Codul de procedură penală a fost adoptat de către Camera Deputaţilor, luni seară, cu 175 de voturi „pentru”, 78 de voturi „împotrivă” şi o abţinere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deputatul PSD Florin Iordache, preşedintele Comisiei Speciale, alături de Marton Arpad (UDMR) şi Steluţa Cătăniciu (ALDE). Foto: Mediafax
Deputatul PSD Florin Iordache, preşedintele Comisiei Speciale, alături de Marton Arpad (UDMR) şi Steluţa Cătăniciu (ALDE). Foto: Mediafax

Majoritatea PSD-ALDE-UDMR din Comisia Iordache a respins luni toate amendamentele Opoziţiei la Codul de Procedură Penală. Imediat, raportul eliberat de Comisia Iordache a ajuns în plenul Camerei Deputaţilor pentru votul final, după ce săptămâna trecută a primit votul Senatului. PNL şi USR s-au opus ca amendamentele să fie votate în bloc, aşa că PSD s-a văzut obligat să voteze fiecare articol în parte, până târziu în noapte.

UPDATE Codul de procedură penală a fost adoptat de către plenul Camerei Deputaţilor, cu 175 de voturi „pentru”, 78 de voturi „împotrivă” şi o abţinere. Legea urmează să meargă spre promulgare la Preşedintele României.

Dan Barna (USR): De astăzi, România e un rai al infractorilor - dacă furi bani publici, nu mai poţi fi arestat preventiv, eşti liber să pleci în Costa Rica

Turcan, după adoptarea proiectului de modificare a Codului de procedură penală: Sunt create condiţii să scape nu doar coruptii, ci şi violatorii şi criminalii

UPDATE  USR şi PNL au cerut ca modificările aduse Codului de procedură penală să se voteze amendament cu amendament, şi nu în bloc, aşa cum solicitase majoritatea PSD-UDMR-ALDE. Astfel, votul din Camera Deputaţilor se va prelungi până aproape de miezul nopţii. „Dragi colegi, am o veste bună pentru voi. Am reuşit să găsesc înţelegere la colegii din opoziţie. Vom vota amendament cu amendament. Pregătiţi-vă cartelele”, a anunţat ironic preşedintele şedinţei, deputatul PSD Gabriel Vlase.

UPDATE: Şedinţa plenului, condusă de Gabriel Vlase, a început fără ca raportul să fie redactat. Opoziţia a cerut amânarea dezbaterilor, însă majoritatea nu a acceptat. Majoritatea PSD-ALDE este decisă să ţină şedinţa până când se redactează raportul, iar apoi să voteze modificările la Codul de procedură penală, deşi deputaţii nu vor putea citi documentul pentru a şti ce se votează.

UPDATE: Modificările aduse Codului de procedură penală au fost votate în Comisia Iordache cu 15 voturi „pentru” şi 6 voturi „împotrivă”. Raportul a plecat spre vot final în Camera Deputaţilor.

Stelian Ion, USR: Sper că sunteţi mândri. Este un moment istoric. Aţi măcelărit şi Codul de procedură penală. Care este diferenţa dacă se votează acum sau miercuri? Programul de guvernare al PSD este un paradis penal. O persoană s-a cocoţat în fruntea partidului şi dă ordine ca Ceauşescu. Este o lege care ne va crea o nesiguranţă de a merge pe stradă ziua în amiaza mare. 

Eugen Nicolicea, PSD: În 10 minute începe şedinţa la Comisia juridică.

Stelian Ion, USR: Aţi vrea dumneavoastră să nu fim prezenţi la votul din plen. 

   


Comisia specială pentru modificarea legilor justiţiei dezbate luni amendamnetele aduse de opoziţie la modificarea Codului de procedură penală, urmând ca raportul să ajungă, în aceeaşi zi, la vot final în Camera Deputaţilor. 

Deşi deputaţii USR şi PNL cer dezbaterea mai multor amendamente, majoritatea PSD-UDMR pare să respingă în viteză orice modificare. Deputatul USR Stelian Ion a declarat că noul text de lege desfiinţează în totalitate instituţia martorului, afirmând totodată că „cele mai odioase infracţiuni vor rămâne nerezolvate, martorii putând invoca dreptul de nu a spune nimic, chiar dacă au participat la crimă”. 

„Dacă dumnevoastră vi se pare că modificările astea sunt normale şi dacă sunt şi în acord cu programul de guvernare”, i s-a adresat deputatul USR preşedintelui Comisiei, Florin Iordache. În replică acesta a cerut ca „fiecare să îşi vadă de programul lui” şi a continuat cu respingerea intervenţiilorr care nu întruneau numărul de voturi necesar. 

Schimb de replici mai acid a fost şi între vicepreşedintele Comisiei, deputatul PNL Ioan Cupşa, Cătălin Predoiu şi Florin Iordache. 

Cupşa, PNL: Obligaţia de a depune mărturie era normă. Acum normalitatea e refuzul de a depune mărturie şi doar dacă, un bun cetăţean alege, la cererea instanţei, va putea să vorbească. E inadmisibil ce faceţi. Mărturia ca probă e complet răsturnată în procesul penal.

Iordache, PSD: Bun, amendament respins.

Predoiu, PNL: E mai mult de atât. Desfiinţaţi instituţia martorului în procesul penal. Dumneavoastră spuneţi că martorul nu poate să vorbească, că după fiecare 5 minute îşi consultă avocatul, ce proces mai e ăsta? Martorii sunt doar nişte figuri de stil după acest Cod. Nu ştiu cum se va proba, cum se vor putea rezolva infracţiunile complexe. Gândiţi-vă la trafic de droguri, de carne vie, unde era oricum dificil să convingi oamenii să vorbească. Nu se va mai rezolva nimic acum. Codul tăcerii se numeşte ce se întâmplă azi în sală. Pentru dumneavoastră tace toată lumea.

Iordache, PSD: Totuşi, declaraţii miercuri dimineaţă. Deci amendament respins. 

O altă situaţie tensionată a fost şi în cazul modificării Art. 318, atunci când deputatul USR Stelian Ion a încercat să explice de ce amendamentul lui Marton Arpad ar trebui elimina şi a fost întrerupt de preşedintele Comisiei Florin Iordache. 

Florin Iodache, PSD: Aveţi amendament? Nu ne intereseaza explicaţiile, domnu coleg! Suntem în criză
Stelian Ionm, USR: Suntem în criză de timp? Trebuie neapărat să votăm toate aceste modificări astăzi, nu?
Florin Iordache, PSD: Domnule, aveţi amendament?
Stelian Ion, USR: De eliminare, domnule preşedinte. Dar speram să existe şi un dialog ca să înţelegem ce vrem unii de la alţii.
Florin Iordache, PSD: Cine este pentru? Patru voturi „pentru”, mulţumesc. Insuficiente. Mai departe.

La art. 391 amendamentele PSD au fost introduse în textul legii în aceeaşi zi cu dezbaterea, motiv pentru care atât deputaţii USR, cât şi deputaţii PNL au încercat să explice imposibilitatea de a vota „nişte texte pe care abia le-au văzut”. 

Stelian Ion, USR: Bătaia asta de joc e posibil să se întoarcă la un moment dat împotriva dumneavoastră. Nu o să fiţi veşnic la putere. Trebuie să înţelegeţi asta. Nu o să aveţi veşnic majoritate. Veniţi cu servite pe ultima sută de metri, bine că nu le-aţi adus direct în plen. Nu era normal să avem măcar o zi să vedem şi noi despre ce e vorba?Regimul şi ritmul e impus de dumneavoastră, nu de noi.

Florin Iordache, PSD: Amendamentele şi ale noastre şi ale colegilor au fost depuse într-un anumit ritm. În funcţie de acest ritm s-a modificat acest document. Cred că am colaborat constructiv. La Alin.3 sunt intervenţii? Nu. Adoptat. Art. 392!

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite