Comisiile de specialitate au avizat bugetul românilor de pretutindeni în forma Guvernului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eugen Tomac, preşedintele Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării Foto Adevărul
Eugen Tomac, preşedintele Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării Foto Adevărul

Comisiile reunite de specialitate au avizat miercuri favorabil bugetul pe 2013 destinat sprijinirii românilor de pretutindeni. Cu 9 voturi "pentru" şi 6 voturi "împotrivă," bugetul a fost aprobat fără amendamente.

Ministrul Cristian David a explicat că fondurile prevăzute în buget se înscriu în dinamica în care s-a înscris acest domeniu în ultimii ani.

Suma alocată în bugetul MAE pentru românii de pretutindeni este de 13,868 milioane lei, din care aproximativ 75% sunt destinaţi proiectelor. 

Suma alocată programelor pentru sprijinirea românilor de pretutindeni este de 11,241 milioane de lei, într-o uşoară scădere de aproximativ 100.000 de lei faţă de bugetul alocat acestor programe în 2012. Pentru sprijinirea activităţii românilor de pretutindeni şi a organizaţiilor reprezentative ale acestora se alocă 10 milioane de lei, cu 40.000 lei mai puţin decât în 2012. Suma destinată asociaţiilor şi fundaţiilor este de 120.000 lei, aproape jumătate din banii alocaţi acestui capitol în 2012, dar bugetul pentru anul în curs prevede o sumă de 110.00 lei pentru "despăgubiri civile”.

În ceea ce priveşte Institutul "Eudoxiu Hurmuzachi", ministrul David a precizat că bugetul alocat este mai mic decât cel din anul precedent, ceea ce se va răsfrânge mai ales asupra salariilor. 

În altă ordine de idei, David a anunţat că în urmatoarele trei-luni va fi trecută prin Guvern strategia naţională privind românii de pretundineni.

La rândul său, vicepreşedintele Comisiei românilor de pretutindeni, senatorul PDL Viorel Badea, a precizat că bugetul alocat este insuficient pentru realizarea tututor proiectelor şi, prin urmare, a depus un amendament prin care a solicitat o sumă mai mare. De asemenea, Badea a cerut o sumă mai mare şi pentru Institutul Hurmuzachi. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite