Politică

articolul anterior articolul urmator

Conducerea Academiei Române, despre Barometrul de Opinie Publică: Un asemenea sondaj cu tentă electorală nu a fost niciodată comandat de instituţie

12
14 May 2019 13:01:45
Autor: News.ro
Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române
Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române

Conducerea Academiei Române a transmis marţi că Barometrul de Opinie Publică al României, lansat în urmă cu o zi, care oferă informaţii legat de intenţia de vot la alegerile europarlamentare din 26 mai şi gradul de încredere al publicului în personalităţi şi instituţii politice, nu a fost comandat de instituţie.

Biroul Prezidiului Academiei Române a transmis că „a luat la cunoştinţă cu surprindere“ de faptul că un institut al Academiei Române – este vorba despre Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale «Ion I.C. Brătianu» – a dat publicităţii un sondaj de opinie privitor la aspecte actuale ale vieţii politice româneşti.

În comunicatul remis News.ro se mai arată: „Un asemenea sondaj cu tentă electorală, apărut în plină campanie electorală, nu a fost niciodată comandat de Academia Română. Reamintim că instituţia noastră nu se implică în chestiuni de natură politică”.

Potrivit Barometrului de Opinie Publică al României lansat luni, peste 39% dintre români vor merge „sigur” la vot, pe 26 mai, iar PSD şi PNL au fost alese în egală măsură de aceştia, având scoruri apropiate în intenţiile de vot.

Barometrul a fost realizat, aşa cum a fost anunţat luni, de Academia Română, LARICS – Laborator pentru Analiza Războiului Informaţional şi Comunicare Strategică şi Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române „Ion I. C. Brătianu”.

În plus, alte date arată că preşedintele Klaus Iohannis se află într-un trend pozitiv în opţiunea românilor privind încrederea în personalităţi şi conduce în preferinţele electoratului pentru alegerile prezidenţiale, iar Armata este instituţia în care ei au cea mai mare încredere.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

12 Comentarii

MV R.
14.05.2019, 13:13:29

Era de așteptat acest „cuvânt” al d-lui Ioan Aurel Pop... Nu se dezminte.

+1 (3 voturi)
marius cristian
14.05.2019, 13:24:28

mai pe scurt si in cadrul Academiei Romane exista o junta globalista care a fost activata la ordinul serviciilor statului paralel ....

+1 (7 voturi)
Vasile Naftuli
14.05.2019, 13:59:13

Deja scoul a fost atins, știrea inițială a penetrat iar cei care vor citi și precizarea Academiei Române vor fi puțini. Asta face parte din procedeele de manipulare a opiniei publice.

+1 (3 voturi)
Un cititor
14.05.2019, 14:39:50

Interesant ! ....si, totusi, pare putin mai aproape de realitatea pe care o vedem in jur ! Cu exceptia locului doi-Firea - am vazut-o si pe ea, cu prezidentiabilii. Firea nu poate avea atatea procente daca intervievarea s-a facut si pt ea, la nivel de tara. Dupa realitatea din jur, (nu dupa cum mi-as dori), ordinea pt. partide, ar fi cam asa: fara a da procente, ci doar ordinea. PNL PSD USR +PLUS nu la f mare distanta de primele doua. PRO Romania ALDE si PMP la mica distanta intre ele. Ma rog, si UDMR

0 (2 voturi)
Un cititor
14.05.2019, 14:41:14

Sa vedem daca ceea ce percepem in jurul nostru este si adevarat.

0 (2 voturi)

Vezi toate comentariile (12)

Modifică Setările