Ponta: PSD nu mai convoacă Congresul în martie, ci doar Consiliul Naţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liviu Dragnea şi Victor Ponta FOTO Adevărul
Liviu Dragnea şi Victor Ponta FOTO Adevărul

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, după şedinţa BPN, că în luna martie nu va mai fi convocat Congresul, aşa cum s-a anunţat iniţial, ci doar Consiliul Naţional, în care se vor organiza alegeri pentru conducerea acestui for.

Ponta a spus că în 30 şi 31 ianuarie va fi convocat CExN al PSD, împreună cu grupurile parlamentare, pentru a stabili liniile prioritare, agenda politică a anului 2015 şi acţiunile parlamentare şi că la începutul lui martie va fi convocată Liga aleşilor locali PSD, potrivit Mediafax.

Preşedintele PSD a adăugat că în 20 şi 21 martie va fi convocat Consiliu Naţional, care va dezbate agenda politică a PSD până 2019, va dezbate modificările la Statut şi va alege şi preşedintele acestui for.

Întrebat dacă, în aceste condiţii, Congresul nu va mai fi convocat în luna martie, aşa cum s-a anunţat iniţial, Ponta a precizat că, potrivit statutului, Consiliul Naţional este forul care va convoca Congresul.

Victor Ponta a făcut o scurtă declaraţie şi înainte de şedinţa liderilor PSD. "Văd foamea unora care au fost în guvernul Emil Boc şi care au fost goniţi de la guvernare, acuma vor să vină înapoi. Obligaţia noastră e să îi apărăm pe oameni de cei care i-au nenorocit în 2010 şi 2011 din funcţiile pe care le ocupau în guvernul Boc. Îi apărăm pe oameni şi ne facem datoria faţă de cei care ne-au votat" a spus 

premierul.


Victor Ponta şi Liviu Dragnea s-au întâlnit sâmbătă, în judeţul Teleorman, într-o vilă aflată pe un domeniu de vânătoare, cu 20 de şefi de organizaţii, pentru o discuţie informală despre viitorul partidului, potrivit gandul.info.

Ponta şi Liviu fac calculele pentru congresul extraordinar din martie. Cei doi trebuie să ia în calcul toate scenariile, în contextul în care s-au anunţat deja mai multe platforme în partid, una dintre ele fiind cea a europarlamentarului Cătălin Ivan. 

La sfârşitul lunii ianuarie urmează să existe o discuţie informală şi cu grupurile parlamentare ale PSD, întâlnirea fiind programată tot în afara Capitalei. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite