Politică

articolul anterior articolul urmator

Conflict deschis la CCR: Aspazia Cojocaru îl ameninţă pe Ion Predescu că-l va da în judecată

0
22 Aug 2012 12:54:54
Autor: adevarul
Aspazia Cojocaru
Aspazia Cojocaru

La sfârşitul şedinţei CCR, Aspazia Cojocaru a declarat că va merge "până în pânzele albe" dacă se va dovedi că Ion Predescu, colegul ei de la Curte, a relatat în presă care au fost judecătorii care au votat în favoarea invalidării referendumului pentru demiterea preşedintelui.

"El neagă că ar fi spus asta (...) Deci, neagă că ar fi dat astfel de declaraţii", se aude vocea Aspaziei Cojocaru într-o înregistrare difuzată de România TV.

Judecătoarea CCR a declarat că va cere publicaţiei înregistrarea conversaţiei cu Ion Predescu, iar dacă se dovedeşte că acesta a spus textual că ea a votat într-un fel sau altul, va merge "până şi în instanţă". "Dacă există o astfel de înregistrare, vă rog să mă credeţi că mă duc până unde trebuie, până în pânzele albe", a mai declarat Cojocaru.

Judecătoarea CCR susţine că, dacă într-adevăr Predescu a vorbit cu presa despre acest aspect, el a încălcat un secret de serviciu. Conform regulamentului Curţii, Predescu ar fi pasibil de o sancţiune, aceasta fiind stabilită de ceilalţi judecători CCR.

De asemenea, este posibil ca Aspazia Cojocaru să îl acţioneze în judecată pe Predescu.

"Nu a fost nimic. Sunt problemele lor personale. Încerc din răsputeri să rezolv acest conflict. Acesta este rolul meu“, a declarat preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean.

Întregul conflict între cei doi judecători CCR a început ieri, după ce Ion Predescu a declarat în presă că au fost judecători care au votat în favoarea invalidării. "Am luptat şi noi cât am putut. Aşa a ieşit însă. Luaţi datele de la Guvern şi analizaţi-le să vedeţi cât erau de limpezi", a declarat acesta.

În replică, Aspazia Cojocaru, vizibil iritată de afirmaţiile colegului ei, a declarat: “Ce înseamnă înclinarea balanţei? E total nejuridic. Dacă s-a stabilit un prag electoral şi acesta nu s-a întrunit, ce să facem acum? Să încălcăm legea? Eu nu pot să fac aşa ceva. Întrebaţi toţi studenţii mei. Unul singur dacă găsiţi să vă spună altceva, vă rog să mi-l arătaţi. Dacă nu s-a atins pragul, care-i problema? Eu nu vreau să fac puşcărie, să încalc legea nu pot! Ce înseamnă <<Am luptat şi noi cât am putut>>?! Transmiteţi-i domnului Predescu să lupte în continuare singur. Eu nu încalc legea! “.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările