Congres PNL. Care sunt primele zece organizaţii ca număr de delegaţi şi pe cine susţin acestea la şefia PNL

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Buşoi şi Ludovic Orban, principali candidaţi la şefia PNL. FOTO Mediafax
Cristian Buşoi şi Ludovic Orban, principali candidaţi la şefia PNL. FOTO Mediafax

Aproximativ 5.000 de delagaţi liberali vor participa pe 17 iunie la Congresul PNL în care va fi ales viitorul lider al formaţiunii. Organizaţiile puternice vor avea un cuvânt greu de spus, în condiţiile în care, potrivit numărului de delegaţi, primele 10 organizaţii au peste 33% din numărul celor care vor vota.

„Podiumul“ organizaţiilor, ca număr de delegaţi, e împărţit de următoarele filiale: Suceava (189 de delegaţi), Bihor (179 e delegaţi), urmate de Alba şi Cluj, cu acelaşi număr de delegaţi - 175. Lista celor mai puternice organizaţii la Congresul de sâmbătă e completată de Prahova (163 de delagţi), Arad  (153 de delegaţi) ,Sibiu (153 de delegaţi), Constanţa (152 de delegaţi), Timiş (149 de delegaţi)  Ilfov (144 de delegaţi).  Aceste prime zece organizaţii vor avea aproape o treime din numărul total de delegaţi de la Congres.

Din organizaţiile în care s-a dat până în prezent votul în Comitetul Director Judeţean, Ludovic Orban a obţinut cel mai mare număr de voturi în: Suceava, Bihor, Sibiu, Buzău, Dâmboviţa, Argeş, Satu Mare, Mehedinţi, Gorj, Tulcea, Olt, Mureş, Iaşi, Braşov, Bistriţa Năsăud, Prahova, Vaslui, Vrancea, Sector 6, Botoşani, Bacău, Constanţa.

Pe de altă parte, Buşoi a obţinut cu moţiunea sa cel mai mare număr de voturi organizaţiile Timiş, Ilfov, PNL Sector, 1, PNL Sector 3, PNL Sector 4, PNL Sector 5, Caraş Severin, Ialomiţa, Maramureş.

Părerile celor din echipa principalilor candidaţi diferă în ceea ce priveşte deznodământul competiţiei. Surse politice din echipa lui Cristian Buşoi susţin că lupta va fi strânsă. În schimb din tabăra lui Ludovic Orban, mesajul este că fostul ministru al Transporturilor va strange între 70% şi 80% din voturi, având o largă susţinere la Congres.

Câştigarea clară a alegerilor interne de o echipă e văzută şi de analistul politic Radu Magdin.„În opinia mea, nu va fi o cursă prea strânsă. Din varii motive: diferenţa ca discurs ofensiv politic între candidaţi, taberele din spate, carisma. Câstigătorul va lua totul şi rapid, în această cheie. Aş citi dezvoltările. Asta e bine şi pentru PNL şi pentru România. E nevoie de o opoziţie sănătoasă din partea principalului partid de dreapta“, a declarat Radu Magdin pentru „Adevărul“

CNC, a doua zi după Congres

PNL va ţine a doua zi după congres şi Consiliul Naţional de Coordonare în cadrul căruia va fi completată echipa de conducere a formaţiunii. Surse din partid au declarat că alegerea desfăşurării rapide a CNC a avut la bază în primul rând rezolvarea problemelor de logistică. „Tot sunt veniţi din toată ţara pentru Congres. Nu mai trebuie să le cerem ulterior să vină de pe la Cluj, Satu Mare, la una-două săptămâni după Congres. În plus, oamenii şi-au programat concedii“, au declarat surse politice din PNL pentru „Adevărul“. Pe de altă parte aceleaşi surse au precizat că nu e vorba de nicio strategie pentru avantajarea unei tabere sau a alteia: „Oricum, câştigătorul îşi va impune echipa fie că se întâmplă a doua zi, fie că se întâmplă peste o lună“.  

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite