Corespondenţă de la Bruxelles. Iohannis a discutat jumătate de oră cu Poroşenko. Liderul ucrainean l-a invitat la Kiev. Surse: "Iohannis a fost foarte bine primit la Consiliul European"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis şi Petro Poroşenko, la Bruxelles Foto: presidency
Klaus Iohannis şi Petro Poroşenko, la Bruxelles Foto: presidency

Reuniunea Consiliului European a început cu întârziere, Angela Merkel, Francois Hollande şi Petro Poroşenko fiind aşteptaţi să revină de la Minsk, acolo unde au negociat pacea din estul Ucrainei. Klaus Iohannis s-a întreţinut pentru câteva momente cu liderii europeni vorbitori de limbă germană: Angela Merkel, Jean-Claude Juncker şi Martin Schulz, după care a avut o discuţie de jumătate de oră cu Petro Poroşenko.

UPDATE Aproape de miezul nopţii, preşedintele Klaus Iohannis a prezentat concluziile summitului european.

Iohannis: Acest prim Consiliu European la care am avut onoarea şi plăcerea să particip s-a desfăşurat într-un context geopolitic extrem de complicat. Am salutat decizia celor doi lideri că au fost alături de preşedintele Poroşenko. Singura soluţie pentru criza din Ucraina este cea politică, bazată pe dialog, care urmăreşte să oprească vărsarea de sânge. Am speranţe că respectarea suveranităţii Ucrainei va deveni o prioritate pentru toţi cei prezenţi la negocieri, ceea ce nu a fost până acum pentru Federaţia Rusă. Sunt tensiuni şi puncte sensibile pe care nu le putem rezolva fără să fim uniţi. Nu ne putem permite să ne iluzionăm că acum totul s-a rezolvat. 

M-am întâlnit cu preşedintele Petro Poroşenko, o întâlnire dorită de amândoi. Săptămâna viitoare îl voi primi pe ministrul de Externe ucrainean la Bucureşti.Voi merge şi eu la Kiev.

A doua temă importantă a fost lupta împotriva terorismului. Susţinem cooerearea cu partenerii din afara UE pentru contracararea acestei ameninţări. Am insistat ca măsurile pe care le vom aplica să nu creeze noi diviziuni în interiorul UE. Am subliniat necesitatea menţinerii unui echilibru între libertăţile fundamentale.Am susţinut că acţiunile noastre nu trebuie să creeze noi bariere.

Am avut o dezbatrere asupra situaţiei Greciei. Ne bucură faptul că s-a ajuns la un acord între premierul Greciei şi preşedintele eurogrupului pentru a începe consultări tehnice. S-a mai discutat şi despre uniunea monetară. Am subliniat faptul că România îşi doreşte să adopte moneda unică europeană.

Despre Schenghen: În plen nu s-a discutat despre Schenghen, însă în toate discuţiile am abordat acestă temă şi o voi mai abprda până când vom ajunge la o soluţie.

UPDATE Potrivit unor surse prezidenţiale, discuţia dintre Iohannis şi Poroşenko a durat aproximativ 30 de minute, în sala României din Consiliul European. Preşedintele Ucrainei a spus "Bună ziua!", după care a mai schimbat cu Iohannis câteva cuvinte în limba română. "Discutia a vizat viitorul relaţiei bilaterale, sprijinul reciproc pentru proiecte bilatrerale si pentru chestiuni de ordin regional", au mai spus surse prezidenţiale.

 "Întâlnirea cu preşedintele României a fost prietenoasă. România susţine Ucraina. L-am invitat pe preşedintele României la Kiev, mi-a confirmat vizita, îl aştept curând", a spus, scurt, Poroşenko.

"Iohannis  a fost foarte bine primit în Consiliul European", au mai adăugat sursele citate. Prima parte a Consiliului European, în care a fost tratată situaţia din Ucraina, s-a încheiat. Acum, şefii de stat şi de guvern UE dezbat pe tema detoriei Greciei, apoi vor aborda şi subiectul terorismului internaţional. "Pentru lupta antiterorism sunt cel puţin patru vorbitori", au mai adăugat sursele citate.

UPDATE Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a susţinut o conferinţă de presă comună cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, despre situaţia din Ucraina. Donald Tusk a anunţat că preşedintele Ucrainei le-a prezentat liderilor UE concluziile discuţiilor cu Putin de la Minsk. Poroşenko a spus că a dormit "doar cinci ore în ultimele trei zile", timp în care a văzut cu ochii lui ce se întâmplă în zonele bombardate de rebelii proruşi. "În negocierile de la Minsk am insistat în primul rând pentru încetarea focului. Încetarea focului este cheia discuţiilor cu Rusiei", a adăugat liderul de la Kiev. De asemenea, Poroşeanko a vorbit despre unitatea Ucrainei în paralel cu unitatea UE şi le-a mulţumit liderilor europeni pentru imlicare. La finalul conferinţei, cei doi lideri, ambii din Estul Europei, s-au îmbrăţişat, Poroşenko spunâdndu-i lui Tusk: "Thank you, Donald!".

UPDATE A ajuns şi preşedintele României, Klaus Iohannis. Înainte de a se aşeza la masă, liderii europeni au discutat câteva momente între ei. Astfel, preşedintele Klaus Iohannis a fost abordat de cancelarul Germaniei, Angela Merkel, cu care a schimbat câteva vorbe în limba germană. Preşedintele României s-a aşezat la doar un scaun distanţă de Merkel, cei doi lideri fiind despărţiţi de premierul Finlandei, Alexander Stubb.

Iohannis s-a salutat cordial şi cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. Luxemburghezul Juncker şi sasul Iohannis vorbesc limba flandresă, un dialect germanic.

După poza oficală a reuniunii Consiliului European, Klaus Iohannis a mai discutat şi cu preşedintele Parlamentului European, germanul Martin Schulz.

UPDATE Federica Mogherini, Înaltul Reprezentant al UE pentru politică externă, despre acordul de la Minsk: Să semnezi acorduri este un lucru important, dar şi mai important este să le implementezi şi asta trebuie să facem de acum încolo. Nu trebuie să mai vorbim despre sancţiuni, aşa cum unii propuseseră zilele trecute.

Iohannis Schulz / Captura foto

UPDATE A ajuns şi Angela Merkel la Consiliu. Cancelarul Germaniei a vorbit la rândul său despre negocierea din Belarus. „Este o urmă de speranţă, nici mai mult nici mai puţin, dar este o urmă de speranţă de care trebuie să ne folosim pentru a duce lucrurile mai departe”, a spus, succint, Merkel.

UPDATE Preşedintele Franţei, Francois Hollande, a ajuns şi el la Consiliul European, venind direct de la Minsk, acolo unde a mediat, împreună cu Angela Merkel, conflictul dintre Rusia şi Ucraina. Înainte de a intra, Hollande a spus câteva cuvinte despre negocierile de la Minsk: „Nu este o victorie, dar nici un eşec total. Trebuie să rămânem prevăzători”. Hollande a fost urmat imedait de preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, care a refuzat să facă declaraţii. 

La Consiliul European a ajuns şi preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, care a vorbit şi el puţin despre Minsk. „Nu ar trebuie să livrăm arme Ucrainei, ci doar suport financiar. Dacă Minsk eşuează, avem o mare problemă”, a spus Schulz.

UPDATE Liderii europeni au început să sosească la sediul Consiliului European. Primul care a ajuns a fost preşedintele Donald Tusk, urmat de premierul Finlandei, Alexander Stubb şi de proaspătul premier al Greciei, AlexisTzipras. De altfel, unul dintre subiectele aflate pe agenda discuţiilor de astăzi este chiar situaţie Greciei, după ce extrema stâgă a câştigat alegerile şi a preluat puterea la Atena.

Reuniunea Consiliului European era programată astăzi la ora 14.00 (ora României), însă a fost amânată cu două ore, pentru a ajunge şi trioul Angela Merkel-Francois Hollande- Petro Poroşenko, lideri europeni care au mediat, pe teren neutru, la Minsk, conflictul dintre Ucraina şi Rusia. 

”Statele membre trebuie să conlucreze mai strâns şi să coopereze şi mai activ pentru a combate o ameninţare comună. Se va desfăşura de asemenea o dezbatere privind modalităţile de consolidare a coordonării economice şi a bunei funcţionări a uniunii economice şi monetare”, se menţionează pe siteul Consiliului European, care adaugă că o temă de discuţie se va referi la evoluţiile privind conflictul din Ucraina. După discuţiile care se vor purta pe tot parcursul zilei, în jurul orei 20.00, preşedintele Klaus Iohannis va susţine o conferinţă de presă în care va prezenta concluziile întâlnirii cu liderii europeni.

Preşedintele Klaus Iohannis se va întâlni în această dimineaţă, la Bruxelles, înainte de Consiliul European, cu preşedintele Ucrainei, Petro Porosenko, potrivit unor surse din Administraţia Prezidenţială. Întâlnirea intempestivă a fost stabilită la solicitarea preşedintelui Poroşenko, ca urmare a conflictului întreţinut de Rusia în estul Ucrainei. „Marea întrebare la care va trebui să răspundem va fi ce vom face dacă ne vom confrunta cu un val masiv de refugiaţi", au declarat surse prezidenţiale.

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a avut în această dimineaţă o întâlnire cu preşedintele PPE, Joseph Daul, în tradiţionala întâlnire a partidelor europene dinaintea summitului european." Principalele teme de discuţie au abordat situaţia geopolitică actuală în contextul negocierilor de pace de la Minsk, situaţia din regiune şi politica internă a României în primele luni de la preluarea mandatului de către domnul Preşedinte Klaus Iohannis", se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite