Politică

articolul anterior articolul urmator

Consiliul de familie al PSD, înainte de divorţ

11
10 Nov 2013 11:46:43
Sorin Bocancea
Consiliul PSD  FOTO Cosmin Iftode
Consiliul PSD  FOTO Cosmin Iftode

Absenţa lui Crin Antonescu de la Consiliul PSD, ironiile la adresa lui şi prezentarea portretului robot al viitorului candidat la prezidenţiale ne arată că USL a intrat în faza divorţului, partajul începând la împărţirea bugetului.

Consiliu Naţional al PSD a fost o acţiune în care s-a putut vedea foarte bine cum mai stau lucrurile în USL şi care sunt liniile strategice pentru anul electoral 2014. Câteva aspecte mi-au atras atenţia.  

1. În primul rând, de remarcat a fost absenţa lui Crin Antonescu. După cum au ţinut tot timpul să ne convingă useliştii, Victor şi Crin erau de nedespărţit. Este posibil ca aceasta să fie o strategie în maniera schizoidă cu care ne-au obişnuit: dacă Victor şi Crin nu mai apar împreună la asemenea evenimente, este posibil ca, pe un alt palier ontologic, relaţiile să fie foarte strânse între Viorel şi Constantin Laurenţiu. Nici Daniel Constantin nu a participat la eveniment, fapt ce va stârni, probabil, nemulţumirea lui Gâdea-Badea-Ursu-Grecu-Tudor-Dumitrescu-Stoicescu – într-un cuvânt, a lui Voiculescu. Sau Felix.

Din acest punct de vedere, USL începe să devină istorie. Pentru moment, se pare că cel ce conduce acest proces este Premierul Ponta. Dar nici Crin nu mai ţine aşa mult la USL, deoarece pentru el această coaliţie îşi are rostul doar pentru a-l propulsa în cea mai înaltă funcţie în stat. Or, sondajele arată că este din ce în ce mai departe de Cotroceni.

2. Chiar dacă fizic nu a fost în sală, Crin Constantin Laurenţiu Antonescu a fost prezent la Consiliul PSD, dar sub numele de „unii” sau „aliaţii”. Iată ce a declarat Mircea Geoană:

„Nu există Românie debilă decât în mintea unora. Cu o astfel de lipsă de încredere în propria ţară şi întregul popor, să nu se trezească cumva unii că aleargă singuri şi ies pe locul doi”.

A urmat declaraţia lui Victor Ponta:

„Vreau să vă rog să sprijinim un preşedinte care să fie al tuturor românilor, să ne reprezinte, să fie cu adevărat un mediator… Avem nevoie de un preşedinte pacificator şi care să sprijine Guvernul şi Parlamentul. Sunt convins că bătăliile nu le câştigăm împotriva cuiva, aliaţi şi adversari, cred că PSD va fi pregătit pentru acest an special”.

Mai departe, Premierul a trecut la o prezentare de sine, invocând capacitatea sa de dialog, misiunea sa de a aduce pacea în România etc.

Deci, pentru prezidenţiale nu va mai fi vorba de Crin, ci de Victor. Bineînţeles, că şi Victor va avea de dus o luptă în partid. Din discursul său, Mircea Geoană a dat de înţeles că nu a renunţat la statului de prezidenţiabil, chiar dacă a declarat că „nu cere nimic”. Numai că, neinspirat, a ţinut să repete formula din noaptea bucuriei fără suport, „Mihaela, dragostea mea!”. Cam riscant să aduci aminte activului de bază al partidului momentul eşecului.

Prin toată prestaţia sa din ultimii doi ani, Crin a dat un mare viitor la spate. Înţelegând acest lucru, cred că va juca mai departe cartea opoziţiei, ţinta nemaifiind Traian Băsescu, ci cuplul coabitant Băsescu-Ponta. Va veni o iarnă grea, în care manipulările de la Antene nu vor putea ţine loc de bani pentru plata facturilor, iar Premierul va trebui să ţină piept protestelor de stradă şi să aibă răspunsuri pentru toate neajunsurile. Şi pentru că toate acestea trebuie să poarte un nume, li se va spune „coabitare”. Tot ce i s-a pus în cârcă Preşedintelui va fi transferat şi pe umerii Premierului. Demersurile pentru configurarea altei majorităţi au început deja, iar PNL va căuta momentul propice să iasă de la guvernare înainte de prăbuşirea în sondaje a USL.

3. Un alt element semnificativ este faptul că PSD dovedeşte că nu se poate remacheta, că invitarea la congresul trecut a lui Adrian Năstase şi aplaudarea lui la scenă deschisă nu a fost o greşeală, ci o constantă. Deci, lupta cu justiţia va continua, iar când pesediştii spun că vor să câştige tot, se gândesc tot la ce s-au gândit Voicu şi Voiculescu: la justiţie. După Adrian Năstase, care încă nu şi-a încheiat socotelile cu DNA, se pregăteşte Liviu Dragnea. De aceea, Năstase a ţinut să spună că „în sistemul de Justiţie vor trebui de asemenea clarificare lucruri importante”.

4. În fine, atmosfera din sală a fost departe de cea cu care se prezenta PSD până acum. Nu ştiu exact dacă la eveniment trebuia să participe mai mulţi membri. Dacă nu, atunci sala a fost prost aleasă. De asemenea, au fost foarte timizi marii agitatori: Vanghelie, Mazăre, Oprişan. Să-i fi supărat planul de descentralizare al lui Dragnea? Este posibil. Poate că nu degeaba Dragnea a început să le promită primarilor măriri de salarii. Să ne amintim de celebra expresie „Vă mai dau o sută de lei!” Oare liderii PSD nu ştiu că primarii nu plâng după salarii, ci după fonduri, că ei nu au ce să mai spună în teritoriu, ce să mai pună pe masa electoratului? Discursurile prelungi şi glumiţele nu mai prind, nu ţin de foame.

Sala goală şi apatia participanţilor arată că a venit deja vremea unor prime concluzii, că oamenii din teritoriu sunt nemulţumiţi. Antibăsismul şi lupta cu procurorii pentru a salva câţiva lideri nu îi priveşte şi nu ţine loc de resurse.

Încercând să spună ceva memorabil, Năstase a formulat: „Am văzut că USL a depăşit etapa dragostei tumultoase şi a intrat într-o perioadă mai relaxată, zodia căsătoriei din interes”. Cred că evaluarea este greşită: USL a fost o căsătorie din interes până acum, când intră în faza de divorţ, ultima acţiune fiind un firesc consiliu de familie pregătit din timp de tata socru. La împărţirea bugetului, deja se vor trasa condiţiile partajului.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

11 Comentarii

miron miron
10.11.2013, 13:14:45

Cine a participat la consiliu de familie dom . Sorin? Gioana, vorbeste de presedentie, vorbeste de locul doi, cred ca era cel mai neavenit sa vorbeasca, PNL l-a sustinut neconditionat. Crin Antonescu, nu putea fi in sala cu acest consliu, din care faceau parte, Nastase un puscareas, Dragnea un falsificator, Gioana un prostanac(asa la botezat tata Iliescu), Ponta un plagiator, Mazare , Oprisan si Vanghelie niste delapidatori. Telul dom. Antonescu nu este un conflict cu acesti farsori, telul lui este unul nobil de a ajunge presedinte, de a servi tara si natia, tel pe care nu la indeplinit nici un presedinte pana acum.

0 (6 voturi)
Herr Hoher
10.11.2013, 15:55:00

Da' ce miroane (sic) daca in lista aia a ta era si un multirepetent si un turnator Porumbac, era rau? Ba io cred ca se potrivea la fix.

+2 (4 voturi)
miron miron
10.11.2013, 17:41:41

@Rreh Hoher, am vrut cu tot dinadisul sa-ti indeplinesc dorinta dar mi-a fost imposibil sa gasesc pe cineva, nu s-a potrivit nimic, in schimb am gasit usor un multimincinos pe Basescu. un multiparator la poarta Europei pe Monica Macovei, o ultramultirisipitoare din banii publici pe Lena Udrea si in ultima instanta un sedat avocat a lor, cu pecetea Vanatorela(sic)

0 (6 voturi)
gyll
10.11.2013, 16:46:34

mai ''moderatoru''baiatu undei ii comentariul meu postat la cel al lui miron?

-1 (3 voturi)
miron miron
10.11.2013, 19:08:54

@gyll, daca ai avut ganduri rele la adresa mea, doamna modelatoare ti le-a retezat

+1 (3 voturi)

Vezi toate comentariile (11)

Modifică Setările