Politică

articolul anterior articolul urmator

Contribuţia PSD la istoria PCR

0
15 Mar 2018 11:10:40
Andrei Pleşu

În general, mai ales pentru cei din generaţia mea, înclinaţia de a identifica inerţiile „comuniste“ ale partidului de guvernămînt e spontană şi explicabilă. Pare evident că PSD e o prelungire post-ceauşistă, neo-populistă, totalitar-triumfalistă a PCR.

Articol preluat din Dilema veche

O formă de continuitate, un „pas înainte“ spre un „viitor luminos“, o etapă nouă a unei ideologii vechi, ceva mai precaută decît pe vremuri, în contextul „casei comune europene“ şi al retoricii de ultimă oră privind „statul de drept“, „domnia legii“, perspectiva „globalizării“ etc. Nu se poate contesta că există suficiente argumente pentru ilustrarea paralelismului cu pricina: marile congrese „extraordinare“ găzduite de Sala Palatului, aplauzele unanime din timpul şi de după discursul „conducătorului“, apelul la „unitate de monolit“, zeama ipocrit naţionalistă, înfierarea „agenturilor“ şi a „trădătorilor“, orizontul infinit al „progresului“ garantat de partid (ţinta cea mai apropiată avută în vedere fiind anul 2040…). Se mai pot invoca şi alte tragi-comice similitudini: taiorul ca uniformă politică a doamnelor sus-puse, siluetele lor voluptuoase, discursul plat, presărat cu domestice agramatisme, fălcile hotărîte ale masculilor, entuziasmul bine organizat, solidaritatea de partid, frontul de luptă „strîns unit“ în jurul preşedintelui mereu reconfirmat.

Există, totuşi, şi unele noutăţi care, laolaltă, ar putea constitui dimensiunea „contributivă“ a comunităţii PSD faţă de recentul său „strămoş“. „Modelul“ e preluat „în mod creator“, apar nuanţe şi readaptări cosmetice (unele voite, altele accidentale). Iată, pentru exemplificare, cîteva asemenea „originalităţi“:

1) Politicienii „de vîrf“ tatonează farmecul modernităţii anglofone. Nu că ar şti englezeşte, nu că ar avea ureche pentru o pronunţie decentă. Dar sînt fericiţi să spună „growth“, în loc de „creştere“ şi „rule of law“ în loc de „domnia legii“. Să nu mai zică cineva că stau prost cu limbile. Şi Olguţa Vasilescu, şi dna prim-ministru (şi dl Dragnea) abordează curajos duioase (in)competenţe lingvistice. Rusa a fost înlocuită cu engleza. Ne-am integrat! Nu sîntem nătărăii şi provincialii planetei! Păzea!

2) Pe vremuri, marii membri de partid îşi începeau cariera ca „ilegalişti“ şi o încununau cu importante poziţii în nomenclatură. Acum lucrurile au, mai curînd, o succesiune inversă. Mai întîi te străduieşti – fără argumente de competenţă şi performanţă – să ocupi un loc la rampă în partid, guvern şi Parlament, după care devii, ca să spunem aşa, „#ilegalist“: adică acumulezi bunuri la marginea legii, în dispreţul şi încălcarea ei. Şi, pentru că eşti inteligent şi vrei eficacitate maximă, sfîrşeşti prin a te război cu legea, prin a-i demoniza pe slujitorii ei, prin a propune mari proiecte de reformă a „sistemului“.

3) O mare reuşită de camuflaj este discursul vehement anticomunist. Aici, am mai spus-o, specialistul suprem este dl Tăriceanu. Dar şi alţii. Neo-comuniştii înfierează comunismul, trec în inventarul lui toate „abaterile“ duşmanilor dinăuntrul sau din afara partidului.

4) „Disidenţa“ dinăuntrul partidului, deşi rarisimă, era, în regimul trecut, radicală şi existenţial riscantă. Să ne amintim de vehemenţa uluitoare a intervenţiei lui Constantin Pârvulescu (unul din fondatorii PCR), la Congresul al XII-lea al partidului din noiembrie 1979. S-a opus realegerii lui Ceauşescu şi a acuzat întregul congres că neglijează problemele reale ale ţării, fiind preocupat strict de glorificarea marelui conducător. Urmarea: a fost dat afară din sală şi pus în arest la domiciliu. Cum arată, prin contrast, „disidenţii“ de astăzi? Tristuţi (cu mici scăpări lăcrămoase), dar loiali! S-ar zice că practică „pirueta“ strategică a Cetăţeanului Turmentat: „Da! Vom lupta contra guvernului!“ – spunea el, luat de val. După care „(sughiţînd şi schimbînd tonul)“, opta pentru o acomodantă răzgîndire: „…adică nu… Eu nu lupt contra guvernului…“

5) Minoră, dar îndrăzneaţă modificare de „decor“: alături de cuconetul tradiţional (plinuţ, cu taior, după schema Suzana Gâdea, Lina Ciobanu, Aneta Spornic, Alexandrina Găinuşă, Olivia Clătici ş.a.), au fost aduse în faţă – dovadă a unui lăudabil simţ pentru progres – şi cîteva duduiţe de tip nou (pe care Elena Ceauşescu nu le-ar fi promovat…): mai fîşneţe, mai „flexibile“, mai sexy: Natalia-Elena, Lia Olguţa, Gabriela, Carmen, Mirela, Roxana, care mai de care mai fragede şi mai pline de ambîţ.

6) De negîndit ar fi fost, în anii democraţiei populare, şi golirea sălii Congresului în a doua parte a şedinţei. Ne-am luat adio, carevasăzică, de la disciplina totalitară. Sîntem liberi! Venim „în plen“ aduşi cu autobuzul, dar plecăm cînd vrem, mai ales dacă „programul“ partidului a fost dus la bun sfîrşit.

Bonus: cîţiva dintre „susţinătorii“ rămaşi pe-afară au încăput pe mîna jurnaliştilor. „Cu cine aţi vota?“ „De ce aţi venit?“ Răspunsuri memorabile: „Cu toţi trei!“, „Noi nu sîntem cu votul! Să voteze cei dinăuntru. Noi am venit ca să ajutăm partidul!“ şi, mai ales, „Sîntem pesedişti din tată-n fiu!“ Aferim! Vorba lui Nenea Iancu: „Progresul guvernează lumea (noastră, n.m., A.P.) după legi fatale. Odată pornit, nimeni şi nimic nu-l mai poate opri!“

Puteţi comenta acest articol pe dilemaveche.ro.