Controlul de la spitalul judeţean de urgenţă din Târgu Mureş: de ce activiştii din societatea civilă şi jurnaliştii abandonează transparenţa când devin guvernanţi?

Îmi vine greu să înţeleg metamorfozarea subită a celor care ocupă funcţii guvernamentale fie şi pentru scurt timp, optând pentru o opacizare a informaţiilor în locul transparenţei ai căror adepţi fuseseră până la numire. Schimbarea surprinde cu atât mai mult cu cât persoanele în cauză provin fie dintre activiştii societăţii civile fie din rândul jurnaliştilor de meserie. Iată două exemple.

În luna mai a fost declanşat un control la spitalul judeţean de urgenţă Târgu Mureş, imediat după ce s-a descoperit că unitatea făcuse două achiziţii de sume mari de dezinfectanţi, principalii câştigători ai licitaţiilor deschise fiind celebra Hexi Pharma şi mai puţin cunoscuta Al Carina SRL.

„Ministerul Sănătăţii va sesiza DNA!”, ni se spune prin comunicatul MS, lăsându-ne impresia că că au dovezi solide privind modul în care banii publici trec dintr-un buzunar în altul fără ca acestea să se regăsească în comunicat fiind invocate doar introducerea de standarde de calitate suplimentare. Managerul spitalului se apără, aş spune pe bună dreptate, invocând faptul că a respectat procedura şi transparenţa, că informaţiile au stat pe site 45 de zile şi nici înainte şi nici după adjudecare nu au fost făcute obiecţii sau contestaţii, deşi era vorba de o licitaţie deschisă, de lungă durată, cu miză financiară mare. Ciudat, nu-i aşa?! Managerul rupe uzanţa achiziţiilor directe de cantităţi mici de dezinfectanţi, preferă o licitaţie deschisă, iar controlul îl suspectează de fraudă. Ca urmare a formulării acestei plângeri penale, managerul ar trebui demis – dacă MS va avea curajul să respecte legea şi contractul încheiat, care îi impune acest lucru. Art. 184 din legea 95/2006 este clar în această privinţă: 

„(1) Contractul de management şi, respectiv, contractul de administrare încetează în următoarele situaţii: m) în cazul în care se constată abateri de la legislaţia în vigoare constatate de organele de control şi instituţiile abilitate în condiţiile legii”.

Deoarece comunicatul nu ne spune dacă MS a înţeles ea însăşi să respecte legea, putem trace concluzia că ne aflăm în faţa unui exerciţiu de imagine.

Există însă o informaţie cu mult mai importantă pe care comunicatul o transmite prin eludare. Inspectorii Ministerului trebuiau să stabilească dacă era cantitatea de dezinfectanţi declarată drept necesară pentru 3 ani una exagerată sau reflecta în mod fidel nevoile unităţii sanitare respective? Impresia generată de contractele mari a fost că managerul a făcut un abuz, preconizând să cumpere dezinfectanţi cu mult peste ceea ce cumpără în mod normal un spital, doar pentru a creşte un ipotetic parandărăt. Această ipoteză însă nu a fost confirmată!

În aceste condiţii, controlul de la respectivul spital judeţean a developat o încălcare a legii cu mult mai gravă şi mai amplă prin consecinţe. Ministrul Sănătăţii, manager al sistemului care are obligaţia de a se preocupa de siguranţa actului medical, trebuia să se alarmeze instantaneu de cantităţile foarte mici de dezinfectante achiziţionate de celelalte 429 de spitale!!!

Cu alte cuvinte, este mai mult decât probabil, dacă nu cumva este deja o certitudine, că toate spitalele îşi expun în mod deliberat pacienţii la infecţii nosocomiale prin utilizarea de dezinfectanţi în cantităţi cu mult sub normativele în vigoare!

Ne-am repezit cu toţii pe rapacitatea răposatului Condrea şi a firmei Hexi Pharma care, probabil, a livrat dezinfectante diluate, ignorând un adevăr mult mai brutal – spitalele pur şi simplu nu cumpără dezinfectanţi conform necesarului! Aceasta este problema care ar trebui să ne pună pe toţi pe gânduri – fiind una sistemică, cutumiară, generalizată! Nu este de mirare ca nimeni nu raportează infecţiile nosocomiale. Acelaşi articol al legii 95/2006 referitor la condiţiile în care contractul de management al managerului spitalului încetează prevede la litera j: „în cazul în care se constată abateri de la legislaţia în vigoare care pot constitui un risc iminent pentru sănătatea pacienţilor sau a salariaţilor;”!

Chiar dacă nu simţim ameninţarea până ce viaţa noastră nu este pusă în pericol, trebuie să acceptăm ca oamenii mor în spitale pur si simplu pentru că nu sunt respectate toate măsurile cunoscute şi legiferate de prevenire a infecţiilor! Este inacceptabil ca actul de guvernare să ignore astfel de realităţi macabre. În România, lupta împotriva infecţiilor nosocomiale este o problemă de importanţă naţională! Premierul Dacian Cioloş a declarat că sănătatea este prioritatea sa de guvernare. Acum este momentul să treacă de la vorbe la fapte. Ministerul trebuie să se implice direct, nemijlocit, în rezolvarea acestei probleme. Developarea necesarului real de biocide la nivel naţional arată că sumele necesare sunt mari, peste posibilităţile multora dintre spitale, şi de aceea Ministerul ar trebui să se preocupe atât de achiziţia centralizată la nivel naţional cât, mai ales, de asigurarea finanţării acestora, din bugetul destinat programului pentru combaterea infecţiilor nosocomiale! Începând de astăzi! 

În spiritul creşterii transparenţei, am propus ca spitalele să fie obligate să facă publice atât necesarul anual de biocide, specific unităţii sanitare respective, dar şi bugetul alocat şi ulterior consumat. Aproape că nu mă mai mir că în proiectul de ordin aflat pe site-ul ms.ro a fost acceptată doar prevederea referitoare la buget care, fără informaţia legată de necesar, este aproape inutilă! În acest caz, transparenţa poate salva vieţi şi suferinţă!

Un al doilea exemplu este legat de declaraţia de avere şi cea de interese a ministrului Vlad Voiculescu.

Fiind vorba de o persoană de 32 de ani, care a lucrat aproape întreaga sa viaţă de adult în Austria, respectivele acte nu au ce mari descoperiri să ofere publicului. Este un pur gest de transparenţă şi de respect faţă de instituţie, cu atât mai mult cu cât documentele respective există pe site-ul fostului loc de muncă, Ministerul de Finanţe, şi nu conţin decât motive de laudă!

Ceea ce poate că nu a înţeles Vlad Voiculescu, acum din poziţia de conducător de instituţie, este că reprezintă un exemplu personal. Această cerinţă legală este nerespectată de foarte mulţi manageri şi şefi de secţie, iar decizia ministrului cimentează atitudinea lor. Cineva spunea că este mai uşor să afli istoricul maşinii pe care ai cumpărat-o la mâna a doua decât să afli informaţii despre medici sau şefi de secţie! Deşi l-am atenţionat de această mică eroare, până la data scrierii acestui material, domnia sa a preferat să ignore cerinţele legii – probabil prevalându-se de sancţiunea penibilă. Într-adevăr, dacă declaraţiile înscrise sunt false sancţiunea este penală, însă dacă nu depui declaraţiile, sancţiunea este administrativă, o amendă de... 50 de lei.

De ce abandonează guvernanţii transparenţa? Poate că este o sursă de putere, poate o modalitate de a ascunde propria slăbiciune. Probabil că este o problemă psihologică.

Premierul Cioloş a garantat pentru domnul Vlad Voiculescu. Poate că este o bună oportunitate să îl înveţe importanţa transparenţei în actul de guvernare, într-un pur spirit european! Ar putea fi o moştenire pe care o poate lăsa unui viitor guvern. Una importantă.