Convenţia PDL. Un rezumat subiectiv

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Delegaţi, autocare, hoteluri şi mâncare (pentru unii gratis, după cum se spune). Eşarfe portocalii, doamne şi domni ca la nuntă. Reporteriţe şi reporteri cu întrebări comice, la care primesc, deseori, răspunsuri aşijderea. Agitaţie, maşină prezidenţială, Onaca. Se cântă fals „I love you, Băse!”, dar din inimă. Nu, nu e aia de la ARD.

Sufletul e din nou portocaliu: „Am venit aici cu sufletul”. Un domn de la Hi-Q nu se mai joacă la microfon, acum se joacă de-a deputatul aflat în tabăra USL. Tinereţe şi Facebook. Socializare. Memorii pentru europarlamentarii PDL. Desigur, ţărişoara. „Frate, deci am venit aici ca tânăr!”, sau cam aşa ceva.

Moţiuni, scenă, trei mese, susţinători şi candidaţi. „Buldogul”, „Favorita” şi „Justiţiara”, după cum le spune o televiziune. Intelectualii PDL, grupaţi lângă Monica Macovei. De sămânţă, Theodor Paleologu e „detaşat” lângă Elena Udrea, iar TRU lângă Vasile Blaga. La microfon, MC este Ioan Bălan. E din Suceava şi e „onorat”. Coloana sonoră din „Stăpânul Inelelor” duduie din boxe. „Sunteţi partidul meu de suflet”. „Schimbarea garniturii”. Emil Boc. „N-am venit să susţin pe cineva”. Emil Boc. „Un singur lucru vă reproşez”. Emil Boc. „Nimeni în afară de mine nu va decide la ce masă voi sta”.

„Du-te, dom’le, şi filmează înăuntru!”. Afară, bere ori câte-o cafeluţă. De plictiseală. Înăuntru vorbeşte unul de la popularii europeni. Neinteresant. Valori. Principii. Urmează „greii”. „În 2016 vom fi la guvernare” şi „Oameni buni, vreţi ca partidul să fie închis?” (Vasile Blaga). Dreapta. „Timp de 8 ani, am luat apărarea fiecărui coleg” (Elena Udrea). Dreapta. „Nu am emoţii, pentru că eu nu mint, nu vreau funcţii” (Monica Macovei). Dreapta.

Delegaţi, coridoare, discuţii, declaraţii. „Doam-na Tur-can şi doam-na Vass au o frus-tra-re. Au vrut func-ţii de mi-nis-tru”, Eba dixit. „Vreau s-o felicit pe doamna Udrea pentru că a avut curajul să-mi ofere posibilitatea de a vorbi, pentru că nu se ştie niciodată ce scot pe gură” (Theodor Paleologu). „Haideţi să-l votăm pe Vasile Blaga preşedintele PNL!” (Gheorghe Flutur).

Buletine, voturi exprimate. Democraţie de partid. Opţiuni libere. 44 de voturi. Libere? Contestaţie. Ioan Bălan aduce-un ciobănaş bucovinean ce face să răsune un cântec moldovenesc. „Mie mi-a purtat noroc!”. Da, bun organizator. „Hai în Bucovina!”. Eba nu mai vrea muzică, iar Blaga are ocazia să afle acest lucru. În schimb, toată lumea află că Blaga a fost reales preşedinte. „Vom merge în Modrogan!”. „Unii nu ştiu să piardă”. „Ho-ţii, ho-ţii!” versus „U-ni-ta-te, u-ni-ta-te!”.

Facebook. FSN, ţinută lejeră, vestă. Zâmbet, „no more tears”. 1 minut şi 48 de secunde. „Adio PD, adio PDL!”. Gata, începe din nou „reconstrucţia dreptei”! Mioriţa, Meşterul Manole, „piatră de moară”. „Alături de preşedintele nostru”. E de bine? O fi. „PDL-ul a demonstrat că a putut fi ţinut pe-o direcţie democratică atât timp cât a ştiut de un lider autoritar”.

Teoria politică moare, dar nu se predă.
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite