Politică

articolul anterior articolul urmator

Cordonul sanitar: de ce trebuie izolat PSD?

26
6 Mar 2019 09:41:52
Cristian Preda

Deunăzi, Liviu Dragnea susţinea că „în ultimii 15 ani, Dreapta a distrus UE”. Poate că era mai bine ca liderul pesedist să-şi limiteze „analiza“ politică la România. Ce-i drept, suntem de doar 12 ani membri ai UE, dar în perioada asta, nu Dreapta, ci partidul păstorit de Geoană, Ponta şi Dragnea a dominat politica de la noi. A făcut-o folosind diferite strategii. Le enumăr pe scurt:

La câteva luni după intrarea noastră în UE, social-democraţii l-au suspendat pe Băsescu şi i-au convins pe penelişti să scoată de la guvernare partidul fostului preşedinte, susţinând în schimb foarte disciplinat, până la următorul scrutin, guvernul ultra-minoritar PNL-UDMR.

După alegerile legislative din 2008, pesediştii au format guvernul alături de PDL. Peste mai puţin de un an, l-au destituit pe Boc şi l-au propus drept premier pe un anume Klaus Iohannis, folosit atunci în lupta pentru prezidenţiale dintre Geoană şi Băsescu.

Pierzând, însă, fotoliul de la Cotroceni, PSD a fost silit să treacă în opoziţie, trimiţând totuşi în executiv – alături de PDL şi UDMR – o fracţiune de-a sa botezată UNPR, ulterior recuperată. Pentru doi ani şi trei luni, pesediştii au fost – în majoritatea lor – în opoziţie. E singura perioadă de acest fel de la intrarea în UE până azi.

În primăvara lui 2012, după ce a încheiat o alianţă cu PNL, PSD a reuşit să răstoarne un al doilea premier, MRU. De atunci încoace, controlează tot ce mişcă politic în ţară. S-au folosit o vreme de PNL şi PC, apoi – până în noiembrie 2015 – au avut alături alţi tovarăşi de drum: UNPR, UDMR, PLR. ALDE.

A venit apoi „paranteza tehnocrată“: mai important decât faptul că pesediştii au trimis în guvernul Cioloş câţiva membri asumaţi sau „acoperiţi“ e că au controlat majoritatea din Parlament.

Din decembrie 2016, ei sunt iar la putere, alături de ALDE, cu sprijin episodic de la UDMR.

Din cele de mai sus rezultă două lucruri: cam toată lumea a cooperat cu PSD şi absolut toţi au fost înşelaţi. Pe de altă parte, Dragnea & co. nu recunosc că ar fi avut vreun rol în ceea ce se petrece în ţară din 2007 până azi. Ce nu merge e fie stat paralel, fie umoare tehnocrată, fie putere străină.

Din pricina PSD şi a lipsei de asumare a acţiunii sale politice, în ultimii 12 ani regimul politic s-a degradat în chip semnificativ. Criza în relaţia cu UE e doar ultimul episod din această tristă evoluţie. Starea prezentă obligă la o soluţie.

Ciclul electoral lung de aproape 20 de luni – deschis de scrutinul european, continuat cu alegerile prezidenţiale, locale şi legislative – va fi o ocazie de a judeca PSD. Iar judecata trebuie să fie, cred eu, foarte aspră. Cetăţenii români trebuie puşi în faţa următoarei alegeri: vreţi să continuaţi pe drumul plin de hârtoape „asfaltat“ de pesedişti sau căutaţi un drum nou? Acest drum nou înseamnă un lucru clar: fără PSD în guvern.

Într-adevăr, condiţia indispensabilă pentru a corecta parcursul regimului e crearea unui cordon sanitar, adică izolarea PSD. Nu există alternativă, dacă vrem să fim din nou un stat de drept şi, deci, să rămânem în UE.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

26 Comentarii

victor catuna
6.03.2019, 10:15:28

Eu as vrea sa fie la putere un partid care sa inlature pârghiile de care se folosesc cei cu tendinte totalitare ca sa-si atinga obiectivul. Am vazut prea bine din 2016 încoace care sunt: OUG, CCR, Av Poporului, CNA. Trebuie schimbate regulile, altfel aceste entitati devin arme redutabile in mana celor rau intentionati.

+8 (10 voturi)
Depeter
6.03.2019, 10:40:45

O analiza foarte corecta! Solutia la fel de acupata pentru ca asa cum bine spuneti ciuma rosie se redimensioneaza si pana la urma cine va avea atata putere si dorinta sa taie prin carne vie?!

+4 (6 voturi)
Depeter
6.03.2019, 10:53:06

Complicata solutia vroiam sa spun si adaug ca nu trebuie sa renuntam nici un moment la a vota pe aceia care ii socotim ca totusi pot schimba ceva. Cred ca in nici un moment nu trebuie sa ne ghidam dupa promisiuni electorale si nici dupa etichete de tipul cine e mai social democrat, liberal sau conservator, notiuni care nu au de a face in acest moment cu politica romaneasca. Cred ca cea mai interesanta intrebare ramane: ce ati facut dv in ultimii cinci ani, care va sunt afacerile si cat de curat sunteti din punct de vedere legal.

+4 (6 voturi)
Stefan din Nord
6.03.2019, 12:20:58

Ce izolare ? Interzis cu totul , scos in afara legii Ideal ar fi sa avem doar partidul unic PNL Si atunci in tara asta va curge doar lapte si miere

-12 (18 voturi)
Lucian Pufu
6.03.2019, 12:24:07

La obiect, scurt si clar. Multumesc autorului! Tot ce are mai nociv Romania s-a concentrat in PSD, vorba lui Eminescu, puscaria si casa de nebuni.

+6 (8 voturi)

Vezi toate comentariile (26)