Corina Creţu, atac la PSD: Guvernul nu a făcut solicitare la UE pentru finanţarea Autostrăzii Moldova, deşi o putem finanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Comisarul european Corina Creţu. FOTO Facebook
Comisarul european Corina Creţu. FOTO Facebook

Comisarul european pentru Politică regională, Corina Creţu, a declarat, vineri, după protestul #şîeu de la nivel naţional, că Guvernul nu a trimis o solicitare de finanţare pentru studiul de fezabilitate al Autostrăzii Moldova, cu toate că Uniunea Europeană poate da o parte din bani pentru acest proiect.

„Vreau să vă amintesc că eu am atras semnale de alarmă asupra nevoii de conectare a României la reţeaua europeană de autostrăzi şi transport încă din prima zi a mandatului meu. Există un Master Plan aprobat de Comisia Europeană încă din 2015, şi pentru mine este absolut inexplicabil de ce, după ce o ţară îşi stabileşte priorităţile, nu depune şi proiecte aferente către Uniunea Europeană”, a declarat, vineri, Corina Creţu, într-o conferinţă de presă.

Candidatul pro România pentru europarlamentare mai precizează că în ceea ce priveşte Autostrada Moldova, Guvernul nu a făcut la Comisie o solicitare de finanţare pentru studiul de fezabilitate, asta în ciuda faptului că, aşa cum susţine Creţu, Comisia ar fi fost de acord cu o finanţare.

„În legătură cu Autostrada Moldova, serviciile noastre au avut consultări cu Guvernul României. Putem oferi finanţare pentru realizarea studiului de fezabilitate (...) dar avem nevoie de o solicitare din partea Guvernului României, pe care nu o avem. Deci noi ne-am oferit la Comisie să realizăm studiul de fezabilitate pentru Autostrada Ungheni – Iaşi – Târgu Mureş, pe perioada actuală de programare. Dar aceste lucruri nu le putem face fără a primi proiectele la Comisie”, a mai declarat Creţu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite