Politică

articolul anterior articolul urmator

Corina Creţu, dezvăluiri despre cum controla Dragnea guvernul în 2017. „Mi-a spus: «Trebuie să vorbesc cu Liviu»“

51
7 Dec 2019 14:58:15
Autor: News.ro
Corina Creţu FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Corina Creţu FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Europarlamentarul Corina Creţu a dezvăluit că în 2017, când era comisar european, i-a spus ministrului Transporturilor Lucian Şova că sunt bani europeni pentru studiul de fezabilitate la autostrada Iaşi-Târgu Mureş, însă ministrul i-a răspuns: “Trebuie să vorbesc cu Liviu“.

Corina Creţu a spus sâmbătă, la Iaşi, într-o conferinţă de presă, că PSD a făcut un rău imens ţării pe plan extern, iar acest lucru a dus la decredibilizarea României pe mai multe planuri.

Europarlamentarul Pro România a povestit un episod petrecut în 2017, când, în calitate de comisar european, a discutat în biroul său de la Bruxelles cu ministrul de atunci al Transporturilor Lucian Şova pe tema autostrăzii Iaşi-Târgu Mureş.

“La mine în birou, am martori, i-am spus că anul viitor va fi Anul Centenar, hai să facem un gest simbolic. Avem încă cinci miliarde de euro la dispoziţie pentru infrastructura de transport. Nu putem finanţa totul, dar măcar să pornim studiul de fezabilitate pentru autostrada Târgu Mureş-Iaşi-Ungheni. Hai să facem un gest şi apoi din 2021 să începem construcţia în exerciţiul financiar viitor. Toată lumea a rămas şocată de răspunsul ministrului, care a spus “Nu ştiu, trebuie să vorbesc cu Liviu (Liviu Dragnea – n.r.)“. Aşa mi s-a întâmplat cu toate lucrurile. Nimeni nu a avut curajul să ia o decizie“, a declarat europarlamentarul Corina Creţu.

Citeşte şi: Lucian Şova iese la atac: Atât cât am fost ministru al Transporturilor în 2017, tot atâta minte şi pricepere are Corina Creţu

Ea a spus că în timpul mandatului de comisar nu a mai existat o astfel de abordare din partea vreunui ministru dintr-o ţară europeană.

“Încă mai erau bani atunci pentru studiul de fezabilitate la autostrada Moldovei. Îmi pare foarte rău că România nu s-a pregătit suficient. Investiţiile de infrastructură sunt complexe, pregătirea ia ani de zile din punct de vedere tehnic şi financiar. De aceea am plecat încă din 2014 cu ideea de a avea proiecte. Sper ca Moldova să crească, este printre cele mai sărace din Uniunea Europeană“, a spus Corina Creţu.

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

51 Comentarii

db
7.12.2019, 15:12:24

Jegoșii de psd-iști, în ciuda discursului lor, practic nu au făcut nimic pentru România, dimpotrivă ... 😰

+20 (20 voturi)
MV R.
7.12.2019, 15:23:28

Aștept opiniile populației pesediste!

+12 (12 voturi)
Manole Scarlat
7.12.2019, 15:31:27

Şi care e problema?

-15 (17 voturi)
petre ion
7.12.2019, 15:42:27

Stie vreo minte luminata sa spuna care e diferenta dintre: "sa-l intreb mai intai pe Dragnea" si " s-al intreb mai intai pe Iohannis"?

-19 (27 voturi)
Mihai Popescu
7.12.2019, 15:42:57

Mai Corino tu nu stiai ca in Romanica este mafie ? Nimeni nu face nimic daca "capo del tutti capi " nu aproba. Sova este un mic borfas, un mic mafiot.

+9 (11 voturi)

Vezi toate comentariile (51)

Modifică Setările