Corina Creţu, susţinută de „PES activists“ din cadrul PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Membrii organizaţiei „PES activists“ din cadrul PSD au declarat, luni, că o susţin pe Corina Creţu şi, totodată, condamnă „incursiunea ilegală în viaţa personală a acesteia“.

"Organizaţia PES activists România se declară împotriva difuzării publice a informaţiilor legate de viaţa personală a doamnei europarlamentar Corina Creţu. Dată fiind originea acestor informaţii, provenite dintr-o incursiune ilegală în mailurile private ale unor persoane, considerăm nedemn şi injust difuzarea informaţiilor pe canalele de media", se afirmă într-un comunicat al organizaţiei.

De asemenea, PES activists apreciază că aceste informaţii personale nu pot ştirbi reputaţia Corinei Creţu şi rezultatele pozitive pe care aceasta le-a avut în diferitele demnităţi publice.

“Doamna Corina Creţu este un europarlamentar cu rezultate şi considerăm nedrept ca aceste date personale să fie folosite într-o campanie de defăimare personală. Organizaţia PES activists România o asigură de întreg sprijinul pentru continuarea proiectelor începute", se mai adaugă în comunicatul menţionat.

Eurodeputatul PSD Corin Creţu afirmă că unele dintre fotografiile publicate de site-uri din ţară şi care i-au fost furate din contul său personal de e-mail nu au niciun fel de legătură cu ceea ce se numeşte corespondenţa sa cu fostul secretar de stat al SUA, Colin Powell.

Schimbul de emailuri dintre europarlamentarul PSD Corina Creţu şi fostul secretar de stat american Colin Powell i-a adus în lumina reflectoarelor pe cei doi diplomaţi. Surse de la Bruxelles susţin că miza acestui scandal este funcţia de comisar european, pentru care ar fi trebuie să fie nominalizată şi Corina Creţu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite