Politică

articolul anterior articolul urmator

Costel Alexe: 63 de arbori din Parcul Herăstrău au fost tăiaţi fără avize de către Administraţia Domeniului Public Sector 1

6
21 Feb 2020 23:28:31
Autor: News.ro
Garda Naţională de Mediu a desfăşurat acţiuni de control începând cu data de 14 februarie 2020, ca urmare a informaţiilor apărute în mass-media referitoare la tăierile de arbori din zona Parcului Herăstrău, şi a aplicat Administraţiei Domeniului Public Sector 1 o amendă de 50.000 lei. FOTO Facebook Fundaţia Eco-Civica
Garda Naţională de Mediu a desfăşurat acţiuni de control începând cu data de 14 februarie 2020, ca urmare a informaţiilor apărute în mass-media referitoare la tăierile de arbori din zona Parcului Herăstrău, şi a aplicat Administraţiei Domeniului Public Sector 1 o amendă de 50.000 lei. FOTO Facebook Fundaţia Eco-Civica

Ministrul Mediului Costel Alexe, anunţă că 63 de arbori din Parcul Herăstrău au fost tăiaţi fără avize de către Administraţia Domeniului Public Sector 1. Lucrările de defrişare au fost efectuate inclusiv asupra unor arbori sănătoşi. Instituţia a fost amendată cu 50.000 de lei şi obligată să replanteze.

„Ca urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public, referitoare la tăierile de arbori din zona Parcului Herăstrău, Garda Naţională de Mediu a desfăşurat acţiuni de control, identificând, un număr de 66 de cioate, rezultate în urma lucrărilor de defrişare arbori.

În urma analizării atât a avizelor emise de Primăria Municipiului Bucureşti pentru executarea lucrărilor de defrişare, cât şi a documentaţiei ce a stat la baza emiterii acestora, s-a constatat că doar 3 arbori erau incluşi în aceste avize, iar 63 arbori au fost tăiaţi fără avize de către Administraţia Domeniului Public Sector 1”, a scris, vineri seară, pe Facebook, Costel Alexe.

Ministrul a precizat că cioatele identificate la faţa locului aveau diametre cuprinse între 12-44 cm.

„Lucrările de defrişare au fost efectuate inclusiv asupra unor arbori sănătoşi, aspect pus în evidenţa de starea cioatelor, starea materialului lemnos tăiat, respectiv grosimea acestora (arbori tineri). Reprezentantul ADP Sector 1 susţine faptul că decizia defrişării a avut în vedere starea arborilor, parte din ei fiind uscaţi sau rupţi din cauza fenomenelor meteo din februarie 2019 şi au fost avute în vedere prevederile menţionate în «Aviz cu caracter general» emis de către PMB – Direcţia de Mediu. Lucrările de defrişare au fost efectuate în perioada 03-05.02.2020. De menţionat faptul că în conformitate cu acest aviz cu caracter general, «nu se execută lucrări de defrişare asupra arborilor/arbuştilor de pe raza Municipiului Bucureşti»”, a mai scris Alexe.

Acesta a precizat că, urmare a celor constatate, ADP Sector 1, a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 50.000 lei şi au fost impuse măsuri prin care s-a interzis efectuarea oricăror lucrări de tăieri neautorizate a arborilor şi arbuştilor, s-a impus obligaţia întreţinerii spaţiilor verzi, a parcurilor, gardurilor vii, perdelelor şi aliniamentelor de protecţie, în scopul îmbunătăţirii capacităţii de regenerare a atmosferei.

„Suntem permanent pe teren, chiar dacă de multe ori nu reuşim să comunicăm îndeajuns de mult încât să popularizăm aceste cazuri de bună practică din partea instituţiilor de control din subordinea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor. Mulţumim tuturor cetăţenilor de bună credinţă care zi de zi ne semnalează încălcări ale legii”, a încheiat Alexe.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

6 Comentarii

Musceleanu
22.02.2020, 02:28:13

Aceasta este o noua CRIMA SOCIALA !!!!

-1 (3 voturi)
M Costi
22.02.2020, 05:57:55

Este an electoral si luptele politice se duc pe toate fronturile , inclusiv pe Mediu ! Asa incat , o institutie a Statului ( Garda Nationala de Mediu ) amendeaza o alta institutie a Statului ( Administraţia Domeniului Public Sector 1 ) , ghinionul celei de-a doua fiind ca este condusa de rivalii politici a celui dintai ! Cum se vede , Statul se amendeaza singur , banii trec dintr-un buzunar in altul , tot ai Statului , absurditate care face parte din campania de imagine electorala ... !

-1 (3 voturi)
Sorin Constantin
22.02.2020, 10:59:31

@ M Costi...,cînd erau tăiați arborii prin Herăstrău, cine trebuia să asigure ordinea publică prin acea zonă ? Gardienii Publici, cumva ? Că azi li se spune Poliție Locală.... Primarul Sectorului 1 sau prmăreasa Bucureștiului ar trebui să ofere niște explicații ? Cui să ofere explicații ?

-1 (1 vot)
Stanila Ion
22.02.2020, 12:27:45

Esti alaturea cu drumul...

-1 (1 vot)
Ghe Stoian
22.02.2020, 06:40:16

Si sectorul 1 (ca si sectoarele 2-6) are primar psd-ist ! Asta fac psd-istii !

+1 (3 voturi)

Vezi toate comentariile (6)