Cotroceni: Preşedintele e indignat de gestul lui Ciorbea. Deschide poarta condamnaţilor penal. Dragnea: Nu intenţionez să merg premier acum

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mădălina Dobrovolschi
Mădălina Dobrovolschi

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Klaus Iohannis a criticat în termeni duri decizia lui Victor Ciorbea - Avocatului Poporului - de a contesta la Curtea Constituţională legea care interzice unui condamnat penal să facă parte din Guvern. „Că iese o doamnă dintr-un palat şi vorbeşte nu cred că e important. Dacă aveam de modificat legea, o modificam aseară prin ordonanţă de urgenţă“, a reacţionat Liviu Dragnea, cel vizat de lege.

"Preşedintele României este indignat de acţiunea din această dimineaţă a Avocatului Poporului, o acţiune cu un unic beneficiar", a spus Mădălina Dobrovolschi, purtătorul de cuvânt al Preşedintelui. 

"În 16 ani nimeni, niciodată, nu a considerat că este o problemă acest criteriu de moralitate pentru viaţa politică din România. În 16 ani, Avocatul Poporului, indiferent de numele persoanei care a ocupat această funcţie, nu a considerat că textul legii reprezintă probleme pentru drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Această lege în acest interval lung nu a fost contestată, pentru că este interesul tuturor ca societatea să fie condusă de persoane integre", a continuat ea.

Mădălina Dobrovolschi a invocat texte din Constituţie care permit ca, prin lege, să fie introduse motive suplimentare de incompatibilitate în cazul demnitarilor, astfel încât legea nu ar trebui să fie neconstituţională.

"Strădaniile unei persoane condamnate penal de a deveni premier nu intră în agenda Avocatului Poporului, nu ar trebui să se afle printre obiectivele Avocatului Poporului.  Preşedintele României trage un semnal de alarmă, pentru că toţi românii trebuie să înţeleagă cât de periculos este un astfel de demers. Practic, prin demersul Avocatului Poporului se poate deschide poarta condamnaţilor penali să ajungă să ne conducă", a spus Dobrovolschi.

Întrebată dacă Avocatul Poporului ar trebui să demisioneze, Mădălina Dobrovolschi a spus că "Avocatul Poporului ar trebui să asculte cu foarte mare atenţie mesajul din partea preşedintelui şi să analizeze argumentele acestuia din toate punctele de vedere".

Citeşte şi: Culisele unui atac la CCR: Avocatul Poporului s-a răzgândit doar de dragul lui Liviu Dragnea

Liviu Dragnea: Dacă intenţionam să modific această lege, o modificam aseară

„Nu intenţionez să merg premier acum: nici acum, nici mâine, nici anul acesta. Îl spirijn pe Sorin Grindeanu din toate puterile. Ieri am dat un vot de încredere, nu sunt copil. Sorin Grindeanu va rămâne prim-ministru. Dacă eu intenţionam să modific această lege, o majoritate politică o modifica sau o modificam aseară prin ordonanţă de urgenţă. N-am avut această intenţie.  Am decis să fie preşedintele Camerei Deputaţilor, aici rămân. Azi am văzut două preisiuni nepermise din partea Administraţiei Prezidenţiale - dacă doamna a vorbit serios, să nu se fi trezit vorbind singură - presiuni la adresa CCR şi de asemenea o ameninţare la adresa Avocatului Poporului căruia i s-a transmis că trebuie să ţină cont de decizia preşedintelui: remarc că Avocatulu Poporului n-a introdus această acţiune până când nu s-a instalat noul Guvern. De aici încolo decide CCR.Constat cu regert că încep să devin o obsesie pentru acel Palat. Ce văzurăm noi aseară nu a fost o replică de nivelul preşedintelui. Am plecat cu un gust amar de la acea ceremonie. Mă aşteptam ca toată lumea să metabolizeze atât victoria, cât şi înfrângerea“, a spus Dragnea, după ce, iniţial, spusese că nu e un subiect important. 

Ciorbea joacă pentru Dragnea

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a declarat, joi, pentru News.ro, că a trimis la Curtea Constituţională sesizarea în privinţa Legii 90/2001 care prevede că pot fi membri ai Guvernului persoanele care nu au suferit condamnări penale şi nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate. Decizia a venit în contextul în care liderul PSD Liviu Dragnea a declarat că nu a putut ajunge el premier din cauza unei legi profund neconstituţionale. 

Potrivit Avocatului Poporului, Curtea Constituţională a fost sesizată în legătură cu articolul 2 din Legea 90/2001. Acest articol prevede: ”Pot fi membri ai Guvernului persoanele care au numai cetăţenia română şi domiciliul în ţară, se bucură de exerciţiul drepturilor electorale, nu au suferit condamnări penale şi nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute la art. 4 alin. (1).

Opoziţia îl critică pe Ciorbea

ŞI preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a criticat joi decizia Avocatului Poporului de a ataca la Curtea Constituţională (CCR) legea care interzice condamnaţilor penal să fie membri ai Guvernului, spunând că Victor Ciorbea se comportă ca avocatul lui Liviu Dragnea şi în niciun caz ca o instituţie care se numeşte Avocatul Poporului.

”Ce stat este acela în care Avocatul Poporului sesizează CCR în favoarea unui preşedinte de partid condamnat penal definitiv? Din nefericire, Avocatul Poporului, domnul Victor Ciorbea, se comportă ca avocatul PSD, al lui Liviu Dragnea şi în niciun caz ca o instituţie care se numeşte Avocatul Poporului”, consideră Raluca Turcan.

Preşedintele USR, Nicuşor Dan, a declarat, joi, referitor la faptul că Avocatul Poporului a sesizat CCR în privinţa legii 90/2001, că, pe fond, Victor Ciorbea are dreptate să transmită această sesizare, însă este “într-o completă obedienţă faţă de autoritatea publică”.

“Ca element general, din păcate, domnul Ciorbea nu deserveşte funcţia pe care a fost numit. Avocatul Poporului se preocupă de oamenii care suferă o nedreptate din partea autorităţilor, pentru a-i apăra pe aceştia împotriva autorităţilor. Ceea ce face domnul Ciorbea de la începutul mandatului este să fie într-o completă obedienţă faţă de autoritatea publică. Pe fond, va judeca CCR, e o problemă de drept pe care Curtea Constituţională trebuie să o decidă”, a afirmat Nicuşor Dan, întrebat cum vede gestul Avocatului Poporului de a sesiza la CCR legea 90/2001.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite