Politică

articolul anterior articolul urmator

COVID-19, o criză perfidă: comunicarea, credibilitatea şi faliile societale

20
3 May 2021 08:13:38
Iulian Chifu
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

A trecut ceva mai bine de un an de criză pandemică COVID-19. Astăzi, după repetatele valuri de creştere şi vaccinări, avem o imagine ceva mai clară despre cât de perfidă este această criză pentru decidenţi, oricât ar fi de pregătiţi şi de dotaţi, capabili să asculte şi înclinaţi spre componenta ştiinţifică a crizei.

Pentru că lidershipul politic este detaşat, îndeobşte, tot mai mult de elitele profesionale şi naturale ale societăţii, de care au fost obligaţi să se reapropie în criză, ceea ce a dus la dispariţia publică şi eşecuri succesive a zonei populiste şi extremiste. Pe de altă parte, criza de comunicare, credibilitatea şi mai ales faliile societale accentuate în această criză au prăbuşit încrederea şi au împins la maximum costurile decidenţilor politici actuali. Şi asta fără a mai adăuga suprapunerea războiului informaţional purtat în pandemie cu democraţiile de instrumentele statelor autoritariste, pregătite să submineze orice autoritate legitimă în Occident.

Împărţirea publicului în trei: cei loviţi şi vulnerabili, terorizaţi de pandemie, cei puternici afectaţi economic şi cei echilibraţi

Dacă lucrurile erau mai simple la început, deşi cu impact major şi frica de necunoscut, după primele luni care au însemnat lockdown, carantine şi formule de izolare strictă în lipsa identificării virusului, a unui tratament eficient şi a comportamentului adecvat blocării multiplicării virusului, a urmat o perioadă de relativă destindere, în care societatea s-a divizat în funcţie de atribute individuale, experienţe în raport cu COVID-19, cultură medicală, conformism sau frondă. Dar şi lecturi şi timp petrecut pe net sau mod de receptare a numeroaselor teorii ale conspiraţiei şi povestiri cu impact din miezul luptei, din spitale sau de la originali care contestă opţiunile majoritare. E vorba, în special, despre aprecieri legate de relevanţa bolii, impactul real şi calificarea măsurilor luate de autorităţi.

Fără a califica aici abordări diverse, ele merg de la inexistenţa bolii, „simpla” răceală/gripă sezonieră, la o boală rară ce mănâncă excesiv de multe resurse comparativ cu impactul şi face mult prea multe victime din alte boli, cele obişnuite, care nu mai sunt tratate în spitale, mergând până la percepţia COVID-19 drept boala care ne va decima până la unul, an de an, prin schimbul de tulpini şi virulenţa acestora, în faţa unei omeniri incapabile să se vaccineze global şi a unor state sărace care vor vedea primul vaccin peste doi ani, timp suficient ca vacinurile existente să nu mai fie adaptate şi să nu dea rezultate, nu numai imunitate.

De fapt, societatea s-a scindat în trei părţi. Două dintre ele au haine extreme: cei loviţi de pandemie, ei sau cei dragi, cei vulnerabili, care sunt de-a dreptul terorizaţi de pandemie, nu au părăsit unii casele de 14 luni şi nu înţeleg cum alţii circulă liber şi fără să le pese pe afară; cei sănătoşi, puternici, cu un loc de muncă ce depinde de circulaţie, de socializare şi de prezenţă fizică, dependenţi de veniturile din muncă şi care nu înţeleg măsurile prin prisma sacrificării vieţii de zi cu zi şi a surselor lor de venituri absolut necesare. Şi la mijloc, o mare masă a oamenilor echilibraţi, nuanţaţi, cu multiple înţelegeri pentru toată lumea, care acceptă existenţa bolii şi impactul său inclusiv mortal asupra semenilor, care respectă, dar şi recunosc impactul măsurilor autorităţilor care le afectează viaţa, socializarea şi umanitatea, nu rareori drepturile, şi care consideră că vaccinarea, trecerea prin boală relativ lejer şi imunizarea în masă va încheia coşmarul cât de repede.

Mişcare contestatară, mişcare cultural-ideologică şi pescuitorii în ape tulburi care luptă să o preia

În subsidiar, la capitolul comunicare, se detaşează tot mai mult o mişcare socială profundă care marchează scăderea dramatică a gradului de acceptabilitate a măsurilor de recluziune impuse de autorităţi, alcătuită din oameni care au trecut prin vaccin sau boală şi doresc reducerea măsurilor restrictive, o mişcare care reclamă, totodată, apărarea drepturilor pierdute şi evitarea limitării lor. O mişcare ce are şi un profund conţinut cultural şi simbolic – vezi imnul Danser encore – cu falsh mob-uri peste tot în lume, care e făcută de artiştii care au suferit la impactul cu pandemia poate cel mai mult şi care doresc revenirea la normalitate, având un impact enorm de mobilizare şi contestare, care este în creştere şi marchează, încă o dată, apropierea de limitele acceptabilităţii sociale a măsurilor de izolare, depărtare socială, recluziune.

Partea cea mai importantă este faptul că această mişcare nou creată, al cărei impact este în creştere dramatică – combinată cu simbolistică a strigătului de revenire la normalitate de tipul Show must go on sau de revoltă şi contestare Bela ceau – riscă să fie preluată de nenumăraţii pescuitori în ape tulburi din zona coronascepticilor, antivax sau anarhiştilor de profesie, mişcărilor de contestare anti-sistem, care doresc, toate, să valorifice politic această masa de nemulţumiţi şi forţa de mobilizare simbolică şi culturală asociată şi cu impact major.

De aici începe marea greutate a autorităţilor de orice fel, împărţite între responsabilitate pentru fiecare cetăţean, responsabilitate pentru viaţa şi sănătatea tuturor plasată deasupra opţiunilor pragmatice, economice – calificate drept cinice de către cei care au pierdut apropiaţi – dar şi responsabilitate pentru dezvoltarea economică şi sănătatea financiară a societăţii, dar şi dependenţi de acceptabilitatea socială a măsurilor impuse şi de capacitatea de mobilizare pentru vaccinare şi respectarea măsurilor de distanţare şi de igienă. Pe această direcţie intervine criza majoră de comunicare, credibilitate şi menţinere sau măcar refacere a coeziunii societale post-pandemie, pentru a putea reconstrui rezilienţa societăţii şi naţiunilor şi încrederea în conducători, instituţii şi soluţii ştiinţifico-birocratice la impactul major al pandemiei asupra sistemelor de sănătate globale.

Alegerile imposibile ale decidenţilor politici

Cele mai costisitoare acţiuni provin din criza de comunicare şi credibilitatea liderilor actuali, atât în regimuri democratice cât şi în cele autoritare, atât acolo unde în prim plan erau populiştii – cred că au mai supravieţuit Bolsonaro şi Johnson, primul pentru că nu a avut alegeri, al doilea pentru că, după ce a trecut el însuşi prin boală, şi-a revizuit abordarea – cât şi acolo unde în prim plan erau personalităţi ce îmbrăţişau soluţii raţionale, opţiuni ştiinţifice şi alegeri profund cugetate. Criza de comunicare vine de la calitatea comunicatorilor, de la substratul pregătirii lor şi de la acţiunile care i-au caracterizat în pandemie – inclusiv gradul de respectare a regulilor de către ei înşişi – dar şi de la şcoală şi cunoaştere, atunci când s-au pronunţat, inclusiv acceptând limitele ştiinţei şi nu asumând răspunsuri tranşante, fără nuanţe şi fără echivoc  la orice nelămurire a presei.

Credibilitatea avea şi rădăcini în activităţi şi imagini anterioare ale liderilor, fiind legate de context, în fiecare caz în parte, elemente caracteristice şi particulare care defineau substanţa liderilor, decidenţilor şi a comunicatorilor. Pentru că trebuie păstrat echilibrul între specialiştii epidemiologi şi cei în economie, cei în boli infecţioase şi psihologi sociali, între politicieni şi tehnocraţi. În final, întreaga decizia atârnând pe umerii liderilor de prim plan, la nivel naţional.

Iar opţiunile trebuie să ţină cont de numeroase percepte, care sunt greu de urmărit în pandemie. Mai întâi, un lider politic nu se asociază niciodată cu victimele, cu decesele. Anunţul unor decese sau victime de orice fel, oricât ar fi parte a unei crize creată de Dumnezeu, antrenează propria responsabilitate, când eşti decident. Apoi cu toţii trebuie să ştie (de la Churchill cetire!) că orice guvern care trece ţara printr-o criză cu multe victime va pierde alegerile următoare, aşa cum liderii încasează întotdeauna costurile, atunci când există multiple victime. Cu atât mai mult când trebuie să navigheze între grupurile care contestă libertăţile şi măsurile insuficiente pentru care mor oameni şi mulţi alţii suferă, alături de familii, în timp ce alţii, tot cetăţeni ai statelor pe care le conduc, contestă rigoarea şi excesul măsurilor, cerând să muncească, să-şi poată întreţine familiile şi să beneficieze de toate drepturile garantate de Constituţie, chiar şi în pandemie.

De aceea apreciez opţiunea preşedintelui Iohannis, un absolvent de ştiinţe exacte, pragmatic şi raţional, care pledează pentru vaccinare pentru ieşirea din criză, dar care acceptă dreptul de a alege dacă să fii sau să nu fii vaccinat şi respinge cu înverşunare orice tip de discriminare a celor nevaccinaţi, cu toţii fiind cetăţeni ai României, cu drepturi egale. Asta nu înseamnă că aplaudă în vreun moment mişcările anti-vax sau populiştii din mişcările politice „Fără Botniţă”, dar arătând empatia pentru toate profesiile care pierd în criză, care sunt cele mai expuse, fie din Horeca, fie zona culturală şi artistică sau micii întreprinzători din comerţul de întâmpinare.

Marile tendinţe ale războiului informaţional al autocraţiilor în pandemie

Peste toate greutăţile gestiunii unei crize cu multiple victime – morţi, bolnavi, suferinţe – s-au adăugat subminarea autorităţii şi loviturile venite din partea războiului informaţional planificat al autocraţiilor, cu precădere Federaţia Rusă, dar şi China şi Iran – vezi analizele publicate periodic de Comisia Europeană, Departamentul de Stat al SUA sau chiar de instituţiile specializate din România. Valuri care nu ne-au ocolit nici pe noi, aici, în România, unde calibrarea specifică a acestor campanii a încercat să valorifice vulnerabilităţile interne şi evenimentele care s-au prezentat pas cu pas.

A fost mai întâi amplificarea terorii, în primele luni de recluziune şi izolare, sub frica îmbolnăvirii, a suferinţei şi a morţii, în faţa necunoscutului şi imprevizibilei dezvoltări a pandemiei, totul pentru a provoca panică. Între martie - mai 2020, toată propaganda panicardă şi amplificarea terorii generate de boală a fost caracteristică. Între timp a existat şi Paştele, întâmpinat de campanii majore de apeluri la respectarea credinţei şi a drepturilor de a le practica – şi pe fondul unor soluţii nepotrivite şi nefericite ale blocării lumii în case în noaptea Învierii, fapt care nu s-a repetat anul acesta, dar în condiţiile vaccinării şi a cunoaşterii pandemiei.

A urmat o întreagă familie de mesaje, teorii ale conspiraţiei, falsuri şi dezinformări despre acţiunea mult mai bună şi mai eficientă a autocraţiilor în criza pandemică în detrimentul democraţiilor. Asta oculta şi responsabilitatea pentru lansarea pandemiei – China a forţat atunci propagandistic, inclusiv prin aşa numita diplomaţie a măştilor, prost orchestrată – inclusiv prin tentativa de pasare a răspunderii. China a vrut să nu mai fie obligată să răspundă de ce nu a informat, de ce nu a conţinut boala în China, de ce lumea a umblat liberă şi a răspândit un virus despre care Beijingul a convins şi OMS, la 10 ianuarie 2020, că nu se transmite trecând de la om la om. În fine, a urmat subminarea şi contestarea autorităţii, de pe poziţiile negaţioniştilor pandemiei, care contestau existenţa pur şi simplu a bolii, combinată cu falşii apărători ai drepturilor omului inventaţi, care să valorifice valorile pe care le apără democraţiile în orice condiţii.


FOTO Shutterstock

Vulnerabilităţi oferite de democraţii războiului informaţional

Subminarea democraţiilor ca sisteme şi a liderilor din fruntea acestora a fost dublată de un nou val de mesaje, începând din toamna lui 2020, privind recuperarea Chinei şi a autocraţiilor la nivel economic în detrimentul statelor democratice. În subsidiar, campania de scindare a relaţiei transatlantice şi a celei continentale a avut la bază şi celebra teză a lipsei de solidaritate – accentuată faptic de nevoile similare, în acelaşi timp, la cote foarte importante cantitativ, de produse care erau manufacturate doar în China. Evident că şi aici au apărut efectele secundare împotriva creatorilor acestor linii de comunicare, dar a fost valorificată şi varianta lipsei de solidaritate iniţială şi transpunerea politicii America First a lui Trump în deturnarea unor transporturi de materiale sanitare sau acapararea unor contingente de produse de primă necesitate de către statul american prin orice mijloace.

Tendinţele generale rămân, dar ultima modă este de subminare a vaccinurilor produse în Occident. Geopolitica vacinurilor este bătălia ce implică tot mai mult autocraţiile cu statele democratice în ciocniri şi antrenează reacţii prin campaniile de război informaţional ce preamăresc Sputnik V şi Sinovac şi mai ales care subminează eficienţa şi siguranţa vaccinurilor Pfizer, Moderna şi, mai ales AstraZeneca, ca să nu mai vorbim despre ultimul venit în club, Johnson and Johnson. Trebuie recunoscut, totul şi pe fondul unor excese precum tentativa vaccinării copiilor – cu un impact marginal la COVID-19 – cu un ser care nu a fost validat la efecte în timp (tocmai din lipsa timpului necesar), impact asupra demografiei şi procreării, respectiv efecte asupra modificărilor genetice, la o populaţie cu capacitate de reproducere.

Pe fond, vulnerabilităţile reale ale statelor democratice, nu numai principiile şi valorile apărate care sunt speculate de autocraţii drept vulnerabilităţi, ca şi vulnerabilităţile liderilor au fost valorificate pe scară largă şi au dus la efectele majore ale impactului campaniilor de dezinformare. Credibilitatea, legitimitatea, încrederea publică, profesionalismul deciziei în criză şi a comunicării publice, empatia cu cei afectaţi au fost liniile majore definitorii ale atacurilor războiului informaţional împotriva cetăţeanului european şi american. Iar această componentă va conta şi în viitor, consolidarea reacţiei potrivite fiind parte a rezilienţei unei naţiuni, societăţi şi a comunităţilor.

Dar aici au un rol major şi politicienii şi partidele democratice autentice responsabile, care trebuie să-şi modifice politica de cadre, să-şi deschidă porţile, să atragă şi, de ce nu, să vâneze profesionişti în diferite domenii, să se reformeze şi să aducă în prim plan lideri noi, cu cariere, cu credibilitate, capabili să convingă şi să comunice. Un pas dificil pentru actuala clasă politică, pentru că un asemenea gest ar putea însemna pensionarea multora de pe piaţa publică şi din politică şi, în orice caz, schimbarea obişnuinţelor de promovare prin înlocuirea loialităţii faţă de un lider prin profesionalismul şi coeziunea ideologică cu mişcarea mai largă ce însoţeşte şi defineşte un partid sau altul. Aici se validează maturitatea unui lidership politic de secol 21.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

20 Comentarii

Papa Raţă
3.05.2021, 09:31:27

Hristos a înviat !.. și ne vaccineaze împotriva pandemiei și urmează - cu eficiență - : a hoției, prostiei ( mai greu ), ignoranței, tâmpeniei , fățărniciei, mitocăniei, anarhiei, tiraniei, banditismului, birocrației, șovinismului, mârlăniei, barbariei, , sărăciei, narco-alconiei, preacurviei ( mai greu ), ipohondriei, separatismului, rasismului, birocrației, sărăciei, neomeniei...- și toate , mai ales, în funcții publice.. Grea povară, Doamne !

-7 (13 voturi)
Utilizator Adevărul
3.05.2021, 09:40:10

Comentariu considerat abuziv.

Edmond Wolf
3.05.2021, 10:18:30

Domnule Chifu, printre alte publicații eu mai citesc și Russia Today precum și Sputnik. N-am găsit un singur rând darmite articol de denigrare a vaccinurilor occidentale. Dimpotrivă, ce scriu publicațiile occidentale, aia scriu și publicațiile rusești despre vaccinurile Pfizer, Moderna sau AstraZeneca. În schimb publicațiile occidentale sunt pline de articole denigratoare la adresa vaccinurilor rusești și chineze, cu minciuni demontate apoi de date științifice. Așa că faceți bine și rectificați pentru că minciuna nu șade bine nimănui.

-13 (21 voturi)
Victor Nagy
3.05.2021, 11:32:46

"Pe de altă parte, criza de comunicare, credibilitatea şi mai ales faliile societale accentuate în această criză au prăbuşit încrederea şi au împins la maximum costurile decidenţilor politici actuali." Autorul vede problemele ... evident fara a recunoaste ca a contribuit personal - cu pixul , la crearea si ingrosarea lor .

-7 (13 voturi)
Utilizator Adevărul
3.05.2021, 11:05:10

Comentariu considerat abuziv.

Vezi toate comentariile (20)

Modifică Setările