Crin Antonescu: „Nu sunt mason. Pentru membrii PNL nu e o condiţie să fie sau nu masoni“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul liberal Crin Antonescu a declarat, miercuri, că nu este mason şi nici nu există vreo condiţie ca cei cooptaţi în PNL să aparţină acestei organizaţii. Explicaţia lui Antonescu vine în contextul afirmaţiilor preşedintelui Traian Băsescu cu privire la apartenenţa la Masoneria a lui Sorin Frunzăverde şi Mihai Stănişoară.


„Eu nu sunt mason şi nu iau niciodată în calcul atunci când ... şi de când activez în politică decât ceea ce înseamnă structuri, proiecte la vedere. Ştiu puţine despre masoneria actuală, mai ştiu câteva lucruri din istorie, presupun că domnul Băsescu ştie mai multe. Presupun că domnul Băsescu ştia despre această relaţie pe care domnia sa o anunţă azi între Frunzăverde sau Stănişoară cu masoneria de pe când erau colegi, cel puţin de partid, nu ştiu dacă şi de masonerie“, a explicat Antonescu, subliniind că apartenenţa la masonerie a celor doi nu este relevantă.

„Noi nu i-am întrebat nici pe Sorin Frunzăverde şi nici pe Mihai Stănişoară când au vrut să se înscrie în PNL dacă sunt masoni sau dacă nu sunt masoni, nu e o condiţie nici ca să fii primit în PNL, nici ca să fii dat afară din PNL“, a declarat Antonescu.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat marţi seara la Digi24 că l-a surprins plecarea lui Mihai Stănişoară de la PDL la PNL, adăugând că nu se pune problema ca acesta să aducă liberalilor acces la Serviciile de informaţii, ci eventual o susţinere a Masoneriei, deoarece şi el, şi Sorin Frunzăverde, sunt pe "linia asta".

„Accesul la serviciile de informaţii, exclus. Poate o susţinere a Masoneriei, asta e altceva. Frunzăverde, Stănişoară, pe linia asta s-ar putea să...", a explicat Băsescu, întrebat, la Digi24, dacă în spatele plecării lui Stănişoară la PNL ar fi o manevră privind influenţarea sau accesul la o parte din Serviciile de informaţii.

Întrebat dacă şi el a beneficiat de susţinerea Masoneriei, având în vedere că a fost ales de două ori primar general şi preşedinte, Băsescu a negat."Eu nu cred că am beneficiat de ea vreodată, sau nu am ştiut de ea, dar...Hai să fim serioşi", a spus preşedintele.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite