Politică

articolul anterior articolul urmator

Crin Antonescu a uitat să mai susţină reducerea CAS

2
24 Jun 2014 17:55:25
Autor: Dan Anghel
Crin Antonescu a lipsit azi din Senat Foto: Mediafax
Crin Antonescu a lipsit azi din Senat Foto: Mediafax

Fostul preşedinte al PNL, Crin Antonescu, era unul dintre cei mai aprigi susţinători ai reducerii CAS, imediat după ce a ieşit de la guvernare. Astăzi, când proiectul iniţiat de Guvern a fost votat în Parlament, Crin Antonescu a lipsit de la vot.

Marţi, s-a votat în Senat măsura privind reducerea CAS la angajator cu 5 puncte procentuale, de la 1 octombrie. Proiectul de lege a trecut cu 109 „pentru" şi o abţinere. Deşi au acuzat în repetate rânduri că Guvernul Ponta nu reduce CAS, astăzi, când în Senat s-a votat exact acest proiect de lege, doar 23 de senatori liberali au fost prezenţi la vot, în timp ce 24 au fost absenţi, printre aceştia numărându-se şi Crin Antonescu.

Liberalii au iniţiat chiar o moţiune de cenzură înainte de alegerile pentru Parlamentul European, în care solicitau Guvernului Ponta adoptarea acestei măsuri până la data de 1 mai, iar absenţa de astăzi este cu atât mai surprinzătoare.

Proiectul prevede că această cotă va scădea de la 20,8 la 15,8% pentru condiţii normale de muncă, de la 25,8 la 20,8% pentru condiţii deosebite de muncă şi de la 30,8 la 25,8% pentru condiţii speciale de muncă. Prevederile se aplică din luna octombrie 2014.

Guvernul a argumentat, în expunerea de motive, că promovarea acestui proiect a fost determinată de existenţa pe piaţa muncii a unei mari presiuni fiscale asociată nivelului ridicat al contribuţiilor de asigurări sociale care alimentează bugetul asigurărilor sociale de stat şi care determină necesitatea diminuării sarcinii fiscale suportate de angajator, dat fiind că două treimi din contribuţia datorată la bugetul asigurărilor sociale de stat reprezintă contribuţia angajatorului.

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

Utilizator Adevărul
24.06.2014, 18:18:28

Comentariu considerat abuziv.

M Costi
25.06.2014, 06:26:08

La prima vedere , masura de reducere a CAS pare bine -venita , in avantajul angajatorilor. Insa , este si corecta din punct de vedere economic ? Nu cumva este doar o manevra politica ? Poate piata muncii din Romania sa suporte , fare ca o si mai mare cota de la Buget sa trebuiasca sa alimenteze bugetul Asigurarilor Sociale ? Sa vedem ! Principala problema a bugetului Asigurarilor Sociale este ca nu se poate intretine doar din contributiile angajatorilor si salariatilor si trebuie "ajutat" de la Bugetul national . Cauza o constituie numarul mic de salariati din Romania , raportat la numarul de pensionari si alti beneficiari ai banilor de la asigurari Sociale. Rezolvarea corecta si normala este cresterea numarului de salariati , care devin astfel contributori la bugetul de Asigurari Sociale . Daca ar exista un exedent al acestui buget , masura ar fi justificata economic , altfel singura justificare este ...demagogia politica !

+1 (1 vot)
Modifică Setările