Politică

articolul anterior articolul urmator

CTP, despre alegerile din Capitală: Firea face ca Dragnea - prima grijă, şi-a plantat cum a ajuns la putere oamenii / Nicuşor Dan, fără rigoare matematică

6
19 Sep 2020 06:41:50
Autor: George-Andrei Cristescu
Cristian Tudor Popescu a comentat cursa electorală din capitală, FOTO captură video
Cristian Tudor Popescu a comentat cursa electorală din capitală, FOTO captură video

Cristian Tudor Popescu a făcut, vineri seară, mai multe comentarii legate de alegerile pentru Primăria Bucureşti. În timp ce acesta şi-a reluat criticile la adresa Gabrielei Firea, nici Nicuşor Dan nu a scăpat de câteva observaţii negative.

Gazetarul a criticat-o pe Gabriela Firea, comparând comportamentul acesteia cu cel al lui Liviu Dragnea.
 
„Doamna Firea face exact ce a făcut dl. Dragnea cu echipa sa din Teleorman: prima grijă, şi-a plantat, cum a ajuns la putere, oamenii din Teleorman. Teleormanul se numeşte, în cazul dnei Firea, Voluntari şi cercul ei de personaje, fie rude, fie amici, vecini de amici şi aşa mai departe. La fel ca PSD-ul lui Dragnea, doamna Firea insistă enorm - şi nu pe banii dânsei - pe a ne spune nouă cât de bine ne este în Bucureşti, dar nu ne dăm seama! A fost un adevărat puhoi, şuvoi, care continuă şi acum în campania electorală, toţi acei kilometri de reclame cu Primăria Capitalei în colţ, care inundă ecranele de atâta vreme, deci a ţinut să ne spună cât de bine ne e; nu ne-a lăsat să vedem noi, ăştia, care stăm în oraş şi trăim aici în fiecare zi: o fi bine, o fi rău? Nu! E bine, pentru că aşa vă spun eu, cu banii de la bugetul Primăriei! A nu vedea realitatea, a nu vedea faptele, ceea ce se întâmplă în Bucureşti, în jurul nostru, înseamnă să faci parte din acel oraş pe care îl imagina Caragiale în anul 3000 şi ceva - e o proză SF a lui Caragiale - şi-l numea Tâmpitopole”, a spus Cristian Tudor Popescu, la Digi 24.
 
„Să mergem în miezul logic al chestiunii. Apare o reclamă cu Primăria Capitalei, care face, drege, ridică palate, poduri, viaducte. Dar de ce se face reclama asta? Cu cine este în concurenţă Primăria Capitalei? Cu Primăria Ilfov, cu Primăria din Ploieşti? Avem două primării ale Capitalei?Există o singură Primărie a Capitalei, aşa cum, într-o „epocă de aur” a dlui Năstase, când era premier, la ziare veneau reclame cu aeroportul Otopeni. Circulaţi cu avioanele de pe aeroportul Otopeni! Ca şi cum aeroportul Otopeni era în concurenţă cu alt aeroport internaţional. Sau cu CFR. Circulaţi cu trenurile CFR! Atunci nici nu se punea problema atunci de căi ferate private. Deci, Primăria Capitalei este aeroportul Otopeni. Cu cine să concureze Primăria Capitalei? Ai posibilitatea să schimbi, să iei o altă instituţie Primăria Capitalei decât asta care este pe bdul Elisabeta? Nu! Şi-atunci? Pentru cine e reclama asta? Pentru doamna primar general, că dânsa e în concurenţă cu contracandidaţii dânsei! Primăria Generală nu e în concurenţă cu nimeni. 
 
Deci, este acelaşi absurd grotesc, pesedist, pe care eu mi-l amintesc foarte  bine. Viciul logic e acesta - că nu au concurenţă primăriile. Nu găsesc ceva pozitiv în activitatea doamnei Firea, pentru că trăiesc în oraşul Bucureşti”, a mai spus Cristian Tudor Popescu

Ce spune despre Nicuşor Dan

 
Principala critică pe care a avut gazetarul pentru Nicuşor Dan a fost modul în care acesta a acţionat în recentul scandal izbucnit în urma înregistrării discuţie candidatului Dreptei cu un consilier de la Primăria Sectorului 4.  Discuţia viza ordinul de demolare a unei clădiri din „Orăşelul Copiilor”  aparţinând omului de afaceri Mihai Mitrache. Cristian Tudor Popescu îl numeşte pe Dan „un avocat cu simbrie”, o postură pe care o consideră neacceptabilă pentru un candidat la Primăria Bucureşti. 
 
„Domnul Nicuşor Dan a încercat să facă o campanie excentrică, mai puţin obişnuită, ieşind în peisaj, în decor, pe stradă, la depoul de tramvaie, în Prelungirea Ghencea, însă fireşte, amplitudinea campaniei electorale a dlui Nicuşor Dan a fost mult redusă faţă de cea a dnei Firea. Mai degrabă a reacţionat domnul Dan împreună cu membrii PNL şi USR - am văzut, s-au dus la sediul PSD ca să pună bannere pe porţi. Însă dl. Nicuşor Dan nu a reacţionat în regulă, din punct de vedere moral, în acest caz care s-a ivit, care a fost adus publicului.
 
Dl Nicuşor Dan susţine în continuare  că un om care candidează la Primăria Capitalei, un om care este vicepreşedinte de ONG, un om care a militat de pe nişte standarde morale în ultimii 10-15 ani în viaţa politică a Capitalei şi a ţării se poate comporta ca un avocat plătit. Domnul Nicuşor Dan vorbeşte ca un avocat cu simbrie în acest caz. Asta nu înseamnă că îl acuz pe dl Nicuşor Dan că a luat mită, aşa cum face PSD. Nu ştiu de ce a făcut ce a făcut dl Nicuşor Dan. Dar ca să susţii că ai intervenit pentru ca respectivului ins, acel bişniţman, să „i se facă dreptate”, să nu-i fie demolată hardughia aceea restaurant plus vilă construită în Orăşelul Copiilor şi să spui că a câştigat în instanţă - pentru că nişte articole coroborate cu... nu s-a respectat cutare, litera legii, cunoscând bine cârciogurile avocăţeşti, a reuşit să obţină această hotărâre de anulare a demolării din partea instanţei -, fără ca domnul Nicuşor Dan să se uite cine este persoana respectivă, cum a obţinut autorizaţia, de la cine a obţinut-o, unde e construită clădirea aia - într-un spaţiu verde, într-un parc -, dânsul spune: „Nu mă interesează lucrurile acestea! Eu am avut o speţă”.
 
Ştiţi, aşa vorbesc avocaţii, pe bani. Dl. Nicuşor Dan vrea să fie tratat ca un avocat, el, care vrea să reprezinte schimbarea, moralizarea societăţii, ieşirea din mocirla în care ne aflăm de 30 de ani. Vrea să fie votat ca avocat? Păi, ca primar al Capitalei trebuie să fii un avocat foarte bun, fără să te intereseze cauza cui o pledezi?”, a susţinut gazetarul. 
 
Cristian Tudor Popescu îl ironizează pe Nicuşor Dan, spunând că-i lipseşte rigoarea de matematican.
 
„Tot vorbind, a obţinut contrariul, din rău în mai rău. A pus pe acelaşi plan, încercând o prostire în faţă de tip PSD, pe acei oameni amărâţi, unii aruncaţi în stradă spunând că a intervenit şi în favoarea lor. În niciun caz nu ne aflam într-un parc, cu o cârciumă plus vilă construită de dl. Câine! Erau nişte cetăţeni care poate erau puşi într-o situaţie inumană. Îi pune pe acelaşi plan, întrebat fiind: aţi mai avut un caz de felul ăsta?!
 
Dl. Nicuşor Dan e matematician. Ca să-mi ofere o astfel de demonstraţie la întrebarea respectivă nu ştiu cum se pupă asta cu rigoarea matematică. Şi nu e vorba numai de matematică aici, e vorba de ceva mai grav: e vorba de morală. Dl. Nicuşor Dan, înainte să se culce, nu se gândeşte că acea clădire a fost extinsă acolo, în parc, pe spaţiul verde al copiilor, a fost extinsă cu autorizaţia unuia Piedone, care condamnat la opt ani şi jumătate pentru ce a făcut în cazul Colectiv iese acum cu mănuşi, candidat la Primăria Sector 5 şi cu lozinca Aveţi grijă pe cine votaţi, să nu vă frigeţi! Să nu vă FRIGEŢI, zice acest individ, care a dat tot o autorizaţie, ca şi în cazul Câine, în urma căreia au murit atâţia oameni”, a mai spus gazetarul.

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

6 Comentarii

pintea alex
19.09.2020, 07:08:42

CTP e un tip fericit. Fericit ca are timp de pierdut cu astia. Eu unul mai mult de 5 minute nu pot sa-i ascult...si asta cu toata binavointa si un efort extraordinar. Ce mai cauti in functie, de unde mai ai tupeul sa vii in fata bucurestenilor sa ceri voturi dupa ce i-ai lasat fara apa calda? Cum sa mai deschizi gura dupa promisiunea de 1500 de euro? dreapta vs stinga...LOL... r e t a r d a t i si astia toaca milioane de euro sau isi fac socotelile pe banii astia. Si cinci secunde e o eternitate ca sa-i mai asculti pe astia. Daca te uiti la cine candida in trecut si cine candideaza azi, realizezi haul imens in care a cazut romania si citi au emigrat. de ce nu apar dezbaterile intre candidati? pe bune. covid? nu...daca ar deschide gura ar vedea o tara intreaga in ce hal sint si ca nu sint in stare sa lege o fraza de la un capat pina la altul. daca unul din bucuresteni pune stampila pe vreunul din astia doi, ii recomand sa se arunce pe geam pentru ca face umbra pamintului degeaba.

+2 (4 voturi)
Ludwig
19.09.2020, 09:02:38

Dezbateri nu au aparut nici la alegrile prezidentiale trecute caci erau 2 muti KJ si Dancila. Va mai amintiti alegerile din anii 90-2000 cand era puzderie de candidati si se certau la tv: vadim, bombo, ponta, funar, etc. Azi nici sa dai cu tunul nu mai vine nimeni ca stie ca nu are sens. Romanii nu mai sunt interesati de minciunile lor. Oricum Firea e o tzatza, dar e fosta ziarista de tv la televiziunile varanului, are papagal. Nicusor e un introvertit, mut ce nu ar putea sa-i tin fata. Totusi nu inteleg cum naiba i-a luat apararea aluia ce avea casa construita in oraselul copiilor...

+2 (2 voturi)
un cetatean european
19.09.2020, 09:21:03

precizez din start ca nu vreau sa-l apar pe N.D.Se stie ca latura morala nu e cea predominanta in ambitul profesional la un avocat bun , dar asta nu-l impiedica sa fie corect vizavi de ceilalti. N.D. a doar subliniat niste vicii de procedura, asta nu inseamna ca a mintit. Ramane de vazut acordurile din spatele contractului. La alegeri se vor duela doi candidati, unul care deja a aratat ce (nu) poate (o fi de la sarma?), altul care ar vrea sa arate ca se poate . Nu am inteles cata experienta de management are la acest nivel, dar gandindu-ne ca si Boc la Cluj a inceput cam la fel....

+3 (3 voturi)
Lupulalbastru
19.09.2020, 11:24:08

Votați (sau forați) Mucusor Dan! Pai va dați seama ce poate face din București? El dintr-un singur mucusor banal face o bila sferică perfecta!

-1 (3 voturi)
Lucifer
19.09.2020, 11:47:25

CTP şi alţii nu înţeleg că legea bate( şi trebuie să bată!...) morala curentă. Şi un interlop poate avea DREPTATE, chiar dacă este de o imoralitate evidentă. Legea e lege şi trebuie respectată, indiferent dacă e morală sau nu. Apropo, legea ÎNTOTDEAUNA face dreptate pentru O PARTE, indiferent că acea parte este morală sau nu, în dauna celeilalte părţi. De fapt, CTP nu înţelege democraţia nici statul de drept.

Vezi toate comentariile (6)

Modifică Setările