Cristian Tudor Popescu a analizat, pentru Digi 24, conferinţa de presă susţinută de preşedintele Klaus Iohannis, vorbind despre o dezbatere eficientă şi utilă în care jurnaliştii au pus întrebări ţintite, chiar incomode – „o întâlnire cu alegătorii la televizor, cu jurnaliştii ca întrebători“. „Eu nu l-am mai văzut pe preşedinte de mult vorbind liber... s-a schimbat preşedintele Iohannis mult faţă de 2014, când am avut o grămadă de lucruri să-i reproşez. A progresat foarte mult”, a spus CTP, adăugând că în această seară, şeful statului a reuşit să schimbe imaginea despre el.
Gazetarul a descris prestaţia lui Iohannis drept una cu răspunsuri bine articulate, dar şi cu momente dificile, lucru care a dat veridicitate dezbaterii. „Domnul Iohannis a dorit în primul rând în această conferinţă să dea o impresie de umanitate, ăsta a fost principalul lui scop. De aceea a zâmbit, mai mult decât de obicei. De aceea a dat nişte răspunsuri care diferă de stilul cu care ne-a obşnuit şi care i-a adus porecla de Robocop“.
În ceea ce priveşte aspectele negative ale acestei dezbateri, CTP a amintit despre discuţia legată de demiterea Laurei Codruţa Kovesi de la conducerea DNA. „Bine măcar că n-a minţit acolo. M-am înfiorat puţin înainte, zic dacă spunea: «nu, nu i-am cerut demisia», avea o mare problemă cu mine. Însă a ales să spună că aceste convorbiri nu sunt destinate publicităţii. Ceea ce este o fugă politică, se practică în loc de răspuns”.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
12 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
E smecher mare Iohannis.
Comentariu considerat abuziv.
Domnul analist cu limba dulce....
Ia uite bai nene,domnul presedinte trebuie sa spuna numai ce ii convine CTP-ului.
Un robot care din pacate este preferat sa fie președinte, de catre cei care sunt de acord ca România să fie condusa din afara.
Vezi toate comentariile (12)