Cu moartea în casă, România se află într-o situaţie imposibilă. Ce ar trebui să facă preşedintele Iohannis?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
iohannis

Suntem într-o situaţie de-a dreptul dramatică, pe locul 6 în lume şi pe 2 în Europa la decese COVID-19 în ultimele 24 de ore. Posibil să ajungem „Lombardia” Europei. Cum am ajuns aici, e prea târziu să mai discutăm. Explozia preţurilor va face viaţa imposibilă pentru cel puţin jumătate dintre români. Criza mondială de energie ne va afecta pe toţi. Elevii vor pierde încă un semestru, adică, în total, doi ani de şcoală.

Fără reformele asumate nu „pupăm” banii prin PNRR. În aceste momente aşteptăm soluţii de la cei care ne conduc.

Şi ce vedem?

O luptă chioară pe ciolan. „Echipa câştigătoare” şi preşedintele Iohannis l-au considerat pe Florin Cîţu omul providenţial care să ne scoată din criza în care suntem. Cu ce argumente? Nimeni nu înţelege. Nici preşedintele Iohannis nu are argumente, ni le-ar fi spus şi nouă, muritorilor de rând. Este ciudat că oameni cu capul pe umeri, din „echipa câştigătoare”, au văzut la fel.

Bine, Ludovic Orban era departe de conducătorul ideal necesar în astfel de împrejurări. Dar nu avea „fixismele” lui Cîţu, care imită ca un papagal ce-i cere Iohannis. Preşedintele a văzut în USR PLUS duşmanul său, al guvernării, pentru că nu-i ciuguleşte din palmă soluţiile şi proiectele. Orban dorea continuarea guvernării în coaliţia formată, acum în prag de iarnă şi de explozie a preţurilor.  Orban era oricum răul cel mai mic, între cei doi.

Iohannis n-a intuit nici faptul că va sparge PNL în două, prin susţinerea lui Cîţu. Spera ca după congres „pupat toţi piaţa Modrogan”. Încă o presupunere greşită. Faptul că Orban şi Iohannis se urăsc nu ar trebui să ducă la suferinţele poporului român. Nu este drept aşa.

Iohannis şi „echipa câştigătoare” n-au intuit finalul în care suntem. Cîţu va fi demis prin moţiune de cenzură, urmează, în cel mai bun caz, săptămâni de criză politică, în care România va plăti tributul în morţi de COVID. Cum de nu şi-au dat seama, un final pe care mai toată lumea îl vedea? Va rămâne un mister.

Că preşedintele Iohannis l-a împins pe obedientul său premier  să scape de USR PLUS e clar. Şi cu cine să guverneze în continuare? Întrebare elementară şi legitimă, pe care nu şi-au pus-o. Şi se află la conducerea statului.

Ce urmează

Cîţu va pica categoric la moţiunea de cenzură. Ar trebui să „convingă” 80 de parlamentari să-l susţină, ceea ce e imposibil. Guvernul nu are miniştri plini, şi nu se ştie când îi va avea. Trec cele 45 de zile de guvern interimar, şi Cîţu are nevoie de votul parlamentului pentru miniştri înlocuitori. Pe care sigur nu-l va obţine. Urmează desemnarea unui premier, altul decât Florin Cîţu, că aşa spune decizia CCR. Alte 10 zile de negocieri, posibil ca premierul desemnat să renunţe la desemnare, neavând majoritate parlamentară. Şi tot aşa. Speranţa că vom avea vot de susţinere la a doua desemnare nu prea stă în picioare, pentru că PSD stă foarte bine în sondaje şi ar dori alegeri anticipate, după cum şi declară. Trece şi luna octombrie fără guvern valid, cu cine ştie câţi morţi de COVID înregistraţi.

Ce ar trebui să facă preşedintele Iohannis?

Ce ar face orice preşedinte de ţară cu mintea acasă şi cu interesul poporului în faţă. Să cheme toţi şefii de partide parlamentare la Cotroceni, şi să nu-i lase să plece până nu găsesc soluţia comună şi potrivită pentru ţară. Chiar dacă ar discuta până „cad sub masă”. Şi, până la finalul săptămânii,  să avem un guvern valid, cu alt premier şi cu coaliţia de guvernare reconstituită. Nu este imposibil, dacă toţi politicienii sunt conştienţi de dezastrul care ne aşteaptă, fără guvern şi premier valid. Care să poată da OUG-uri, atunci când situaţia o cere.

Trebuia să facă de mult acest lucru, deja e prea târziu. Dacă preşedintele nu înţelege acum, în al doisprezecelea ceas, că aceasta este soluţia, ne va face să regretăm că i-am dat votul să ajungă preşedintele României. O ţară nu se conduce cu „wishful tinking”. În orice caz, preşedintele ar fi ultimul care să accepte aşa ceva.

Suntem în ultima oră în care ne mai putem salva de la ce ne aşteaptă!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite