Cu un sas nu se face primăvară...

Klaus Iohannis este în „poll position” pentru a candida la prezidenţiale FOTO Sever Gheorghe

E sfârşit de primăvară în sudul Transilvaniei, dar plouă de parcă vine Sfântu’ Andrei. Italienii „din spate” se trezesc brusc după ce microbuzul părăseşte drumul principal în Buneşti, judeţul Braşov, şi o luăm pe drumul semiasfaltat (cantitatea asfaltului de pe drum diferă de la perioadă la perioadă şi creşte ca prin minune în pragul campaniilor electorale sau a vizitelor unor capete încoronate).

După un sfert de oră ajungem în Viscri, la doar câteva zile după ce Prinţul Charles fusese aici. Afară plouă mocăneşte. Mergem direct la numărul 15, unde suntem aşteptaţi la masă. O ţuică înainte de toate şi deodată nu mai plouă (sau nu mai vedem noi). În timp ce mâncăm le aud pe gazdele noastre, una dintre puţinele familii de saşi rămase în Viscri, discutând subiectul principal al zilei: şi-a dat Antonescu demisia şi Klaus Iohannis (sau Johannis) este in „poll position” pentru a candida la prezidenţiale.

Pentru oricine cunoaşte dezvoltarea economică, industrială şi culturală a Sibiului din 2000 încoace, meritele lui Johannis sunt incontestabile. Mai mult, peste jumătate din consilierii locali ai oraşului aparţin Forumului Democratic German, o organizaţie a unei minorităţi, care astăzi numără doar 1% din totalul populaţiei Sibiului. Unul dintre bancurile, devenite clişeu, pe care îl povestesc vizitatorilor Sibiului este cel în care un turist ajunge în Sibiu şi vrea să vadă saşii. Se aşază pe o bancă în Piaţa Mare şi nevăzând niciunul, îl întreabă pe un trecător unde sunt saşii. Uitându-se la ceas, trecătorul îi răspunde „azi e luni, ora 12... sunt cu toţii la şedinţa consiliului local”.

Felul în care cultura germană este continuată în România, atât prin şcolile cu predare în limba germană, cât şi prin diferitele serbări săseşti ţinute de români, este unic în toată lumea. Atribuţiile prusace, precum punctualitatea, seriozitatea şi calitatea lucrărilor, sunt atribuite automat etnicilor germani din România. În mare parte sunt de acord cu acest aspect, însă să nu exagerăm. Chiar dacă Johannis (pe care am avut ocazia să îl cunosc şi pe care îl admir şi respect pentru ceea ce a realizat în Sibiu), va ajunge preşedinte, nu cred că este cazul să ne aşteptăm la minuni. În fond, cimitirele sunt pline de oameni de neînlocuit... Clasa politică rămâne aceeaşi, sistemul rămâne acelaşi şi, poate cel mai important, noi rămânem aceiaşi... Cred că ar fi mai important să încercăm să ne însuşim şi noi aceste atribuţii, pentru că, până la urmă, noi suntem România!

Mai este un aspect, pe care fără să fi vrut, gazdele mele de ieri l-au evidenţiat: mă tem că în cazul aplicării unor măsuri nepopulare (care, ştiindu-l pe Johannis, ar urma), acestea să fie speculate de opoziţie şi să se creeze o campanie antigermană şi antieuropeană în rândul unei părţi a populaţiei. Deja văd anumiţi moderatori ai unor posturi aservite politic amintind de crimele celui de-Al Doilea Război Mondial (cred că etnicii germani din România au pătimit suficient în ultimii 60 de ani...), de catraliardele de proprietăţi pe care saşii le revendică sau de cum i-a tras Bruckenthal pe Horia, Cloşca şi Crişan pe roată şi invitând veşnicii naţionalişti penibili şi expiraţi, al căror discurs a rămas blocat la începutul anilor 1990... Îmi amintesc de păţania părinţilor unui amic, care acum 4 ani au făcut pană la maşină, într-un oraş din sudul ţării, şi când au mers la vulcanizare, li s-a spus că dacă sunt din Cluj să meargă la Boc să le facă pana...

Totuşi, aici la Viscri, supa de pui, ceaunul de miel şi plăcinta cu rabarbăr gătite de mica vecinătate româno-săsească au fost delicioase. Sper să rămână aşa şi pe viitor, iar ambiţiile şi cariera politică ale lui Klaus Johannis să nu le influenţeze.