Cu ştreangul de gât

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Odată cu dezlănţuirea puhoiului electoral, putem măsura electoratul pe care partidele îl vânează. În afara nucleului dur al orbilor, surzilor şi foarte vocalilor suporteri, bazine electorale tradiţionale, politicienii visează să convingă lumea, vorba lui Trahanache, „să voteze cu noi“. Pentru asta nu mai sunt suficiente metodele de anţărţ, şantajul, avantajele, ori hârdăul lui Petrache. Promisiunile s-au tocit.

De 27 de ani, ne-au inundat cu promisiuni. Inutil să spun, neonora(n)te. De la transporturi gratuite la pâine ieftină şi de la alungarea exploatatorilor la declaraţii de război împotriva Rusiei.

Acum e momentul altor tactici, dar e şi al şarlatanilor. Unul de mare calibru se strecoară în conducerea executivă şi, cu şoşeli, cu momeli, izbuteşte să convingă câte un prăjit pe creier că îi va asigura victoria. Ce fel de victorie? Pragul electoral, pentru partidele mici, şi majoritatea absolută, pentru alea mari. Acest tip de escroc sentimental trăieşte din plin momentele de vârf. Atunci face bani grei, din manipularea dorinţelor absurde ale închipuiţilor. Altul, de mai mic calibru, oferă servicii inutile. Împărţitor de afişe, tipograf, curier, om de ordine, bodyguard. Bani mai puţini, dar siguri, în vremile astea nesigure. Alţi escroci vând promisiuni terţilor. Dacă te uiţi la ei şi ştii câte parale fac, ar trebui să fie clar că e imposibil să aranjeze cu viitorii câştigători o sinecurică, o încredinţare directă. Dacă ai un dram de umor şi o fărâmă de simţ critic, pricepi că totul e vândut şi încasat. Dar disperarea, foamea, lăcomia fac un trio formidabil. Escrocul ştie asta şi-ţi cere cotă parte pe pielea ursului din pădure.

Alţi profitori ai alegerilor sunt cei care au oameni de vânzare: de la culte conduse cu mână de fier, până la comunităţi constrânse cu arcanul, unde nici speranţă nu e, nici bucurie. E doar amânare. Primăriile-fief al partidului înalţă glasul şi depun jalba cu fonduri pentru următorii patru ani. Aduci 1.000 de voturi dintr-o comună cu 2.000 de suflete? Eşti om de bază. Credincioşii tăi pun botul la înlesniri, parohii şi regim avantajos? Atunci poţi dormi (sau te agiţi) liniştit. România nu e împărţită, aşa cum s-ar crede, între zone sărace şi zone bogate, ci între fiefuri. Cine a pus mâna pe puterea materială sau spirituală locală îşi va conduce oastea la victorie.

În sfârşit, pentru că metodele vechi s-au dovedit limitate, n-ar fi rău să scoatem de la lada de gunoi a istoriei marote mai eficiente. Nu altfel au procedat partidele legionare (cu pericolul „jidănesc“). Nu altfel procedează azi noii naţionalişti de paie. Cel puţin cinci partide îşi împart spectrul naţionalist. În disperare de cauză, singurul partid „socialist“ din România a muşcat din aceeaşi plăcintă. Cu Dragnea pe post de „fanatic religios“ (cei care cunosc viaţa intimă a liderilor de pretutindeni nu pot decât să pufnească în râs), PSD ştie că va câştiga partida. Patul germinativ e pregătit. Homosexualitatea e calul de bătaie, vinovatul de serviciu, sperietoarea. Unionismul năvalnic, heirupist, acompaniat de epitete adecvate, „trădători“, „bolşevici“ etc. a invadat scena politică. Ăsta e trendul. Cele mai triste alegeri, de cincisprezece ani încoace. Cele mai negre, mai înapoiate, cele mai parşive. Asta-i situaţia. Temele false ale campaniei vor deveni realitatea de mâine. Da’ frânghia, frânghia o aducem de acasă?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite