Cui i-e frică de legea antifumat. Cine pune presiune pentru ca proiectul să nu fie adoptat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

PSD a scos legea antifumat de pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor chiar înainte de votul final. Potrivit unor surse politice, oameni de afaceri din cercul partidului au făcut presiuni ca legea să fie revizuită, deşi deputaţii invocă doar motive de impact mediatic.

Legea care interzice complet fumatul „în toate spaţiile publice închise, în spaţiile închise de la locul de muncă şi în locurile de joacă pentru copii“ ar fi trebuit să primească votul final  miercuri, după patru ani de la iniţiere, însă a dispărut subit de pe ordinea de zi, cu doar câteva ore înaintea şedinţei de plen. Explicaţiile deputaţilor sunt încâlcite şi arată, mai degrabă, că nu ştiu cum să facă să paseze vina de la un partid la altul.

Spre exemplu, liberalii îi acuză pe social-democraţi că au acţionat pe şest, fără să se consulte cu restul partidelor, aşa cum prevede Regulamentul Parlamentului. Programul Camerei Deputaţilor este stabilit la începutul săptămânii, iar ordinea de zi se modifică doar cu aprobarea Comitetului de lideri ai grupurilor parlamentare. La începutul săptămânii, luni, liderii de grup au convenit ca legea antifumat să primească votul final miercuri şi au trecut-o pe ordinea de zi. Însă, miercuri dimineaţă, - surpriză!-  legea nu mai era pe ordinea de zi.

„Procedural, toate deciziile privind ordinea de zi trebuie să treacă prin Comitetul liderilor. Deci miercuri, în plen, preşedintele de şedinţă (de regulă Valeriu Zgonea –n.r.)  ar fi trebuit să anunţe că avem o modificare propusă de Comitetul liderilor, drept urmare să supunem la vot modificarea ordinii de zi aprobată. Nu s-a întâmplat asta“, a spus, pentru „Adevărul“, Eugen Nicolaescu, liderul deputaţilor PNL. 

Dar ce s-a întâmplat? „Ne-am trezit după ce a început şedinţa, când ne-a fost distribuită ordinea de zi din nou, că nu mai era legea antifumat. Nici prin cap nu ne-a trecut că cineva schimbă ordinea de zi fără să ne spună. L-am întrebat apoi pe Zgonea şi mi-a spus că nu mai avea loc astăzi, că erau multe acte normative importante şi că va intra săptămâna viitoare. Este o încălcare de procedură flagrantă şi nu este prima dată“, acuză Nicolaescu.

„Şi aia cu casele şi legea asta cu fumatul“

Însă liderul deputaţilor PNL nu putea să-l întrebe pe Zgonea în plen, pentru că preşedintele Camerei Deputaţilor nu a prezidat şedinţa, pentru că a ajuns mai târziu la Parlament. „Zgonea nici măcar nu a fost de dimineaţă la şedinţă, cât timp au fost dezbaterile. A venit la votul final. Poate atunci l-a întrebat Nicolaescu. Şedinţa plenului a fost condusă de Florin Iordache (vicepreşedintele Camerei Deputaţilor – n.r)“, a spus un apropiat al lui Zgonea. „Da, domnişoară, eu am condus şedinţa“, a recunoscut Iordache, care are o explicaţie oficială pentru absenţa legii antifumat de pe ordinea de zi: „Nu puteam să discutăm în aceeaşi zi şi aia cu casele şi legea asta cu fumatul. Prioritar era proiectul cu casele“, a spus Iordache pentru „Adevărul“.

„Aia cu casele“ este legea prin care românii cu credite imobiliare pot scăpa de datorii dacă dau casa băncii, fără să mai fie nevoiţi să plătească suplimentar dacă valoarea casei nu acoperă valoarea creditului. Această lege a fost adoptată miercuri de Camera Deputaţilor, în aceeaşi zi în care trebuia să fie adoptată şi legea antifumat. Pe scurt, PSD n-a vrut să adopte în aceeaşi zi două legi foarte importante, pentru a nu pierde la capitolul impact mediatic. Aşa că PSD a modificat ordinea de zi după propriul interes.

 N-a fost singurul motiv oficial pentru care PSD a scos legea antifumat de pe ordinea de zi. „Am primit sute de emailuri, poate peste o mie, de la retaileri care nu sunt de acord cu amendamentul prin care este interzisă expunerea ţigărilor“, a spus deputatul PSD Rodica Nassar, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor.

Amendamentul cu pricina interzice expunerea ţigărilor în spaţiile cu vizibilitate, în locurile obligatorii de trecere, cum vedem în toate hipermarketurile, şi a fost depus chiar de un social-democrat: Florin Buicu, preşedintele Comisiei de Sănătate. Liberalii spun însă că motivul este doar unul de faţadă. „Este vorba de unul şi acelaşi email, luat prin metoda copy-paste. E acelaşi mail, dar trimis de 50 de ori, care nu are legătură cu legea“, a spus, pentru „Adevărul“, liberalul Horia Cristian, vicepreşedinte al Comisiei de Sănătate.

Presiunea patronilor

Potrivit unor surse politice, adevăratul motiv pentru care social-democraţii au scos legea de pe ordinea de zi este altul: presiunea patronilor de baruri şi restaurante care sunt membri PSD sau care fac afaceri cu liderii social-democraţi din teritoriu. „Mai mulţi oameni de afaceri din ţară s-au plâns că legea asta le-ar omorî afacerile, pentru că se tem că lumea nu va mai merge în baruri sau în restaurante dacă nu se fumează. Mai pică şi acum cu sărbătorile, când se organizează tot felul de petreceri, cluburi, discoteci. Se vorbeşte să o retrimitem la comisii şi să mai umblăm pe textul legii. Să vedem ce se mai poate face acum“, au spus surse din PSD pentru „Adevărul“.  

Iar planul a fost bine gândit, pentru că legea va intra din nou la vot miercurea viitoare, când, probabil, nu va fi cvorum după minivacanţa de 1 decembrie. „Aproape sigur nu va fi cvorum. Va mai trece o săptămână şi vor spune că va trebuie dezbătut urgent bugetul, deci legea antifumatului va fi iar amânată. Apoi vine vacanţa de iarnă şi până în februarie nu se va vota nimic. PSD nu-şi doreşte această lege“, arată şi liberalul Horia Cristian. „Asta nu e lege. Nu numai că a fost amânată, dar sper să existe oameni care să gândească lucrurile într-un echilibru care să ne dea dreptul şi nouă, celor care fumăm, să avem un loc în care să putem avea această pretenţie de a fi lăsaţi să rămânem fumători“, susţine deputatul PSD Mădălin Voicu.

Sectorul serviciilor, cel mai afectat

Legea antifumat se va repercuta asupra cifrelor de afaceri ale restaurantelor, barurilor, cafenelelor, care au o pondere semnificativă în sectorul de servicii, a declarat pentru „Adevărul“ analistul economic Dragoş Cabat. „Vânzările din restaurante şi baruri vor fi afectate negativ, dar asta se va întâmpla numai timp de două-trei luni, până se consumă efectul emoţional. Cei care sunt cu adevărat dependenţi de tutun vor continua, după acest timp, să iasă la terase şi se vor obişnui să fumeze afară. Deci vor fi câteva luni de scăderi la vânzările din localuri, lucru care s-ar putea reflecta, la final, în datele statistice privind sectorul de servicii, însă este dificil de estimat amplitudinea, în procente, a acestui impact“, ne-a spus Dragoş Cabat. (Dan Străuţ)

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite