Culise. De ce a renunţat Adina Florea la şefia Secţiei Speciale. Lia Savonea şi PSD au abandonat-o. Ce urmează

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Odată cu trecerea PSD în Opoziţie, preşedintele CSM, Lia Savonea, apropiată de Florin Iordache şi de Viorica Dăncilă, a abandonat-o pe Adina Florea. De asemenea, preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, încearcă să ţină partidul departe de tema Justiţie. Rămasă fără sprijin juridic şi politic, Adina Florea a renunţat la şefia Secţiei Speciale pentru magistraţi, ghiuleaua PSD împotriva procurorlor, susţin surse politice pentru Adevărul

Lia Savonea, contestată puternic de magistraţi, încearcă să-şi ducă la bun-sfârşit manatul de preşedinte al CSM, care va înceta la finalul lunii decembrie. Drept urmare, a abandonat-o pe Adina Florea, după ce, timp de jumătate de an, s-a luptat să o instaleze în fruntea Secţiei Speciale pentru magistraţi. Plenul CSM a încercat de 7 ori să valideze rezultatele concursului pentru şefia Secţiei Speciale, câştigat de Adina Florea, dar s-a lovit de opoziţia fostului ministru al Justiţiei, Ana Birchall, exclusă între timp din PSD. Lia Savonea a avut o relaţie extrem de apropiată cu Florin Iordache şi cu Viorica Dăncilă, liderii PSD care au susţinut Secţia Specială. Însă Viorica Dăncilă a fost debarcată de la şefia partidului, iar Florin Iordache a fost tras pe linie moartă.

Noul preşedinte interimar al PSD, Marcel Ciolacu, i-a transmis Liei Savonea că partidul nu o mai susţine pe Adina Florea, au declarat  surse politice pentru Adevărul. Drept umare, Florea a făcut un pas înapoi. 

Ce se va întâmpla cu Secţia Specială? Atât PNL, cât şi PSD aşteaptă alegerile pentru şefia CSM, programate la începutul lunii ianuarie. Dacă noua conducere a CSM va susţine desfiinţarea Secţiei Speciale, partidele vor susţine demersul în Parlament. Dacă nu, în fruntea Secţiei Speciale va fi instalat un magistrat fără proptele politice. „Dacă noua conducere a CSM va susţine desfiinţarea Secţiei Speciale, PSD se va conforma. În caz contrar, vom încuraja ca Secţia să fie condusă de un magistrat independent şi  să funcţioneze sub autoritatea procurorului general“, susţin surse din conducerea PSD pentru Adevarul. 

Potrivit unor surse judiciare, o parte dintre membrii CSM intenţionează să ceară revocarea Liei Savonea din funcţia de preşedinte al instituţiei, fiind nemulţumiţi de modul în care sunt convocate şedinţele de plen, emiterea unor comunicate de presă în numele membrilor CSM sau numirea Adinei Florea la şefia SIIJ.

Secţia Specială a fost criticată şi în rapoartele MCV dar şi de Comisia de la Veneţia, iar în 27 noiembrie, desfiinţarea ei a fost aprobată tacit de Camera Deputaţilor, însă Senatul este cameră decizională.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite