Nu vreau să plictisesc inutil publicul cu o expunere privind istoria ultimelor trei decenii. Nu vreau să scriu nici despre cum au fost unii democraţi şi alţii ”criptocomunişti”, nu vreau să discut despre ”dreapta” sau ”stânga”, despre ”Putere” sau ”Opoziţie”. Nu vreau să discut aceste lucruri, fiindcă imaginea pe care o am despre ultimii 31 de ani este aceea că în  România, FSN, formaţiunea ieşită din focul istoriei şi al Revoluţiei din 1989 a reuşit să controleze scena politică românească, indiferent de ce partide au condus, de ce coaliţii s-au format.

Vreau să provoc cititorii să-şi aducă aminte singuri ce s-a petrecut, ca să vadă că la 6 decembrie 2020, dacă electoratul nu se trezeşte, vom avea nişte alegeri parlamentare fără miză, după principiul ”vin ai noştri, pleacă ai noştri”. Nu voi mai continua, fiindcă ştim cu toţii cum rămânem noi alegătorii.

Ştim că în 1992, FSN s-a scindat între FSN-Petre Roman şi FDSN –Ion Iliescu. Au apărut PD (PDL) şi PDSR (PSD).  Nu există guvernare în  care una din ramurile FSN să nu fi avut cuvântul decisiv. CDR, PD, PSDR, UDMR au guvernat din 1996. PSD a guvernat singur până în 2004. PD şi PNL au guvernat o vreme, în 2004-2007. Deşi a plecat PD, PNL a fost suplinit de PSD şi de UDMR. În 2008-2009, PSD şi PDL au guvernat. A fost o reeditare a vechiului FSN.

Când PD (PDL) a rămas singur în 2009-2012, PNL şi PSD s-au aliat în USL. USL s-a pulverizat în 2014, iar PDL s-a dizolvat în PNL.

Din 2015 până în 2016 şi din 2019 până în prezent, vedem că PNL şi PSD, fiecare cu partea lui de FSN încorporată, au guvernat şi guvernează certându-se formal.

La Revelioanele postdecembriste vedeam o glumă repetată an de an, că Nicolae Ceauşescu ar fi fost, dacă mai trăia, pe de o parte vesel, pe de o parte trist. Ar fi trist să vadă cum s-au distrus agricultura şi industria pe care le ridicase în slăvi la Congresul XIV şi ar fi bucuros să vadă că foştii activişti s-au regrupat în mai multe partide, dar gândesc de parcă ar fi în acelaşi partid.

Fac o paranteză istorică. Partidul unic nu este invenţia comuniştilor. Partidul Unic, fie că s-a numit Frontul Renaşterii Naţionale sau Partidul Naţiunii, a fost creaţia regelui Carol al II-lea, care a domnit între 1930 şi 1940. Practic, democraţia murise în România spre finalul anilor 30, nu după 1944, cum tot încearcă unii să ne înveţe.

Cine vede defilările din vremea lui Carol al II-lea pe stadioane şi cine le vede pe cele din timpul lui Nicolae Ceauşescu, are ocazia să vadă cum ”străjerii” lui Carol al II-lea s-au metamorfozat în ”pionierii” şi ”şoimii patriei” ai lui Nicolae Ceauşescu. Evident, alte culori, alte imnuri, alte uniforme, dar acelaşi stil.

Ies din paranteza istorică şi revin la realitate. Mă uit şi constat că altă parodie din epoca lui Ceauşescu, ”Uteciştii de azi, refegiştii de mâine” (parodie după cântecul Uteciştii de azi, comuniştii de mâine) este mai reală decât oricând. Este de ajuns să ne uităm cum USR (o  formaţiune de genul PNL-Aripa Tânără cu Dinu Patriciu şi Călin Popescu Tăriceanu tineri- ce vremuri, domnule!) a devenit un soi de UTC de s-ar bucura şi Nicu Ceauşescu dacă ar mai trăi. 

Dacă ne uităm la trecutul părinţilor unor  tineri lideri ai USR şi ai PNL (mă refer aici la Claudiu Năsui şi Sebastian Burduja), vedem de ce USR a ajuns să voteze pentru a crea majorităţi alături de PSD, cum a fost la Consiliul Legislativ sau cum a fost la votarea unui viceprimar PSD la Timişoara, în dauna unui viceprimar de la PNL, deşi PNL şi USR se laudă cu buna lor cooperare la trecutele alegeri locale din 27 septembrie 2020.

Privind  la ”execuţiile” din USR atunci când s-au făcut listele pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie (nu mai apar pe liste actuali parlamentari care au fost în prima linie a iniţiativei ”Fără penali în funcţii publice”), mă gândesc că şi lui Stalin, considerat ”liderul epurărilor” pe plan mondial, i s-ar descreţi mustaţa de bucurie. După numai 4 ani de Parlament, USR copiază cu succes modelul plenarelor PCR când indezirabilii erau înlăturaţi de la putere.

Aşadar, de un an de zile, vedem un FSN care tronează peste guvernarea României. Traseismul politic se face cu naturaleţe, de parcă ar şti cei care schimbă partidele că acestea nu sunt altceva decât organizaţii ale ”nemuritorului FSN”.

FSN a învăţat de la PCR că trebuie să fie, în acelaşi timp şi la ”Putere” şi în ”Opoziţie” şi de aceea s-a implantat în ce numim azi PSD, PNL şi alte partide mai mici.

Aceste alegeri din 6 decembrie 2020 vor fi fără miză. Cel puţin, vedem că politicienii aruncă mingea unii către alţii, într-un meci în care toţi aşteaptă fluierul de final, fiindcă nimenmi nu pierde, indiferent de scorul de pe tabela de marcaj. 

E greu de crezut că primarii trecuţi de la PSD la PNL vor face obiectul unor anchete. Şi mai greu de crezut este că PSD şi PNL se vor deranja în judeţele pe care le controlează. Ori, dacă în teritoriu, nu există lupte politice, cum să se desfăşoare acestea la centru, unde sutn trimişi cei susţinuţi din teritoriu?

Aceste alegeri vor fi, după mulţi ani, alegeri în care votul românilor din Diaspora ar putea fi afectat de măsurile de lockdown (izolare, carantină) din statele europene şi nu numai unde românii formau cozi kilometrice să voteze.

Ar putea fi şansa partidelor mici, care nu au mai fost nici în Parlament nici la guvernare şi care au curajul să vină cu proiecte, cu profesionişti din domeniile cheie. 

Nu mă refer aici la partide apărute ca urmare a reunirii traseiştilor şi amatorilor de putere care nu au mai prins loc pe listele marilor partide.

 Nu mă refer nici la partide satelit ale marilor partide puse să încurce şi să împiedice apariţia unei opoziţii reale. 

Mă refer la partide care vor avea curaj să-şi asume adevărata identitate ideologică în spiritul valorilor democratice, naţionale şi europene, în spiritul solidarităţii şi construirii unei strategii viabile.