Cum arată guvernele pregătite de PSD şi PNL după alegeri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liderii PNL şi PSD vor avea un cuvânt greu de spus în alcătuirea Guvernului COLAJ Adevărul
Liderii PNL şi PSD vor avea un cuvânt greu de spus în alcătuirea Guvernului COLAJ Adevărul

Cu doar două zile înainte de alegerile parlamentare, „Adevărul“ vă rezintă schiţele de guverne pe care le-au pregătit partidele, în cazul în care vor câştiga algerile.

În eventualitatea în care PSD va forma o majoritate parlamentară cu ALDE, partidul condus de Liviu Dragnea este dispus să ofere ALDE două sau trei ministere, plus funcţia de preşedinte al Senatului, care îi va reveni lui Călin Popescu Tăriceanu. Restul Guvernului va fi completat de oameni propuşi de PSD. Pentru funcţia de premier, cea mai mare susţinere din partea PSD o are preşedintele partidului, Liviu Dragnea. Cu toate că tot partidul îl sprijină pentru a fi propus în funcţia de premier, pe Liviu Dragnea îl încurcă legea, care interzice condamnaţilor penali să facă parte din Guvern. A doua variantă a lui Dragnea este actualul viceprim-ministru Vasile Dîncu, de care îl leagă o strânsă prietenie. Liderul PSD se consultă cu Dîncu în toate deciziile politice importante, însă îi va fi greu să-l impună partidului, care nu-l agrează deloc. O a treia variantă este ca Dragnea să-şi impună un om de încredere în funcţia de premier pe care să-l controleze poltitic. Variantele sunt preşedintele Consiliului Naţional Mihai Fifor, deputatul Iulian Iancu chiar preşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache.

De parta cealaltă, PNL speră să strângă o majoritate parlamentară cu ajutorul USR, care să-l susţină pe Dacian Cioloş pentru încă un mandat. Într-un eventual guvern PNL-USR, cele mai multe ministere vor reveni liberalilor, în timp ce USR va impune câţiva oameni care au făcut parte din echipa de tehnocraţi a lui Dacian Cioloş. Şi UDMR s-ar putea alătura alianţei PNL-USR, pentru a pune umărul la o majoritate parlamentară mai solidă. În acest caz, maghiarii vor primi două portofolii: Cultura, pentru Kelemen Hunor, şi Mediul. 

Guvern din umbră PSD-ALDE

Premier – Liviu Dragnea sau Vasile Dîncu

Ministerul de Interne – Gabriel Vlase sau Georgian Pop. Gabriel Vlase a fost preşedintele Comisiei de control al SIE şi al Comisiei de Apărare din Parlament. Vlase a devenit vicepreşedinte al PSD la ultimul Congres al partidului care a avut loc anul trecut. Georgian Pop este preşeintele Comisiei de control a SRI şi vicepreşedinte PSD. Pop se află pe un loc eligibil al listei PSD Bucureşti pentru Camera Deputaţilor şi a lucrat la programul de guvernare privind Apărarea.

Ministerul de Apărare – Gabriel Vlase sau Georgian Pop

Ministerul Economiei – Mihai Tudose (PSD) sau Remus Borza (ALDE). Mihai Tudose a mai ocupat portofoliul Economiei în perioada 17 decembrie 2014 – 17 noiembrie 2015, în Guvernul Ponta. Este vicepreşedinte al PSD ales la ultimul Congres al partidului. Remus Borza candidează din partea ALDE Braşov pentru Camera Deputaţilor şi s-a ocupat de insolvenţa companiilor Hidroelectrica, CET Govora şi Vulcan SA.

Ministerul Finanţelor Publice - Eugen Teodorovici sau Mihai Tudose. Teodorovici a mai ocupat funcţia de ministru al Fondurilor Europene şi cea de ministru al Fondurilor Europene. Are un handicap: este prieten cu Victor Ponta, cel care a susţinut mai mult campania electorală a PRU decât a PSD. 

Ministerul Energiei – Iulian Iancu este preşedintele Comisiei de Industrii şi servicii, Comisie ce înglobează întreaga activitate a sectorului energetic, Autorităţii de Reglementare în Energie, Consiliul Concurenţei, ANRM, ANPC, Curtea de Conturi, Turism, Transport şi toată gama de prestări servicii din România.

Ministerul Fondurilor Europene – Marius Nica a mai ocupat funcţia de ministru al Fondurilor Europene, în Guvernul Ponta, a absolvit Academia de Informaţii, a lucrat în MApN şi a fost consilier al europarlamentarului Rovana Plumb, pe care a urmat-o, în calitate de secretar general, la Ministerul Mediului şi la Ministerul Muncii. A fost şi preşedinte al CA al Loteriei.

Ministerul Dezvoltării Regionale –Sevil Shhaideh, fost secretar de stat în ministerul Dezvoltării Regionale în mandatul lui Liviu Dragnea. După plecarea de la minister, Dragnea a propus-o în locul său.

Ministerul Justiţiei – Robert Cazanciuc a mai fost ministru Justiţiei în Guvernul Ponta, dar ca tehnocrat, şi eset canddiat al PSD Bucureşti pentru Senat. Cazanciuc eset cel care a lucrat la programul de guvernare pe Justiţie.

Ministerul de Transporturi – Mihai Fifor este preşedintele Consiliului Naţional al PSD, a doua funcţie ca ierarhie în partid după preşedinte.

Ministerul Agriculturii – Daniel Constantin sau Paul Stănescu. Copreşedintele ALDE Daniel Constantin a mai deţinut funcţia de ministru al Agriculturii şi în Guvernul Ponta. Dacă ALDE nu va primi la negocieri ministerul Agriculturii, PSD îl va susţine pe Paul Stănescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Olt, candidat pentru Senat la alegerile din 11 decembrie şi un apropiat al lui Liviu Dragnea.

Ministerul Sănătăţii – Sorina Pintea, Ioanel Sinescu sau Florian Popa. Sorina Pintea este directorul Spitalului Judeţean de Urgentţă „Dr. Constantin Opriş“ Baia Mare şi deschide lista PSD Mramureş pentru Senat. Lui Ioanel Sinescu, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ din Bucureşti, i-a mai propus să fie ministru al Sănătăţii de mai multe ori, dar a refuzat. O altă variantă este chirurgul Florian Popa.

Ministerul Educaţiei – Sorin Cîmpeanu, sau Mihnea Costoiu. Sorin Cîmpeanu fost ministru al Educaţiei în Guvernul Ponta, fost premier interimar, actual candidat al ALDE Bucureşti pentru Camera Deputaţilor. În negocierile cu PSD, ALDE va cere portofoliul Educaţiei pentru Sorin Cîmpeanu. În cazul în care PSD nu va ceda ministerul Educaţiei formaţiunii lui Tăriceanu, PSD ar puta să-l propună pe Mihnea Costoiu în funcţia de ministru al Educaţiei. Costoiu este candidat al PSD Bucureşti pentur Senat.

Ministerul Muncii – Florin Iordache sau Rovana Plumb. Dacă funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor va fi preluată de Liviu Dragnea, în cazul în care nu va ajunge premier, Florin Iordache, actualul şef al deputaţilor, are prima şansă să ajungă ministru al Muncii. Iordache a lucrat la programul de guvernare împreună cu Rovana Plumb, varianta de rezervă a PSD pentru Ministerul Muncii.

Ministerul Tineretului şi Sportului – Gabriel Petrea  este preşedintele Tinererului Social-Democrat (TSD) şi primul pe lista PSD Bucureşti pentur Camera Deputaţilor. Ministerul s-ar putea împărţi în două, în Ministerul Tineretului, pe care ar putea să-l conducă Petrea şi Ministerul Sportului, pe care ar putea să-l preia Gabriela Szabo, cea care a mai fost ministru şi în Guvernul Ponta.

Ministerul Culturii – Ionuţ Vulpescu a mai deţinut funcţia de ministru al Culturii şi în Guvernul Ponta şi candidează pentru o funcţie de senator pe listele PSD Bucureşti.

Ministerul de Externe – deputatul Ana Birchall este cea care îşi doreşte foarte mult acest portofoliu. Birchall i-a facilitat lui Liviu Dragnea vizitele externe făcute în Austria şi Germania, în campania electorală. Birchall este preşeidntele Comsiei de Afaceri Externe din Camera Deputaţilor.

Ministerul Mediului – Carmen Moldovan ocupă locul II pe lista PSD Bucureşti pentru Camera Deputaţilor şi este preşedintele Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic

Guvernul din umbră PNL-USR

Premier - Dacian Cioloş

Şeful cancelariei premierului- Dragoş Tudorache, actualul ministru de Interne

Ministerul de Interne- Gheorghe Falcă (PNL), primarului municipiului Arad.

Ministerul Dezvoltării- Ilie Bolojan (PNL), primarul municipiului Oradea

Ministerul Apărării- Vergil Chiţac (PNL)- amiral, deschide lista PNL pentru Senat în Constanţa.

Ministerul Justiţiei – independent. Varianta a doua: Cătălin Predoiu, fost ministru al Justiţiei în Guvernele Boc.

Ministerul Economiei- Manuel Costescu (USR)- bancher, deschide lista   USR pentru Camera Deputaţilor în diaspora. În ultimele luni, a fost secretar de stat în ministerul Economiei.

Ministerul de Finanţe - Florin Cîţu (PNL) –bancher, candidat pentru Senat pe listele PNL Bucureşti.

Ministerul de Externe- Radu Carp (PNL)- politolog, candidat pe listele PNL Bucureşti pentru Camera Deputaţilor.

Ministerul Sănătăţii- Cristian Buşoi (PNL), europarlamentar, preşedintele PNL Bucureşti.

Ministerul Educaţiei - Adriana Săftoiu (PNL)- jurnalist, candidat pentru Camera Deputaţilor în Bucureşti. Varianta a doua- Raluca Turcan (PNL).

Ministerul Culturii- Tudor Giurgiu – regizor, independent, dar asumat de PNL.

Ministerul Muncii – Dragoş Pâslaru - actualul ministru, asumat de USR.

Ministerul Fondurilor Europene- Cristian Ghinea ( USR)- a mai condus ministerul în Guvernul Cioloş.

Ministerul Transporturilor- Cătălin Drulă (USR)- candidat pentru Camera Deputaţilor în judeţul Timiş, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor în Guvernul Cioloş.

Ministerul Turismului/ Diaspora – Hildegard Brandl (PNL) - arhitect, candidat pe listele PNL Bucureşti pentru Senat.

Ministerul Tineretului şi Sportului – Florin Alexe (PNL), candidat pe listele PNL Bucureşti pentru Camera Deputaţilor, preşedintele PNL Sector 3

Ministerul Comunicaţiilor – Răzvan Prişcă (PNL), consultant şi candidat al PNL Prahova pentru Camera Deputaţilor

Ministerul Mediului - Maia Calista, candidat PNL Teleorman pentru Camera Deputaţilor

Băsescu nu ştie dacă trece pragul, dar se visează premier

Deşi are cele mai mici şanse de a forma un Guvern, PMP este singurul partid care a prezentat componenţa Guvernului pe care îl propune.

Premier – Traian Băsescu, fost preşedinte al României, preşedinte al PMP

Siegfried Mureşan – ministrul Finanţelor si Fondurilor europene, europarlamentar, purtător de cuvânt al PPE

Cristian Diaconescu (fost ministru) – ministrul Afacerilor Externe

Eugen Tomac – ministrul Reunificării, un nou nou minister pe care îl propune PMP în viitorul Guvern

Valeriu Steriu – ministru Agriculturii, fost secretar de stat în ministerul Agriculturii

Camelia Bogdanici – ministrul Sănătăţii

Clement Negruţ – ministrul Administraţiei

Nicolae Ivaschescu – ministrul Economiei

Rizia Tudorache – ministrul Afacerilor Interne

Robert Turcescu – ministrul Culturii şi Cultelor

Ştefan Vlaston – ministrul Educaţiei si Cercetării

Radu Cristescu – ministrul Dezvoltării Regionale si Turismului

Roxana Iliescu – ministrul Justiţiei

Lucian Iliescu – ministrul Apărării

Haralambie Vochiţoiu – ministrul Muncii si Familiei

Luminiţa Adam – ministrul Mediului si Apelor

Gheorghe Udrişte – ministrul Transporturilor

Romulus Iaru – ministrul Comunicaţiilor

Cristian Petrescu – ministrul Tineretului şi Sporutului

Daniel Ţecu – ministrul pentru românii de pretutindeni

Doru Constantin Onaca – Secretar General al Guvernului

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite