Cum arată harta conflictelor USR-PLUS – PNL din Capitală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Colaj Clotilde Armand, sigla PNL, Radu Mihaiu FOTO Mediafax si Inquam Photos
Colaj Clotilde Armand, sigla PNL, Radu Mihaiu FOTO Mediafax si Inquam Photos

În trei din cele patru primării controlate de Coaliţie în Capitală, PNL şi USR-PLUS sunt în conflict din cauza relaţiei dificile între primari şi viceprimari, poziţionarea faţă de operatorul de salubritate sau politica de personal a instituţiei.

În mai puţin de un an de când PNL şi USR-PLUS au colaborat pentru a-şi maximiza şansele la alegerile locale, astfel încât să câştige cât mai multe primării din Capitală, cele două formaţiuni au ajuns să aibă conflicte la majoritatea instituţiilor unde şi-au impus propriul edil. Harta conflictelor între cele mai mari partide ale Coaliţiei arată că formaţiunile sunt la cuţite la nivelul Sectorului 1, Sectorului 2, precum şi în ceea ce priveşte Primăria Generală.

Ultima mare dispută a început la nivelul Primăriei Sectorului 2, unde până de curând relaţia era foarte bună. PNL Sector 2 a anunţat că primarul Radu Mihaiu l-a lăsat fără atribuţii pe viceprimarul liberal, Adrian Costache. Prim-vicepreşedintele filialei, Claudiu Săftoiu, a avertizat că „primarul aruncă în aer viitorul alianţei de dreapta, în guvernarea locală de la Sectorul 2”, potrivit unei intervenţii la Antena 3. De asemenea, Săftoiu a punctat şi faptul că pe ordinea de zi a ultimei şedinţe a fost şi un proiect prin care se majorau salariile mai multor consilieri şi auditori fără studii de specialitate, iar sumele ajungeau la peste 14.000 de lei pe lună. PNL s-a opus iniţiativei, aşa că USR-PLUS a rămas fără majoritate.

Problema gunoiului, prezentă şi la Sectorul 2

Contactat de „Adevărul”, Claudiu Săftoiu a punctat faptul că diferenţele de viziuni între PNL şi primarul USR-PLUS, Radu Mihaiu, sunt numeroase: retragerea atribuţiilor viceprimarului PNL, noua organigramă a instituţiei, salarizarea consilierilor, dar şi noile tarife negociate pentru operatorul de salubritate, adică Supercom.

La rândul său, primarul Radu Mihaiu i-a acuzat pe consilierii PNL că încearcă să acopere „jocurile lor politice” cu „argumente subţiri”, după ce membrii PNL au acuzat că noua organigramă propusă pentru primărie înseamnă suprapuneri de atribuţii sau control direct al primarului asupra capitalului şi patrimoniului instituţiilor. De asemenea, Radu Mihaiu s-a declarat nedumerit de faptul că liberalii pun sub semnul întrebării noile tarife ale operatorului de salubritate, din moment ce edilul de la Sectorul 2 susţine că a reuşit reducerea lor cu 35%.

Conflictul dintre liberalii de la Sectorul 1 şi cei din USR-PLUS a ajuns să fie unul de durată, relaţia între cele două tabere fiind problematică încă din primele zile de mandat ale primarului Clotilde Armand. Cel mai cunoscut motiv de ceartă a fost poziţionarea taberelor pe tema contractului cu Romprest, compania care ar trebui să se ocupe de ridicarea gunoiului din Sectorul 1. Liberalii s-au opus constant încercărilor de reziliere a contractului şi au considerat că primarul USR-PLUS este responsabil de situaţia gunoiului din sector. Pe de altă parte, Armand a subliniat faptul că PNL şi PSD, prin poziţionările lor, au refăcut Uniunea Social-Liberală, aluzie la alianţa politică din anii 2011-2014.

Cu toate acestea, consilierii PNL ai Sectorului 1 au votat marţi, după o şedinţă cu scântei, mandatarea primarului Clotilde Armand pentru a cere în instanţă rezilierea contractului cu Romprest. Liberalii sunt nemulţumiţi de Clotilde Armand şi pentru că a lăsat-o pe Ramona Porumb, viceprimar al Sectorului 1, fără atribuţii, ceea ce înseamnă că rolul acesteia este mai degrabă decorativ.

Viceprimar USR-PLUS, tot fără drept de semnătură

Nu în ultimul, la Primăria Capitalei situaţia este mai tensionată ca oricând. Nicuşor Dan are o relaţie proastă cu majoritatea consilierilor USR-PLUS, conduşi de viceprimarul Horia Tomescu, iar acum şi-a ostilizat şi liberalii, prin poziţionarea sa în favoarea Violetei Alexandru, la alegerile interne pentru şefia PNL Bucureşti, unde câştigător a fost Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6.

Deja disputa „istorică” a lui Nicuşor Dan cu USR-PLUS este cea legată de refuzul delegării dreptului de semnătură pentru Horia Tomescu, astfel încât acesta să aibă putere de decizie în ceea ce priveşte unităţile sanitare din Bucureşti. Însă problema recentă este legată de faptul că PNL ar vrea să-l impună pe Cristian Badiu, vicepreşedinte la filiala din Sectorul 4, în funcţia de director al Direcţiei Management şi Structuri Unităţi Sanitare din cadrul ASSMB. USR-iştii acuză faptul că edilul şi liberalii au pregătit un concurs cu dedicaţie şi au ameninţat inclusiv cu plângerea penală.

Şi la Sectorul 5, unde primar este Cristian Popescu Piedone, cei din PNL şi USR-PLUS nu colaborează, deşi sunt ambele formaţiuni în opoziţie. De altfel, USR-PLUS a uitat de opoziţia faţă de Piedone şi PSD-PPU-SL în momentul votării bugetului de la Sectorul 5, când s-au poziţionat alături de cei aflaţi la putere.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite