Cum arată noul plan de reformare a PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Social-democraţii lucrează intens la modificarea statutului prin care se doreşte reformarea partidului. Liviu Dragnea a anunţat deja, joi, câteva dintre noile măsuri care se vor regăsi în viitorul statut. Astfel, un membru cu o vechime de numai trei luni în partid ar putea candida la orice funcţie, cei care deţin funcţii în teritoriu nu vor mai putea face parte şi din BPN, iar Consiliul Naţional nu va mai putea convoca congresul.

Despre accesul la funcţiile din partid:

Liviu Dragnea a declarat, joi, că există în statut câteva condiţii privind vechimea în partid care, în opinia sa, sunt exagerate. De exemplu, se ajungea şi la doi sau trei ani până ce un membru de partid putea să ocupe o funcţie în structura naţională. La nivel judeţean era nevoie numai de un an de vechime.

Întrebat care este funcţia maximă pentru care poate candida un membru cu o vechime de trei luni, Dragnea a răspuns:„Propunerea noastră va fi să existe un singur termn de trei luni pentru oricine intră în PSD să poată să ocupe o singură funcţie. Asta poate produce schimbări majoare şi să contribuie la deschidere partidului. Nu văd de ce nu, ca un om care candidează trebuie să fie ales de delegaţi, din moment ce este ales, înseamnă că cei care îl votează au încredere în el. Cred că societate a evoluat şi nu trebuie să mai păstrăm aceste condiţii“.

Despre Consiliul Naţional:

Ministrul Muncii, Rovana Plumb, este singura care şi-a anunţat candidatura la funcţia de preşedinte a Consiliului Naţional (CN) al PSD. Acest for însă nu va mai avea un rol la fel de important, întrucât va fi transformat într-o platformă de dezbatere.

"Am discutat despre rolul şi atribuţiile Consiliului Naţional în partid. Propunerea noastră va fi să rămână decât trei structuri de decizie în PSD: Biroul Permanent Naţional, Comitetul Executiv şi Congresul, iar Consiliul Naţional să capete competenţe serioase şi anume să fie forul platforma de dezbatere unde să se prezinte politicile publice ale partidului care să fie ulterior aprobate în Congres. De asemnea, Consiliul Naţional să coordoneze departamentele partidului care să devină funcţionale, dar nu zeci de departamente, ci un număr de departamente care să fie definite după domeniile importante din societatea românescă", a mai spus Dragnea.

Întrebat dacă Consiliul Naţinal nu va mai putea să convoace Congresul, Dragnea a spus: „El, scriptic, statutar, poate să convoace Congresul, dar, de obicei, facem Consiliul Naţional cu o oră înainte de Congres numai pentru a respecta prevederea din statut, iar eu cred că acesta poate căpăta o importanţă serioasă, să iasă din categoria structurilor de execuţie, de decizie din partid şi să fie una dintre cele mai importante structuri unde, pe de o parte, să elaboreze politicile partidului pe toate domeniile şi, pe de altă parte, să fie un for de dezbatere foarte serios unde se discute doctrina partidului, proiectele politice".

Membrii BPN nu mai pot fi preşedinţi de organizaţii

Liviu Dragnea susţine că una dintre propunerile de modificare a statutului, care nu a fost adoptată încă, stipula că membrii Biroului Permanent Naţional să nu mai poată să fie şi preşedinţi de organizaţii.

„A mai fost o propunere pe care nu am finalizat-o ca şi asumare şi anume să existe, pentru cei care au funcţii la nivel naţional să nu mai poată ocupa şi o altă funcţie la alt nivel din partid. Adică cine este membru în Biroul Permanent Naţional să nu mai poată să fie şi preşedinte de organizaţii. Se pot ocupa două funcţii la nivel judeţean, adică preşedinte de organizaţie locală şi vicepreşedinte la nivel judeţean, dar cei care sunt preşedinte, vicepreşedinte, secretar general, membru în BPN, să nu mai poată ocupa şi o altă funcţie în partid. Este o propunere venită din teritoriu de la mai multe organizaţii, încă nu am decis în privinţa ei", a mai arătat Dragnea.

Nimic concret despre soarta penalilor

Victor Ponta declara, luni, după şedinţa Biroului Permanent, că vrea să introducă în statut un amendament care să stipuleze că membrii de partid cu probleme penale să fie trecuţi pe linie moartă în funcţie de faza procesuală în care ajung.

 „Calitatea de inculpat într-un dosar de corupţie va fi sancţionată cu pierderea funcţiilor politice deţinute în partid, dar şi cu pierderea funcţiilor administrative şi din Guvern. De asemenea şi cei trimişi în judecată pentru fapte de corupţie sau cei arestaţi preventiv vor trebui să facă un pas în spate şi să fie automat suspendaţi din funcţiile deţinute, dacă refuză să-şi dea demisia“, sună propunerea premierului, cunoscută ca „amendamentul Ponta“. 

Liviu Dragnea nu a precizat, joi, nimic cu privire la acest amendament. Baronii judeţeni cu state vechi nici nu vor să audă de modificarea statutului, alţii, mai noi, acceptă cu jumătate de gură.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite