Cum au blocat PNL şi PSD votul prin corespondenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

PSD şi PNL se acuză reciproc de faptul că nu doresc introducerea votului prin corespondenţă când, de fapt, niciunul, nici altul, nu-şi dau nici cel mai mic interes pentru ca românii să poată vota de la distanţă la alegerile de anul viitor.

Copreşedintele PNL, Alina Gorghiu, a anunţat că parlamentarii PNL intră începând de luni în grevă japoneză pentru a protesta faţă de tergiversarea adoptării legii privind votul prin corespondenţă. „Am luat o decizie, aş putea să-i spun chiar extremă, din punctul de vedere al gesturilor parlamentare. O să avem de luni grevă japoneză a parlamentarilor. Mergem la muncă, dar vom critica povestea cu votul prin corespondenţă pe toate canalele“, a spus liderul PNL.

Anunţul Alinei Gorghiu vine la numai câteva zilei de la demisia liberalului Mihai Voicu din funcţia de preşedinte al Comisiei de Cod Electoral, for responsabil cu eleborarea legislaţiei electorale. Mai mult decât atât, liberalii refuză să numească un înlocuitor şi îi acuză pe social-democraţi de tergiversarea proiectului privind votul prin corespondenţă. „Printr-o hotărâre a Parlamentului, Mihai Voicu a fost desemnat preşedinte al Comisiei de Cod Electoral. Vă anunţăm că astăzi PNL şi Mihai Voicu au decis ca această funcţie să fie părăsită de Mihai Voicu.  De astăzi întrega responsabilitate de neadoptarea a votului prin corespondenţă revine PSD. PSD trebuie să dea un răspus tranşant“, a spus Gorghiu.

„Un act de laşitate“

Odată cu demisia lui Voicu activitatea Comisiei a fost suspendată pentru că doar preşedintele poate convoca şedinţele, fiind vorba de o Comisie specială, şi nu de una permanentă, care are un program fix. Social-democraţii spun că demisia lui Voicu arată, de fapt, că PNL este partidul care nu doreşte introducerea votului prin corespondenţă. „Demisia lui Mihai Voicu din funcţia de preşedinte al Comisiei pentru elaborarea legilor electorale este un act de laşitate politică. Şi PNL şi PSD şi celelalte partide parlamentare şi-au asumat un angajament ferm privind introducerea votului prin corespondenţă. Prin demisia de astăzi PNL ne demonstrează că nu este în stare să îşi îndeplinească angajamentele asumate”, a declarat deputatul PSD Gabriela Podaşcă, vicepreşedintele Comisiei de Cod Electoral. 

Social-democraţii n-au niciun interes să vină cu un proiect de lege privind votul prin corespondenţă, pentru că electoratul din străinătate are în mare parte opţiuni de dreapta, fapt confirmat la alegerile prezidenţiale de anul trecut. În plus, atât timp cât partidul a fost condus de Victor Ponta, aleşii PSD au blocat sistematic iniţiativele PNL, ca o formă de răzbunare pentru pierderea scrutinului prezidenţial. 

Parlamentarii mai au la dispoziţie aproximativ o lună de zile pentru a adopta proiectul în Parlament şi, astfel, să ofere românilor din Diaspora şansa de a opta pentru votul prin corespondenţă. Legislaţia electorală nu poate fi modificată cu mai puţin de un an înainte de alegeri, iar scrutinul parlamentar va avea loc la sfârşitul lui noiembrie – începutul lui decembrie.

Comisia de Cod Electoral a reluat dezbaterile pe tema proiectului privind introducerea votului prin corespondenţă abia în a treia săptămână de la debutul sesiunii parlamentare. Singura şedinţă a Comisiei de Cod Electoral după vacanţa parlamentară s-a ţinut pe 15 septembrie. Parlamentarii nu au reuşit să se pună de acord nici dacă pornesc de la unul din proiectele care se află deja în Parlament sau dacă dau o formă cu totul nouă care să fie agreată de toate partidele. A doua şedinţă nu s-a mai ţinut pentru că Mihai Voicu şi-a anunţat demisia cu puţin timp înainte.

PNL dă pe dinafară de populism


Liberalii nu reuşesc să dea de cap proiectului votului prin corespondenţă, cel mai important obiectiv al acestei toamne, însă sunt campionii populismului în Parlament. Doar în ultimele două săptămâni, PNL a depus la Parlament trei proiecte de lege, chipurile, care vin în sprijinul românilor din Diaspora. De fapt, cele trei proiecte nu au niciun efect asupra românilor din străinătate. PNL a depus două proiecte de lege care urmăresc să sporească numărul de mandate de senatori şi de deputaţi pentru Diaspora. Doar patru luni a trecut de când PNL au votat, cot la cot, cu PSD legea alegerilor parlamentare care prevede menţinerea numărului de aleşi pentru Diaspora.

Unul dintre proiecte este semnat de mai mulţi deputaţi PNL, printre care şi copreşedintele PNL Alina Gorghiu, şi prevede suplimentarea numărului de senatori de la doi la patru, repectiv numărul de senatori de la patru la opt. Cealaltă propunere legislativă, iniţiată de deputatul PNL Ovidiu Raetchi, urmăreşte să crească numărul de mandate de deputaţi de la patru la 12, respectiv numărul de senatori de la la doi la şase.

Cer primari aleşi în două tururi

Un alt proiect care nu are nicio şansă în Parlament este cel care se referă la alegerea primarilor în două tururi de scrutin. În primăvară, PNL şi PSD au votat legea alegerilor locale, care prevede alegerea primarilor dintr-un singur tur de scrutin, situaţie ce îi avantajează pe aleşii locali în funcţie, atât de la PSD, cât şi de la PNL. Oricum, liberalii nici nu trag nădejde că va găsi înţelegere din partea Puterii pentru adoptarea unui astfel de proiect. Voicu se declară învins înainte ca proiectul să intre măcar în dezbatere în Parlament. „Politic, suntem conştienţi de faptul că nu avem şanse, parlamentar vorbind pentru cei de la PSD sunt mai mulţi. Aşa cum ne-au respins şi amendamentul când s-a discutat legea, ne aşteptăm să fie respins. Este o chestiune de principiu pentru noi, nu o socoteală practică“, a mai spus Voicu, care a anunţat că proiectul va fi depus la Comisia de Cod Electoral, de la conducerea căreia şi-a dat demisia pentru că nu a reuşit să ajungă la un consens cu PSD privind votul prin corespondenţă.

Cu toate acestea, chiar dacă dacă proiectele PNL ar întruni majoritatea, ele tot mai pot fi puse în practică la alegerile locale din 2016. Curtea Constituţională(CCR) şi Comisia de la Veneţia au stabilit că legislaţia electorală nu poate fi modificată cu mai puţin de un an înaintea alegerilor.

„PNL a comis o serie de erori“

Sociologul Sebastian Lăzăroiu crede că PNL nu şi-a dat silinţa pentru adoptarea votului prin corespondenţă tocmai pentu că ar fi venit în dezavantajul său la negocierile pentru formarea unui nou Guvern post-alegeri parlamentare. „Cu votul prin corespondenţă PNL a comis o altă serie de erori. Dacă nu se adoptă legea, în 2016 diaspora va fi iar invitată la cozi la ambasade. PNL şi-a făcut iarăşi nişte calcule greşite. Deşi ştiau că mai multe voturi din diaspora le creşte cota electorală, au zis că mai bine fără, din moment ce asta va avantaja şi PMP şi M10. Or, ei vor neapărat guvernare cu docilul UNPR, nu cu Băsescu şi Macovei. Vor arunca vina pe PSD, dar PSD nu pierde nimic. Degeaba au depus moţiune de cenzuraă în iunie pe votul prin corespondenţă, dacă ea n-a fost urmată de presiuni asupra actualei majorităţi sau negocieri pentru o majoritate punctuală. Au vrut să menajeze şi UDMR, au vrut să-şi aleagă şi partenerul de guvernare după 2016 şi, în final, tot ei vor ieşi în pagubă“, crede sociologul Sebastian Lăzăroiu.

Sociologul Vasile Dâncu critică modul de abordare a liberalilor în tema votului prin corespondenţă. „Să vrei vot prin corespondenţă, să faci moţiune pentru vot prin corespondenţă, iar apoi să faci grevă japoneză pentru acest lucru. Nu se poate abandona un asemenea proiect. Adică, preşedintele tău să-şi dea demisia şi să nu vrei să pui preşedinte. Trebuie să fii consecvent: nu doar pe partea de comunicare, ci şi prin acţiune“, a spus sociologul Vasile Dâncu.


 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite