Cum comentează doi dintre fondatorii Alianţei Vestului declaraţiile Corinei Creţu privind imposibilitatea de a se accesa fonduri europene până în 2020

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, şi cel al Timişoarei, Nicolae Robu, au comentat declaraţia Comisarului european Corina Creţu, potrivit căreia Alianţa Vestului nu poate accesa direct fonduri structurale şi de investiţii europene în programul 2014-2020. Cei doi fondatori ai Alianţei au explicat că acest aspect le era cunoscut şi i-au dat dreptate Corinei Creţu, toate planurile lor de dezvoltare fiind gândite pentru perioada 2021-2027.

Gheorghe Falcă şi Nicolae Robu au comentat declaraţia Comisarului european pentru dezvoltare regională, Corina Creţu, privind imposibilitatea de a accesa fonduri europene pentru investiţii în perioada 2014-2020. Cei doi edili, fondatori ai Alianţei Vestului, au declarat că afirmaţia oficialului european este corectă şi au explicat că strategia de dezvoltare regională gândită de Alianţă este valabilă pentru exerciţiul bugetar din 2021-2027. 

„Ceea ce spune Corina Creţu nu e un avertisment, e o realitate. Viziunea noastră se referă la 2021 – 2027. În comparaţie cu un Guvern care ar trebui de pe acum să se ocupe, ne-am ocupat noi deja, în obeictivele noastre, cu această platformă am fost la Bruxelles şi am primit sprijinul pentru formarea de ITI - investiţii teritoriale integrate. Adică să primeşti un buget de ordinul miliardelor de euro şi să pui în practică. Guvernul trebuie să fie foarte bucuros că pe 2021 – 2027, pe lângă ce va gestiona Guvernul, ar trebui să creioneze mai multe ITI, ca România să aibă un motor central de folosire a banilor europeni şi mai multe motoare regionale pe infrastructură mare. Aceste patru oraşe care vor gestiona un buget pe ITI nu mai au voie să acceseze un euro din banii care vin pe axe guvernamentale. Adică nu mai putem lua, de exemplu, bani pentru izolarea termică a blocurilor. Corina Creţu a spus ce ştiam deja. Declaraţia e corectă, azi, în decembrie 2018 vorbim de ce înseamnă 2021. Aşa trebuie să gândească oamenii politici”, a declarat primarul Aradului, Gheorghe Falcă, potrivit Digi24.ro.

Edilul Timişoarei a explicat şi el că Alianţa Vestului nu a pretins că va primi fonduri europene din bugetele pe 2014-2020, planul de dezvoltare regională al celor patru oraşe fiind gândit pentru viitorul apropiat. 

„Ne-am asumat răspunderea de a fi preocupaţi de soarta unei bune părţi de ţară într-o Românie stat naţional unitar, ca să nu mai las locul la speculaţii prosteşti. Acum suntem o structură informală, trebuie să creăm o asociaţie de dezvoltare intercomunitară, avem experienţe pe poli de creştere. După aceea, vom putea pune bani din bugetele noastre locale la această asociaţie care va pune în mişcare specialişti care vor pregăti terenul pentru ca noi să aplicăm pe proiecte mari finanţate direct de la Bruxelles. Ceea ce spune Corina Creţu în partea a doua a declaraţiei, e ce spunem noi cei patru, confirmă ce spunem că pe exerciţiul financiar 2021 -. 2027 urmează negocieri cu guvernul român şi că e un curent acum de a se acorda mai mare putere în a se decide ce se întâmplă cu fondurile oraşelor.

În România suntem obligaţi să scuturăm puţin lucrurile. Funcţionăm într-un model de stat depăşit. Prin ceea ce am pornit acum vrem să mişcăm lucrurile mult mai repede, nu să stăm la nivel de vorbe, ci spre drumul descentralizării reale. Acum am creat doar premisele, suntem în etapa în care facem schimb de idei şi generăm idei de proiecte. Implementarea, atragerea de fonduri nu poate fi făcută pe structura actuală. Avem o echipă de reprezentanţi din cele patru oraşe, dorim in timpul cel mai scurt să instituţionalizam această asocire apoi să vină lucruri concrete. Accesul la fonduri, cum a spus şi Corina Creţu, nu va fi posibil decât pe exerciţiul financiar următor. Nu am spus niciodată că acum pe 2014 – 2020 vom aduce fonduri de la Bruxelles”, a precizat Nicolae Robu. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite