Cum comunică premierul

Îmi e imposibil să înţeleg cum de politicienii noştri, în general, comunică atât de prost şi ineficient. Sînt obsedaţi de “imagine”, au pe lângă ei tot felul de consilieri de comunicare, iar în campaniile electorale dau o groază de bani pe strategii de imagine şi aduc de peste mări şi ţări consultanţi celebri.

Nu iese, până la urmă, nimic din tot acest efort de a comunica: se înghesuie care mai de care la televizor şi îşi dau cu părerea în lungi “dezbateri” diluate, din care cu greu răzbate la lumină vreo idee mai de Doamne-ajută. Aş spune că, faţă de anii ’90, când nu erau atâtea televiziuni şi nici atâţia “consilieri de imagine”, situaţia de ansamblu e mult mai proastă. Atunci existau măcar câţiva politicieni ori miniştri cu oarecare substanţă; şi se dezbăteau adesea, în nou-apărutele (pe atunci) talk-show-uri, teme majore: integrarea europeană, dezvoltarea economică, calitatea democraţiei şi altele. Acum se vorbeşte despre orice şi mai nimic.

Când eşti însă la putere, comunicarea eficientă devine o chestiune esenţială: în primul rând, din respect faţă de cetăţeni. Când mai eşti şi şeful Guvernului, a comunica bine e şi mai important: nu doar cetăţenii te urmăresc, ci şi mediile diplomatice şi de afaceri, guvernele altor ţări ş.a.m.d. Venit la putere după ani întregi în care comunicarea publică s-a tot degradat în România. Premierul Victor Ponta tinde să contribuie, într-un “stil” propriu, la această degradare. În primul rând pentru că vorbeşte mult, apare enorm la televizor, face câteva declaraţii pe zi în legătură cu tot felul de subiecte, başca lungile ore de talk-show de la televiziuni. Niciun şef de stat ori de guvern din lume nu vorbeşte atât. Nici chiar “mentorul” său Adrian Năstase nu umplea atât de mult şi de des ecranele televizoarelor. (În plus, Adrian Năstase dădea totuşi impresia unui politician cu o anumită greutate; făcea glumiţe mai rar şi, oricum, pe anumite teme vorbea mai scurt). Apoi, Victor Ponta se pierde în detalii, revine, o suceşte, astfel încât până la urmă cetăţeanul mediu nu pricepe mare lucru. De exemplu, pe tema măririi pensiilor şi salariilor: a zis că se măresc, pe urmă a revenit după ce l-a sunat ministrul Muncii (şi de ce trebuia să ne spună asta?...), a zis că a greşit, s-a pierdut în procente şi în socoteli etc. etc. În astfel de situaţii, premierul se plasează pe o poziţie defensivă, ceea ce îl face să pară slab: a rămas probabil cu asta de când, în opoziţie fiind, lupta cu “duşmanul Băsescu”. Acum e la putere, dar îşi tot construieşte mental duşmani imaginari care nu-l lasă să guverneze. Şi le tot dă “replici” – căci lunga şedere în studiourile Antenei 3 l-a învăţat că tre’ să fie “polemic”. Nu reuşeşte însă decât să pară un fel de veşnic cârcotaş. Or, asta s-ar putea să-l piardă: popularitatea sa va scădea oricum din cauza guvernării mediocre; dacă mai şi comunică prost, de pe poziţii defensive (ca şi cum l-ar ataca tot timpul cineva), dacă nu renunţă la glumiţe şi miştouri, mulţi dintre cei care l-au votat îşi vor da seama că e un politician slab. Năstase chiar era un politician puternic (cu o majoritate parlamentară mai subţire decât cea de acum). Victor Ponta are puterea, dar nu dă senzaţia că ştie ce să facă cu ea; în schimb, vorbeşte enorm despre ce (crede că) face cu puterea pe care cică o are.

Dacă – aşa cum se aude în ultima vreme – ar urma să devină candidatul la Preşedinţie al PSD, personajul politic Ponta riscă să se subţieze de tot, indiferent cât l-ar împinge partidul din spate. Nu e capabil să vorbească la obiect pe teme majore, nu poate susţine o dezbatere adevărată cu un contracandidat pe chestiuni substanţiale. Iar cu glumiţe nu va ţine – o bună parte din electorat vrea, totuşi, ca preşedinte un tip serios şi hotărât (sau care măcar ştie să dea impresia de seriozitate şi hotărâre).

Aşa încât, dincolo de obligaţia de a comunica eficient din respect pentru cetăţeni, actualul prim-ministru trebuie să înveţe buna comunicare şi pentru a-şi asigura un viitor politic. Ar fi bine să încerce măcar să copieze – metoda nu-i e străină – un model, să se străduiască să joace în “liga mare” a politicii, să ia exemple de la liderii politici din alte părţi. Pe predecesorul său Adrian Năstase nu-l poate imita (căci nu-i iese deloc “aroganţa”), pe inamicul Băsescu îl copiază cam degeaba (căci n-are naturaleţea şi degajarea lui). Ar trebui să încerce poate o variantă de François Hollande à la roumaine. Nici preşedintele francez nu e un bun comunicator, dar măcar e scurt, sec şi la obiect. Măcar am avea şi noi un şef de guvern care se comportă instituţional. Şi am fi scutiţi de valurile de declaraţii şi glumiţe zilnice.