Cum a dat PSD-ul liber la fumat

Fiind 1 aprilie, îmi permit să scriu un uşor pamflet despre cum fumatul există, în continuare, în cotloanele unor restaurante din Bucureşti şi cum românismul a învins legea, cu susţinerea PSD.

Ca fumător trecut prin toate variantele posibile de nicotină, un drogat nenorocit în căutarea unui „fix” cât mai de durată, pot spune că m-am scandalizat la propunerea unei doamne ministru de a interzice fumatul în spaţiile publice. Legea rămâne una cretină, scrisă pe genunchi şi împrumutată de la soţia-senator a unui altul, fost ministru PSD; pe scurt, o glumă sinistră la adresa activităţii parlamentare şi a legiferării fără cap, o măsură utilă şi bună pentru sănătatea tuturor, dar grăbită la trecere din motive strict politice. Cvasi-iniţiatoarea urma să candideze pentru primăria Clujului şi necesita notorietate. A primit-o, în răuri de cerneala reală şi digitală, din partea fumătorilor, ca apoi să dispară de pe firmamentul PSD, odată cu înscaunarea domnului Dragnea.

Ceva timp trecut de atunci şi fumătorii continuând să mârâie peste frigul iernii, cu degete degerate pe nevoile personale nesănătoase, ba chiar cu invenţii ale companiilor mari de tutun care promiteau încălzirea şi nu arderea tutunului şi, deci, tehnic vorbind, şmenuleţe legale pe lângă litera legii, se fumează în draci în Bucureşti. Este adevărat, într-un cod omerta pe care simt că-l încalc, spunând cum am auzit de aceste locuri, cum ele poate ar exista şi fără să declar că aş fi văzut câteva nume mari din politica românească arzând tutunul, ceata de drogaţi bucureşteni continuă să mârâie prin colţuri ascunse ale unor restaurante, bodegi şi chiar în palatele publice ale unor hipsteri care au susţinut măsura legală, ironic, ca pe un drog bun. 

...imaginile cu domnul premier Grindeanu arzând-o prin biroul şefului său de partid sunt deja ultracunoscute.

Omerta există nu neapărat datorită PSD-ului, deşi imaginile cu domnul premier Grindeanu arzând-o prin biroul şefului său de partid sunt deja ultracunoscute, la fel ca reacţia poliţiei la întreaga situaţie. L-a şi umanizat scena, într-o anumită măsură, deşi ideea generală a rămas că, odată cu întoarcerea PSD la putere, totul este negociabil. Şi sanchi, nefiind organul constatator acolo, chiar să-l prindă în fapt, n-ai ce să-i faci. Însă situaţia a fost degrabă prinsă de popor şi folosită - nu doar în Casa Poporului, unde în continuare se fumează în draci, doar că în camere mai retrase. 

Ipocrizia publică românească este asumată, conservatorismul care se întinde pe toată sfera de vicii şi plăceri, de la fumat la preferinţele sexuale. În public nu e voie, dar în privat, e ok, fă ce vrei. Nu ieşi din casă cu obiceiurile tale anti-biblice (din câte ştiu, Biblia chiar nu specifică daca e voie sau nu să fumezi în spaţii cu cel puţin doi pereţi şi un tavan), că te supui tainei oprobriului. E public. 

...poate că legea ar fi fost altfel supusă aceluiaşi standard fără PSD la guvernare

În acelaşi timp, poate că legea ar fi fost altfel supusă aceluiaşi standard fără PSD la guvernare. Poate că instinctul acela românesc de „lasă că nu se prinde nimeni”, ciupeala de drepturi individuale în favoarea celor comune s-ar fi manifestat altfel cu un partid care nu permitea sughiţuri de la lege. Dar asta e deja science fiction. Să fumăm pe ascuns, să fim ipocriţi cu legea şi cu sănătatea oamenilor, în timp ce ne batem pe burtă că a scăzut numărul nu ştiu căror afecţiuni, într-o statistică dubioasă. 

Şi să ne înţelegem, în timp ce fumez şi scriu acest articol, nu neapărat acasă, dar fără organul de poliţie pe aproape să mă vadă, ştiu că pic în aceeaşi groapă de ipocrizie. Aş putea fi, practic, membru PSD. Huliţi aici. Este de apreciat faptul că cel mai mare partid din România a identificat, încă de pe vremuri iliesciene, mecanismul funcţional al culturii române: interesul personal. Nu e de stânga, este purul instinct de conservare în faţa sărăciei, dar şi al altora care caută fix acelaşi lucru. Şi atunci, de ce să nu fumăm, de ce să nu ocolim o lege făcută prost, de ce să nu căutăm absolut orice scuză efemeră pentru a ne îndeplini cauzele personale?

Problema nu este că a venit PSD-ul la putere, ci că l-am lăsat acolo. Iar vina este diluată la toţi, într-un abur care include nicotină şi interese. Că nefumătorii se cam aruncă-n ipocrizii de rit medicalo-europene e doar varianta lor de a gestiona propria ineptitudine la o realitate meta, mai mare decât noi toţi. Se numeşte România. 

PS: Repet, textul este un pamflet. Orice asemănare între resemnarea naţională identificată în articol şi cea reală este pură coincidenţă, bineînţeles :)