Cum a fost învinsă Curtea Constituţională de o avocată. Povestea cenzurii de la CCR, pe înţelesul tuturor

Hotărârea internă adoptată de judecătorii Curţii Constituţionale (CCR), prin care preşedintele forului, Valer Dorneanu, poate cenzura opiniile separate sau concurente ale altor judecători ai CCR, a fost desfiinţată în motivarea unei decizii pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti. „Adevărul“ arată cum a ajuns CCR să fie înfrântă de o avocată.

La început a fost hotărârea numărul 1 din 22.06.2017 emisă de Plenul CCR, prin care preşedintele Curţii, Valer Dorneanu, primea putere deplină să blocheze publicarea oricărei opinii separate sau concurente, dacă ele criticau hotărârile Curţii. 

Potrivit legii de funcţionare, CCR adoptă decizii cu majoritate de voturi, însă în Monitorul Oficial se publică şi opiniile separate (care contrazic decizia luată de majoritate)  sau concurente (cele în care unii judecători sunt de acord cu decizia majorităţii, dar nu sunt de acord şi cu argumentele care au dus la luarea deciziei). 

Hotărârea internă a CCR a venit pe fondul unei dispute interne între judecătorii Curţii, în contextul în care Livia Stanciu a criticat deciziile Curţii în două decizii extrem de importante. Prima se referă la Legea de funcţionare a Guvernului, care interzice unei persoane condamnate să facă parte din Executiv, cu trimitere directă la Liviu Dragnea. Iar a doua se referă la articolul din Codul Penal privind abuzul în serviciu, sesizare ridicată în instanţă chiar de Bombonica Prodanca, fosta soţie a lui Liviu Dragnea. Acesta este contextul în care a apărut Hotărârea nr. 1/2017 prin care s-a instaurat cenzura la CCR. 

Intriga

În luna iulie, avocata Elenina Nicuţ (foto dreapta) a cerut Curţii, în baza Legii privind liberul acces la informaţiile publice, să-i pună la dispoziţie hotărârea luată pe speţa privind abuzul în serviciu, în care Livia Stanciu a făcut opinie concurentă, opinie care nu a mai fost publicată însă în Monitorul Oficial sau pe site-ul CCR, tocmai pentru că aducea critici deciziei majoritare.

CCR a refuzat să-i trimită Eleninei Nicuţ opinia concurentă a Liviei Stanciu, invocând tocmai hotărârea internă ( nr. 1/2017), prin care Valer Dorneanu putea să refuze publicarea lor. Elenina Nicuţ s-a adresat Tribunalului, pe motiv că CCR a refuzat să-i prezinte o informaţie de interes public. Acel proces încă se judecă. Dar, prin faptul că CCR a refuzat să-i pună la dispoziţie opinia concurentă a Liviei Stanciu, Elenina Nicuţ şi-a construit un statut de parte păgubită. Prin urmare, s-a adresat instanţei de contencios administrativ de la Curtea de Apel Bucureşti, unde a cerut suspendarea hotărârii (nr. 1/2017) privind cenzura, pe motiv că se înclacă dreptul cetăţenilor de a fi informaţi, dar încalcă şi dreptul magistraţilor CCR de a formula opinii concurente sau separate, drept prevăzut de legea internă de organizare a Curţii. Iar de aici încep fineţurile juridice. CCR a cerut instanţei de contencios administrativ să declare ca inadmisibilă acţiunea Eleninei Nicuţ, pe motiv că hotărârea prin care Curtea a instaurat cenzura nu este un simplu act administrativ (care se poate contesta în contencios), ci, chiar dacă este unul de organizare internă,  este „un act jurisdicţional“, adică este egal din punct de vedere juridic cu hotărârile pe care CCR le adoptă atunci când judecă dacă o lege sau o ordonanţă este constituţională sau nu. 

CCR a mai venit în faţa instanţei de contencios administrativ şi cu o variantă de rezervă. Curtea a susţinut că, dacă, totuşi, instanţa consideră că actul contestat este unul administrativ, deci acţiunea Eleninei Nicuţ este admisibilă, atunci va ridica excepţie de neconstituţionalitate. S-ar fi ajuns, aşadar, într-o situaţie hilară: CCR ar fi trebuit să judece o excepţie de neconstituţionalitate ridicată chiar de CCR.

Înfrângerea Curţii

Judecătorul secţiei de contencios administrativ a hotărât că actul prin care preşedintele CCR a primit putere să cenzureze opiniile separate sau concurente ale celorlalţi judecători este un act administrativ, nu jurisdicţional, deci poate fi atacat în instanţele comune. Apoi, în judecarea cererii de suspendare, fără a intra pe fondul textului, judecătorul a cercetat dacă cel puţin aparent hotărârea atacată conţine semnalmente de încălcare a legii.

„Hotărârea nr. 1/2017 are ca obiect instituirea unor reguli de procedură în ceea ce priveşte actul material, fizic de redactare a opiniilor separate sau concurente, cât şi în operaţiunile material-administrative de ataşare fizică a acestei opinii la dosarul cauzei şi de înaintare a deciziei spre publicare  în Monitorul Oficial şi pe site-ul instituţiei“, a motivat instanţa. Pe scurt, probleme birocratice de organizare internă, nicidecum act jurisdicţional. 

„CCR a crezut că poate să scape de judecata Curţii de Apel, spunând că hotărârea de cenzură e un act jurisdicţional. Dar CAB a arătat că CCR nu se poate sustrage controlului judecătoresc şi că hotărârea internă este un act obişnuit, inferior unei legi“, a explicat, pentru „Adevărul“, avocata Elenina Nicuţ. În plus, CAB a arăta faptul că hotărârea internă a Curţii tinde să blocheze dreptul judecătorilor CCR de a formula opinii separate sau concurente, iar prin asta s-ar putea încălca şi dreptul cetăţenilor de a fi informaţi, un drept constituţional. Aparent, însăşi Curtea Constituţională a încălcat Constituţia. Cât despre excepţia de neconstituţionalitate invocată de CCR, instanţa de contencios a decis: atât timp cât acţiunea Eleninei Nicuţ a fost declarată admisibilă, „excepţia de neconstituţionalitate nu mai poate avea legătură cu fondul cauzei de faţă“, deci a fost respinsă ca inadmisibilă.