Politică

articolul anterior articolul urmator

Cum au fost jigniţi românii cinstiţi de Ziua Naţională

11
4 Dec 2019 08:15:57
Mircea Morariu

Cu două lucruri neplăcute s-au confruntat românii de Ziua Naţională. Primul a fost inoportuna, deplasata, jignitoarea prezenţa a d-lui Adrian Năstase la recepţia oficială oferită la Cotroceni de preşedintele Klaus Iohannis, cel de-al doilea mesajul lacrimogen, auto-compătimitor, ofensator la adresa  ideii însăşi de patriotism postat pe o reţea socială de puşcăriaşul Liviu Nicolae Dragnea.

Invitarea fostului ministru de Externe şi premier al României, dar şi fost mega-puşcăriaş Adrian Năstase la o recepţie oficială la cel mai înalt nivel ar fi fost, chipurile, justificată prin faptul că respectivul ins ar mai deţine încă Steaua României  Argumentul acesta mi se pare o aberaţie. La fel şi faptul că dl. Năstase încă mai deţine o astfel de distincţie.  Cum e posibil ca un individ care a fost dovedit ca hoţ, care e corupt până în măduva oaselor, care a fost condamnat la închisoare fiindcă a comis fărădelegi cu toptanul mai poate deţine o înaltă distincţie a României?

Carevasăzică, în România post-decembristă eşti liber să furi, să iei mită, să te situezi mai presus de lege. Stai niţeluş la închisoare, eşti eliberat, dai pe blog lecţii de morală şi de conduită politică şi ca bonus eşti socotit bun nu doar să deţii ordine şi medalii (atenţie,  e vorba despre Steaua României şi nu despre Medalia Jafului cu Jartieră şi colan plus fularul de legendă!) ci chiar să calci la Cotroceni la invitaţia nominală semnată de preşedintele Klaus Iohannis. Garantul Constituţiei. Constituţia fiind Legea fundamentală.

Acesta să fie oare modul în care realesul preşedinte al Românilor va înţelege să îşi îndeplinească obligaţiile constituţionale? Aşa plănuieşte oare dl. Klaus Werner Iohannis să fie preşedintele tuturor românilor? Punând semnul egalului între cei cinstiţi şi cei care au abuzat de funcţii, s-au îmbogăţit ilicit, au sfidat legile moralei, i-au jignit pe cei ce le-au cerut socoteală spunându-le să îi numere ouăle? Aşa visează realesul că poate fi asigurată unitatea tuturor românilor? Invitându-i să-i bea şampania pe pesediştii în rezervă şi în retragere şi pe urmă declarând de ochii şi urechile lumii că lupta împotriva PSD trebuie continuată? Cum se va desfăşura continuarea? La o întâlnire amicală? La o şuetă? La o chiftea şi o măslină? Printr-o hlizeală comună în care se află unul lângă altul sus-numitul Năstase şi gureşul Rareş Bogdan, protejatul şi politicianul caţavencian ieşit din jobenul domnului Iohannis? Limbutul care până mai deunăzi se lăuda că îşi va da demisia din PNL în cazul în care fie şi unui singur pesedist i se va permite accesul în partid.

Dl. Klaus Werner Iohannis îşi va începe peste puţine zile cel de-al doilea mandat de preşedinte. Va avea, aşadar, de stat încă cinci ani la Cotroceni. Destui ca să se producă şi eliberarea din închisoare a altui preşedinte al PSD prins cu găinării. Numitul Dragnea Nicolae Liviu. Tupeist la maxim. Iar dacă respectivului nu îi vor fi dovedite şi alte matrapazlâcuri în virtutea cărora i-ar putea fi prelungit sejurul la Jilava nu e deloc exclus ca peste vreo doi ani şi cu el să ciocnească un pahar de şampanie la Cotroceni şi dl. Klaus Iohannis, şi dl. Rareş Bogdan. E drept. Dragnea nu are (încă) Steaua României. Pentru moment nutreşte doar iluzia maladivă că şi-a sacrificat libertatea pentru ţară. Aşa ne încredinţează în postarea lui de pe facebook.  De ce nu ar lua-o şi pe asta în seamă Serviciul de protocol al Administraţiei Prezidenţiale? Ce contează că astfel ar mai fi jigniţi o dată românii ce şi-au dat votul şi şi-au pus speranţele de mai bine în preşedintele Iohannis?  Pe el îl interesează doar să nu fie orbit de faruri. Tare mi-e teamă că motivul orbirii prezidenţiale este însă cu altul. La antipozi cu modestia despre care vorbea chiar dl. Iohannis în seara zilei de 24 noiembrie 2019.

Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevărul.ro

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

11 Comentarii

Gib
4.12.2019, 10:49:14

Dle. Morariu nu pot decat sa fiu de acord ca Nastase nu merita nici macar o injuratura. Totusi va stiam un om dedicat al principiilor democratice si constitutionale. Asadar ma astept de la dvs. la ceva mai multa grija atunci cand aruncati cu pietre. Oricat de ciudat ar parea se poate ajunge in situatii de acest fel cand daca esti cu adevarat om cu principii inghiti broasca raioasa tocmai pentru a arata ca drepturile uni om chiar fost puscarias raman valabile indiferent de josnicia de care insul a dat dovada. Si ca sa confirme zisa josnicie amintesc postarea lui Nastase prin care dezlantuie "jihadul" PSD-ist la adresa lui Johaniss. Judecati si dvs. si comparati personajele.

+3 (5 voturi)
Mircea Lupan
4.12.2019, 11:29:03

Iar te grabesti Bebe! Iti inteleg revolta, dar se scrie Iohannis nu Johaniss!

+1 (1 vot)
Zevescu Zev
4.12.2019, 11:43:16

Corect. N-ai ce face, odata pedeapsa ispasita, Nastase ramane fost prim ministru fara tinichele, altele decat cele de perceptie. Daca Iohannis il chema pe Nastase la un gratar de ziua lui, unde inviti pe cine iti face placere sa inviti, atunci merita comentarii negative, dar sa inviti la o actiune de protocol fosti demnitari e o cutuma. N-a inventat-o Iohannis. Vorba talica, inghiti broasca cand asta e regula.

+2 (4 voturi)
Vanatorul/d.c.
4.12.2019, 11:48:51

”Acesta să fie oare modul în care realesul preşedinte al Românilor va înţelege să îşi îndeplinească obligaţiile constituţionale? Aşa plănuieşte oare dl. Klaus Werner Iohannis să fie preşedintele tuturor românilor? Punând semnul egalului între cei cinstiţi şi cei care au abuzat de funcţii, s-au îmbogăţit ilicit, au sfidat legile moralei, i-au jignit pe cei ce le-au cerut socoteală spunându-le să îi numere ouăle? Aşa visează realesul că poate fi asigurată unitatea tuturor românilor? Invitându-i să-i bea şampania pe pesediştii în rezervă şi în retragere şi pe urmă declarând de ochii şi urechile lumii că lupta împotriva PSD trebuie continuată?” Iohannis, chiar daca nu-i va ajunge nicodata lui A Nastase nici macar la degetul mic, ca inteligenta, cultura, spirit de opservatiesi capacitate organizatprica, adica chiar daca e o nulitate ca politician si om, e si el, la fel ca Nastase, tot un mafiot care si-au facut averea din postura de bugetar. La fel ca majoritatea mafiotilor din politica romaneasca, si Iohannis a fost urmarit penal (cel putin 17 dosare el si 1 nevasta-sa), dar a avut si are tot felul de compllicitati cu mafiotii din parchete si tribunale..! Aceste complicitati l-au scapat pana acum si pe el de puscarie, la fel cum l-au scapat o perioada pe Dragnea, sau pe Tariceanu, sau pe Ponta, sau pe oricare alt mafiot politic ”mai de soi”, care inca traieste in libertate si in luxul asigurat de averea ilicita, avere de care nu s-a atins si nu se va atinge nimeni, indiferent de marimea prejudiciului adus statului de ”tunurile” si manariile lui mafiote..! Iata si ce spunea Adrian Nastase mai deunazi despre ”luptatorul antipesedist si anticorptie” Klaus Iohannis: ”Aș vrea să înțelegeți de ce îl acuz pe Iohannis de ipocrizie atunci când afirmă că, de 30 de ani, PSD a fost o catastrofă și, de aceea, el cere dispariția „PSD-ului (...) Îmi este greu să înțeleg însă, mai ales, înverșunarea, ura sa împotriva PSD, a membrilor, liderilor și simpatizanților săi, în condițiile în care, în perioada în care era primar, ”a supt” serios de la acest partid pe care acum îl demonizează (..) Mă întorc la felul în care a funcționat colaborarea, la nivelul municipiului și al județului Sibiu, dintre PSD și FDGR, condus de Iohannis, în perioada 2001-2004. Colaborarea s-a realizat conform punctului IV din protocolul național între PSD/FDGR, protocol realizat la dorința expresă a primarului Iohannis care, în Consiliul municipal Sibiu, nu avea majoritatea și dorea că majoritatea formată din consilierii PSD să-i susțină anumite proiecte!! Lucru care s-a și întâmplat! S-au realizat, în parteneriat, proiecte importante care au pus în mod hotărâtor bazele dezvoltării remarcabile a Sibiului în perioada următoare! Proiectele mai importante nu l-au avut pe Iohannis ca autor!!! Ele s-au născut din colaborarea activă cu mediul economic, cultural, universitar al Sibiului. În baza protocolului, aceste proiecte au devenit o componentă de baza a STRATEGIEI DE DEZVOLTARE a municipiului și a județului Sibiu. Prezentate și susținute de PSD la București, aceste proiecte au fost susținute de Guvernul PSD/Năstase!!(...) Iohannis a fost însă profitorul acestor realizări, obținute cu sprijinul financiar, masiv, al PSD. Și este cel care acum consideră că PSD a fost ”catastrofal” pentru România!” Q.E.D..! Deci: Nastase si Iohannis sunt Doi escroci cu par carunt, Tot ”o apa si-un pamant”, Amandoi fiind slugariti Doar de lepre si tampiti, De snapani si ipocriti, De corupti si paraziti, De limbai ”acoperiti”..! PSD si PNL Aceeasi mizerie..!

-5 (7 voturi)
actul 1 gong
4.12.2019, 11:57:58

Invitatiile la receptie nu au fost facute de presedintele Johannis ci de stafful sau din administratie, semn ca pe acolo au mai ramas niste "baieti de incredere". Si eu sunt de parere ca distinctia i-ar trebui retrasa. Probabil ca la acea receptie a aparut un schimb de replici, caci, dupa receptie, Nastase si-a indemnat partidul sa lase certurile interne si sa se concentraze pe Johannis. Scrisoarea lacrimogena a lui Dragnea, uda de lacrimile lui de crocodil, este pregatirea pentru eventuale cereri de iesire inainte de termen, in speranta ca PSD-ul va reusi sa puna iarasi mana pe putere. Nu trebuie subestimata aceasta lepra.

+4 (4 voturi)

Vezi toate comentariile (11)