Cum să îngropi cu succes un candidat. Cazul Klaus Iohannis

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Klaus Iohannis este un candidat providenţial pentru ACL. PNL şi PDL, însă, nu au nici cea mai vagă idee cum să trateze materialul brut, de uzină nemţească, din care a fost fabricat prezidenţiabilul.

ACL se agaţă de Iohannis şi nu e prima dată când politicienii de la centru văd în el o ocazie să-şi spele păcatele în faţa electoratului. Însuşi Victor Ponta, în 2012, l-a propus pe Iohannis, ca premier tehnocrat, ca să dea bine la public. Mai târziu, când i-a stat în coaste, l-a respins pentru funcţia de ministru de Interne. La acea dată, un alt critic înverşunat de azi al primarului de la Sibiu l-a caracterizat drept cel mai bun posibil ministru de Interne. Nimeni altul decât Traian Băsescu, la Bruxelles. În faţa fostului preşedinte al Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.

ACL este astăzi în postura de a avea un candidat care a fost, pe rând, lăudat şi atacat atât de Victor Ponta, cât şi de Traian Băsescu. Un candidat non-combat, care preferă o campanie civilizată şi care a obţinut peste scorul partidului de la europarlamentare şi poate urca pe un val care se constituie împotriva lui Victor Ponta. Echipa din jurul candidatului este, însă, jalnică. Toţi cei care îl critică pe Iohannis pentru discurs, pentru apariţii, pentru modul în care îşi clădeşte campania, uită că Iohannis este înconjurat de o echipă care, în principiu, îl îndrumă. Cu echipa lui Macovei, poate, cu entuziasmul susţinătorilor săi, rezultatele din primul tur al alegerilor prezidenţiale ar fi arătat cu totul altfel.

Să detaliem. Tendinţa votului, cel puţin în ce priveşte susţinătorii lui Iohannis, este de a alege „răul cel mai mic“. A furat mai puţin. Are doar şase case. Au fost şi nişte scandaluri cu adopţii, pe acolo. Ce contează că nu există nicio dovadă a faptului că ar fi fost ceva necinstit la mijloc şi omul şi-a petrecut toată campania dând explicaţii cu privire la nişte lucruri pentru care nu există acuzaţii oficiale? Crede cineva că Victor Ponta s-ar fi obosit să dea explicaţii, când nu lămureşte nici măcar acte ale Guvernului, când „marţea neagră“ a rămas un mister, când cazul Hrebenciuc a fost îngropat de partid, de parcă Hrebenciuc nu făcea parte din PSD, ci mătura în Parlament? Ca să fim cinstiţi, a existat totuşi o explicaţie. La inundaţii, în Teleorman, când Ponta era cărat într-o bărcuţă gonflabilă, alături de Liviu Dragnea, în timp ce oamenii înotau prin preajmă, am aflat că i s-a adresat ministrului Pană cu „măi, Doina!“.

 ACL s-a poziţionat în defensivă întreaga campanie, iar oamenii lui Iohannis şi-au bătut joc de candidat. Aş putea paria că nu au crezut în scorul lui de 30% şi nici nu realizează ce şansă au cu un personaj nerodat de sistem şi civilizat în exprimare, pe care cel puţin cei care nu aşteaptă pomeni de la stat, care nu sunt asistaţi social îl aşteaptă.

Când echipa ta nu crede în tine, însă, eşti pierdut. Când oamenii se agaţă de ţapi ispăşitori, când lipsesc cu desăvârşire comunicatorii convingători, atunci şansele de câştig se reduc masiv.

ACL e într-o situaţie fericită, însă, întrucât suntem abia după primul tur. E momentul să se regrupeze, să renunţe la a mai apăra candidatul şi să evidenţieze slăbiciunile rivalului. Numai nu îl mai puneţi pe Gigel Ştirbu să iasă la înaintare, vă rog. Şi nici pe Cătălin Predoiu. Pierdută în campania agresivă a PSD, ACL a uitat, la rândul său, să exploateze nu minciuni, nu pliante care anunţă, aberant, tăierea pensiilor, ci fapte. Fapte ale Guvernului, cum a fost şi organizarea execrabilă a votului în străinătate, lipsa locurilor de muncă, recesiunea tehnică anunţată din afara ţării,nu de INS al nostru, cazurile de cercetaţi penal şi atâtea altele. A uitat să ţintească sus, după ce a fost constant doborâtă.

Iohannis  a fost îngropat nu de votanţi, nu de pensionarii care s-au dus la vot, ci de propria lui echipă care nu a ştiut să mizeze pe atuurile candidatului şi care, în emisiuni, a tot vorbit de „fenomenul votului util“ şi i-a conturat, de fapt, candidatului, imaginea „răului cel mic“.

Iohannis, din păcate, este înconjurat de politicieni care nu cred în victoria lui. S-a văzut din mulţumirea candidatului că nici nu spera la 30 de procente, pentru că a fost învăţat să spere la votul oamenilor ca la unul împotriva lui Ponta, în loc ca la unul pentru Iohannis. Uită, însă, echipa candidatului ACL, că oamenii au şi alte opţiuni la îndemână. Că votul, dacă nu stârneşte entuziasm, ci este doar o formalitate sau, mai grav, un gest de frondă, devine împovărător. Că votanţii lui Iohannis sunt, în mare parte, dintre cei împovăraţi. Că dacă nu li se pompează entuziasm în vene, dacă nu se vor vedea victorioşi, vor alege alte metode de a protesta faţă de ce îi nemulţumeşte la actualul Guvern şi, în ziua votului, vor sta acasă. Vor cumpăra, poate, un bilet de avion către alte destinaţii.

În ce priveşte omul Iohannis, zâmbetul lui dă de înţeles că o astfel de candidatură este, pentru primarul Sibiului, o victorie în sine. Nu şi pentru alegătorii săi, însă.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite